În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (a Floriilor), 17 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în localitatea Vadurile, filie a Parohiei Iana, Protopopiatul Bârlad, cu prilejul hramului sfântului locaș.

Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a descris modul în care s-a petrecut Intrarea Domnului în Ierusalim și care au fost așteptările oamenilor care L-au întâmpinat:

«Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei» (Zaharia 9, 9)

Dacă reuşim să fim cu ochii minții noastre în Ierusalimul zilelor când Hristos a fost întâmpinat cu atâta bucurie, entuziasm şi fervoare, vom trăi această experiență lăuntrică toți cei care erau acolo Îl vedeau pe Iisus ca pe un mare eliberator (salvator). Modul cum se comportau, atitudinea pe care au avut-o față de Domnul Hristos, constituie suficiente indicii că El a fost primit ca un împărat (rege).

Sfinții Evanghelişti ne spun că Domnul Hristos a intrat în cetatea Ierusalimului călare pe un mânz de asină. Acest mânz a fost luat de împrumut, ca mai apoi să fie restituit.

În mentalitatea vremii respective, emisarii regali – cei care transmiteau un mesaj sau erau rugați să meargă într-o misiune în numele regelui primeau vehicule de transport cu care îşi îndeplineau misiunea şi, în momentul întoarcerii lor la curtea regală, aceste vehicule erau înapoiate (nu erau ale lor, ci aparțineau casei regale).

Emisarul nu mergea niciodată în nume personal, nici măcar cu mijloace de transport care să-i aparțină; toate erau ale regelui. Acesta era un indiciu explicit că acel emisar vine în numele regelui şi are o importanță deosebită.

Mânzul asinei nu aparținea lui Hristos, însă El era Însuşi Împăratul. După ce Domnul a intrat în Ierusalim, acest catâr a fost înapoiat celui care l-a împrumutat pentru această procesiune.

În Evanghelie ni se spune că oamenii purtau ramuri de palmier – un alt indiciu care ne trimite la o biruință. În Cartea Macabeilor, când Iuda Macabeul a reuşit să învingă ocupantul grec, a fost întâmpinat, în Ierusalim, de către evreii care erau supuşi unor ostilități de nedescris din partea împăratului Antioh al IV-lea cu ramuri de palmier semnul biruinței şi al triumfului. Antioh al IV-lea le interzisese să sărbătorească Sabatul, circumcizia şi participarea la Templu la rugăciune interdicții ce constituiau o mare ofensă pentru evrei.

Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce a decis Domnul Hristos să împlinească cuvântul din Cartea Profetului Zaharia – în care ni se spune că Împăratul vine «drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei»:

 Vom înțelege în chip deplin această profeție, dacă facem recurs la un alt eveniment biblic.

În Cartea a III-a a Regilor ni se spune că regele David, atunci când a adresat rugăminte preotului Țadoc şi profetului Natan, să-l ungă rege pe fiul său, Solomon, a spus următorul lucru: «„Chemați la mine pe preotul Țadoc, pe prorocul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada!” Şi ei au intrat la rege. Şi regele le-a spus: „Să luați pe slugile domnului vostru cu voi şi să puneți pe Solomon, fiul meu, călare pe catârul meu şi să-l duceți până la Ghihon, şi acolo să-l ungă preotul Țadoc şi prorocul Natan de rege peste Israel şi să sunați din trâmbiță şi să ziceți: „Să trăiască regele Solomon!”» (III Regi 1, 32-34)

Acest eveniment din viața regelui Solomon ne deschide o înțelegere mai profundă a motivului pentru care Iisus a decis să intre în Ierusalim pe mânzul asinei. El era regele lui Israel, Cel care îi va elibera nu de sub asuprirea ocupantului roman, ci de sub asuprirea ocupantului spiritual, care este moartea şi păcatul.

Cei prezenți la bucuria primirii lui Iisus în Ierusalim, nu au îeles că această intrare nu era una triumfală, cum se spune de obicei, ci una de deschidere a unei lucrări pentru omenire: lucrarea de mântuire - mergerea Domnului Hristos, de bunăvoie, înspre răstignire (Pătimire), pentru ca, mai apoi, să biruiască inamicul existenței omului, moartea.

Toți cei care erau de față credeau (şi de aceea se şi bucurau) că El este cu adevărat Iisus, Mesia – Eliberatorul, Cel care se va revolta şi va reuşi să învingă ocupantul roman. Aveau această certitudine, pentru că le era proaspătă în minte minunea învierii lui Lazăr. Nu se mai pomenise, până la această înviere, ca cineva să readucă la viață o persoană moartă de 4 zile. Le-ar fi fost, poate, mai uşor să îeleagă dacă cineva era rechemat la viață după câteva clipite sau ceasuri de la moarte; ar fi îeles deşi, şi într-un asemenea context, ar fi fost tot minune, pentru că nimeni, până la Hristos, nu a biruit moartea, în felul în care a făcut-o El, Cel care este Viața ființială.

