Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar.

În omilia rostită după citirea fragmentului evanghelic ce a redat Pilda nunții fiului de împărat, Ierarhul Hușilor a vorbit despre invitația pe care Domnul ne-o adresează și despre atitudinea adecvată pe care este necesar să o avem:

«Nu doar că avem stăpânire peste credința voastră, dar suntem împreună lucrători ai bucuriei voastre căci stați tari în credință» (II Corinteni 1, 24)

Orice eveniment binecuvântat din viața noastră produce foarte multă bucurie. Simțim nevoia de a împărtăși această bucurie pentru că este o revărsare de lumină în sufletul nostru. Bucuria se cere în mod natural împărtășită. Nu o putem ține doar pentru noi. Nu este în firea ei să o ținem sau să o încuiem în sufletul nostru, doar pentru noi.

La o asemenea bucurie a vrut să-i facă părtași, pe cei invitați, împăratul din Parabola nunții fiului de împărat.

Așa cum fiecare dintre dumneavoastră chemați, la un eveniment, pe cei care vă sunt apropiați, cu care simțiți că aveți o comuniune specială, aidoma, împăratul din această parabolă a rugat slugile sale să poftească pe toți cei care făceau parte din cercul de prieteni sau de rudenii ai acestuia. 

Din nefericire, cei poftiți și rugați să participe la acest eveniment de bucurie, au dat dovadă de imaturitate sufletească. Au refuzat, au declinat această invitație, din motive foarte nesemnificative în raport cu importanța chemării din partea împăratului, la acest eveniment.

Un intelectual al țării noastre, care s-a oprit asupra acestei parabole, a surprins faptul că cei chemați la cină au făcut o confuzie între ceea ce era accesoriu și ceea ce era esențial. Adică faptul că cineva și-a luat un pământ suferea amânare ca să poată să meargă să-l vadă. Nu s-ar fi dus pământul din acel loc. La fel, cel angajat în acea afacere ar fi putut oricând să amâne ca să poată participa la acest eveniment important, plin de bucurie.

În fața unei asemenea situații de sfidare și, evident, de mâhnire lăuntrică, împăratul și-a rugat slugile să meargă să cheme pe toți cei pe care-i întâlnesc la răspântiile drumurilor, să-i poftească la ospăț, la nunta fiului său.

Au răspuns, evident, toți cei chemați. Probabil s-au gândit, mare parte dintre ei, că este o ocazie să mănânce bine. Unii poate erau săraci, necăjiți, și era un motiv în plus să participe la o masă îmbelșugată a unui împărat. 

Unul dintre ei nu avea haină de nuntă. Această persoană ar fi putut, în momentul în care i s-a reproșat că nu are haina de nuntă cuvenită, să riposteze în felul următor: „Nu ne-ai poftit din timp, încât să ne pregătim să avem îmbrăcămintea, hainele adecvate unui asemenea eveniment. De ce ai asemenea pretenții, care nu au niciun fel de justificare cu faptul că ne-ai luat, într-un fel, nepregătiți, de pe drumuri, ca să participăm la acest eveniment?”

Evident, putem dezlega această enigmă  prin faptul că, în limba greacă, pentru cuvântul „haină” este folosit cuvântul „endima” care nu înseamnă doar „haină” ci și „atitudine”, „comportament”, „mod de purtare”. Împăratul, cel care i-a poftit pe toți la nuntă, a constatat că acesta nu atât că nu avea o haină adecvată, în ton cu evenimentul atât de important, ci mai ales că nu avea un comportament adecvat, nu se comporta în funcție de contextul în care el se afla. Era total inadecvat. De aceea îi spune că, de fapt, nu are haina comportamentului, haina unei purtări cuviincioase la acel eveniment extraordinar și deosebit de important din viața familiei împăratului.

Preasfinția Sa a vorbit despre alegerile pe care este bine să le facem:

Aș vrea să surprind faptul că toți cei poftiți inițial pentru a participa la acest ospăț, refuzând să onoreze invitația de fapt ei au refuzat bucuria, au refuzat să se smulgă din corvoada grijilor cotidiene. Împăratul voia să le ofere un timp al bucuriei și al libertății,  ceea ce ei nu au reușit să accepte și să primească. Au preferat mai degrabă să rămână sclavii propriilor griji, sclavii mărunțișurilor vieții acesteia în raport cu importanța evenimentului la care au fost poftiți.

Dacă ne facem o evaluare foarte concretă, vom ajunge la concluzia faptului că, de multe ori și noi refuzăm bucuriile și libertatea sufletului. Preferăm să rămânem robi unor lucruri foarte mărunte, extrem de nesemnificative, care ne macină sufletul, ni-l murdăresc și ne sleiesc de vigoarea pe care ar trebui să o avem. 

