Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinți consilieri de la Centrul Eparhial Huși, alături de preoții parohi Eduard Irimiea și Marin Tudorică.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre modul în care mărturisirea lui Hristos transformă integral ființa omului:

«Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile; Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru» (Romani 8, 35, 38-39)

În slujbele Bisericii dedicate Sfântului Dimitrie ni se spune că el a fost „mărturisitor al Adevărului”, și „sufletul său era plin de untdelemnul virtuților, iar trupul îmbelșugat de mireasma mirului harului dumnezeiesc”.

Această descriere liturgică a Sfântului Dimitrie nu este una întâmplătoare. Mucenicii lui Hristos au fost cei care, prin curaj și prin duh de jertfă, nu au făcut altceva decât să Îl mărturisească pe Cel care este Adevărul în Persoană, Iisus Hristos.

Mucenicii nu au murit pentru o idee, ci ei și-au dat viața pentru o Persoană - în numele lui Iisus Hristos, în care au crezut cu întreaga lor ființă. Mărturisirea Adevărului și a unui nou set de convingeri înseamnă iubirea asumată.

Sfântul Nicolae Cabasila ne spune că mucenicii au mers la moarte nu din curaj, ci din iubire față de Hristos, din care s-a născut și curajul de a nu pune nimic mai presus de Mirele lor Ceresc. Pe primul loc, în sufletele mucenicilor, a fost Dumnezeu.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a ocupat o poziție socială de mare vizibilitate într-unul din orașele cele mai mari ale imperiului, Tesalonic. În momentul în care împăratul Maximian a auzit că cel care este dregător în Tesalonic îl iubește și Îl mărturisește pe Hristos, îndemnându-i pe cei pe care îi întâlnea să renunțe la păgânism și să își asume credința creștină, l-a chemat pe Dimitrie și l-a întrebat dacă toate acestea sunt adevărate.

Sfântul Dimitrie, cu un curaj demn doar de cei care iubesc autentic și fără intermitențe, a spus: „sunt creștin, Îl iubesc și Îl slujesc pe Hristos”. Acest fapt i-a atras întemnițarea și, în cele din urmă, uciderea, martirajul - dăruirea vieții lui ca o ofrandă lui Hristos.

În urma mărturisirii Adevărului, trupul mucenicului a devenit izvor de mir, pentru că în acest trup era un suflet în care ardea „candela susținută de untdelemnul virtuților”.

Dacă vom avea curajul și tăria de a mărturisi Adevărul, în sufletul  nostru va arde „candela susținută de untdelemnul virtuților”. Atunci vom deveni oameni frumoși.

Părinții filocalici ne spun că omul care pactizează cu cel rău are un miros urât, pe care îl simt doar sfinții. Sufletul acelui om, care devine sclavul păcatului, devine urât, schimonosit. În contrast cu acela, cel care se lasă pătruns de curăție și de virtuți, de nevoința de a-și transforma trupul în vas ales al Duhului Sfânt, devine frumos, autentic, emanând mireasma harului.

Moaștele sfinților, care sunt pătrunse de Duhul Sfânt, devin frumos mirositoare, așa cum este trupul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Cuvântul „moaște” provine din limba slavonă și, într-o traducere fidelă, înseamnă „putere”, pentru că în sfinți lucrează, în mod cu totul minunat, puterea harului lui Dumnezeu. O simțim atunci când ne apropiem cu sfială, cu smerenie și cu credință. Ne împărtășim de puterea izvorâtă din osemintele lor sfinte.

Sfântul Dimitrie să ne fie călăuză în a mărturisi Adevărul în fața unei lumi care abdică de la valorile perene ale Evangheliei, care se sustrage de la frumusețea trăirii credinței. Dacă vom avea curajul de a-L mărturisi pe Hristos, sufletul nostru va fi plin de untdelemnul virtuților și de mireasma Duhului Sfânt.