Minunea învierii lui Lazăr era unul dintre motivele pentru care oamenii s-au adunat să-L întâlnească pe Cel despre care au auzit că l-a înviat pe prietenul Său, mort de 4 zile, intrat în stare de putrefacție, căruia i-a redat viața, printr-un strigăt «Lazăre, ieşi afară!».

Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că Domnul Hristos așteaptă să Îl primim ca Împărat al inimilor noastre:

Hristos ar fi vrut să fie perceput altfel, față de cum s-au raportat toți cei care au fost prezenți în Ierusalimul zilelor respective. Ar fi vrut să fie primit ca un Împărat al inimii, smerit şi blând, nu ca unul care se revoltă, nu ca unul care răstoarnă un regim, pentru a instaura altul. Nu ar fi vrut să-L înțeleagă aşa cum, din păcate, L-au îeles toți cei din Duminica Floriilor, ca pe un eliberator politic de sub ocupantul roman, ci ca pe Împăratul inimilor.

Dumnezeu ne cere să-L simțim şi să-L percepem ca fiind Împăratul inimii noastre, Cel care vine blând, smerit, fără dorința de a demonstra ceva, nici măcar triumful. Se spune că această intrare este triumfală, însă nu este așa, ci smerită, blândă, cu multă pace, pentru că Domnul păcii intră în Ierusalim.

Cei care au fost prezenți, la câteva zile, în Vinerea Mare, poate că nu erau aceiaşi oameni, însă vestea s-a dus – că Cel care a intrat în Ierusalim şi a fost primit atât de frumos, nu coincide cu aşteptările pe care ei le aveau.

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim ne dezvăluie o realitate, pe care nu reuşim întotdeauna să o sesizăm: când vedem că planurile (gândurile) lui Dumnezeu nu coincid cu aşteptările noastre, cu ceea ce noi ne-am propus, ne revoltăm, exact cum au făcut cei din Vinerea Mare. Acelora nu li s-a împlinit dorința de a-L vedea pe Iisus ca pe un revoluționar, ca pe unul care vrea să zdrobească regimul (ocupantul roman) şi să aducă, în sfârşit, pacea politică.

Iisus nu a venit în lume nici să răstoarne un regim politic, nici să facă o demonstrație de putere, nici să țină cont de doleanțele pământeşti ale oamenilor, ci ca să cucerească inimile oamenilor prin blândețe şi smerenie.

Fiecare dintre noi I-am promis, la Botez, lui Iisus Hristos că El este Împăratul nostru. În cadrul Slujbei Sfântului Botez, în partea care precede momentul cufundării pruncului, de 3 ori, în numele Sfintei Treimi, în cristelniță, naşii, în numele pruncului pe care îl țin în brațe, răspund la 2 seturi de întrebări, de 3 ori pentru fiecare. La unul dintre aceste seturi de întrebări, naşul este întrebat: «Te uneşti cu Hristos?», iar naşul răspunde: «Mă unesc cu Hristos!». Apoi este întrebat: «Şi crezi Lui?» iar naşul răspunde: «Cred Lui, ca unui Împărat şi Dumnezeu!».

Deci noi, în Taina Sfântului Botez, Îl recunoaştem pe Iisus Hristos, ca fiind Împăratul inimii noastre. Oare reuşim să ne dăm seama de acest lucru?

Câți dintre noi reuşim să ne dăm seama că Iisus este Împăratul inimii noastre? În general, noi folosim această expresie, atunci când suntem îndrăgostiți de cineva, şi îi spunem «Tu eşti împăratul (împărăteasa) inimii mele» – adică: «ocupi un loc foarte special, deosebit, pe care nu-l poate ocupa nimeni altcineva, iar eu îți slujesc prin iubire (nu ca un sclav)».

Aşa se raportează un prieten (soț) față de prietena (soția) sa. În Taina Cununiei, le-au fost puse pe capete cununi – au devenit, unul pentru celălalt, împărați. De aceea, când cununa este pusă pe creştetul mirelui, este atinsă şi de creştetul miresei, iar cununa miresei este atinsă şi de creştetul mirelui, pentru că, unul pentru celălalt, sunt împărați ai inimii.

Aşa ne cere Domnul Hristos, să-L simțim şi să-L trăim ca fiind Împăratul inimilor noastre. Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim nu este despre vreun triumf, nu are nimic triumfal în ea din perspectiva lui Hristos.

Iisus, Cel care a intrat în Ierusalim blând şi smerit, vroia ca oamenii să-L simtă ca pe Împăratul inimilor (sufletelor) lor şi aşa să şi-L asume în viața lor.

Hristos vrea să ne aducem aminte de propriul nostru Botez, când I-am făgăduit că este Împăratul inimii noastre şi că noi Îl vom sluji din iubire (nu ca nişte sclavi).

În fiecare an, când Dumnezeu îngăduie să fim prezenți la această sărbătoare, să ne întrebăm: «Eşti Tu, Iisuse, Împăratul inimii mele - Cel căruia I-am promis, atunci când am fost botezat, fiind ținut în brațe de către naşi, că eşti Împăratul meu?».

Ultimele articole