Sigur că sunt foarte importante și faptul de a ne bucura de o achiziție, de un bun material sau de o afacere. Toate sunt binecuvântate de Dumnezeu. Însă în momentul în care noi le idolatrizăm sau le punem în centrul vieții noastre și gravităm în jurul lor, este deja o foarte mare problemă. De fapt, neglijăm propria bucurie a sufletului nostru, libertatea lăuntrică. 

La un asemenea eveniment au fost poftiți cei cărora li s-a adresat inițial rugămintea de a participa. Au refuzat, pur și simplu, bucuria, libertatea de a se smulge din cele cotidiene. 

Au primit, cu maximă intensitate și disponibilitate, toți cei amărâți de la răspântiile drumurilor; au acceptat faptul de a trăi libertatea, de a se simți într-un mod cât mai frumos în prezența împăratului, a familiei sale și să participe la un eveniment de o asemenea anvergură și frumusețe.

Și noi suntem chemați să participăm la o cină, la o nuntă, la un „ospăț al credinței” așa cum îl numește Sfântul Ioan Gură de Aur. Este ospățul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. 

Acesta ne invită să ne rupem de cele cotidiene, de mărunțișurile acestei vieți și să intrăm într-un spațiu al libertății și al bucuriei, al împărtășirii de harul dumnezeiesc - cel care, cu adevărat, aduce în sufletul omului foarte multă lumină și o stare de destindere spirituală. 

Acest lucru îl facem noi ori de câte ori participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Venim la „Ospățul credinței” să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, să primim Bucuria însăși în viața noastră, Lumina însăși. Din nefericire, găsim atât de multe motive ca să refuzăm această bucurie, acest spațiu al libertății și al luminii, pe care ni-l dăruiește Dumnezeu ori de câte ori participăm la Sfânta Liturghie.

Parabola nunții fiului de împărat ne atenționează că nu avem voie și este în defavoarea noastră să refuzăm invitația la bucurie și la libertate, să refuzăm să intrăm într-un spațiu în care ne putem împărtăși de lumina comuniunii. Aceasta este Sfânta Liturghie, „Ospățul credinței”.

Sfânta Liturghie, ospățul Împăratului ceresc, în care ni se oferă să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos este spațiul în care suntem chemați să ne desprindem de cele cotidiene, de mărunțișurile vieții acesteia și să ne bucurăm să ne desfătăm de lumină. Doar dacă vom răspunde unei asemenea invitații, vom face diferența dintre accesoriu și esențial. Accesoriu sunt toate cele care pot fi amânate, iar esențiale sunt cele de care trebuie să ne bucurăm imediat, fără niciun fel de ezitare.

Să reușim, fiecare dintre noi, să facem, în viață, diferența dintre ceea ce este secundar și ceea ce este esențial și să nu refuzăm niciodată invitația la bucurie și la libertate.

Constatarea aceasta este una extrem de simplă, dar poate nu am reușit să o conștientizăm în adevăratul sens al cuvântului. Putem fi părtași, foarte ușor și cu multă lejeritate, suferinței și amărăciunii pe care un om o poartă în sufletul său. Este extrem de greu să fim părtași unei bucurii imense a celui de lângă noi. 

De obicei, nu știm să ne bucurăm de bucuriile celorlalți, să le simțim ca fiind și bucuriile noastre. Se activează invidia, gelozia și răutatea și ne schimonosim sufletul. 

Un om nobil, care dă dovadă de aristocrație sufletească, este cel care, în primul rând, știe să se bucure de realizările și de bucuria celui de lângă el, și o trăiește ca fiind a lui proprie. Este deja un semn de mare sănătate sufletească. 

Cei din parabolă nu au știut să se bucure și nu numai că nu au știut, au și refuzat această bucurie, libertate și frumusețe de a fi în prezența împăratului, cel care avea un eveniment atât de important, precum nunta fiului său.

Să schimbăm ceva la sufletul nostru. Dacă vom reuși, cât de puțin, să facem efortul ca să ne bucurăm de bucuriile celorlalți ca de propriile noastre bucurii, este deja un semn că ne însănătoșim sufletește.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Andrei Florin Andronache, pe seama Parohiei Ibănești, Protopopiatul Bârlad.

La finalul slujbei, în semn de apreciere pentru activitatea pastorală și edilitară, Ierarhul Hușilor l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Alexandu Șopu, paroh al Parohiei Crețești de Sus, Protopopiatul Huși.