Din soborul preoţilor a făcut parte şi părintele protopop Vasile Lăiu, alături de părinţi stareţi şi duhovnici ai mănăstirilor din Eparhie şi de preoţi din parohiile învecinate.

În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a descris Sfânta Treime ca fiind „structura supremei iubiri", după expresia părintelui Dumitru Stăniloae:   

 „Reflectăm la ceea ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu ni S-a descoperit a fi Treime de Persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Noi credem şi mărturisim că Unul este Dumnezeu, în virtutea unicităţii Fiinţei Lui, iar trei sunt Persoanele care posedă, în chip desăvârşit şi fără vreo sincopă, această Fiinţă.

Privitor la Sfânta Treime, Sfântul Grigorie Teologul ne spune că sunt „trei sori”: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, dar o singură Lumină. În slujba Înmormântării vorbim de „o singură Lumină în trei străluciri”.

Dumnezeu Treimea este, după cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, „structura supremei iubiri”, adică a dragostei desăvârşite.”

 De asemenea Ierarhul Huşilor a arătat că definiţia persoanei conţine în sine împărtăşirea dragostei:

„Noi nu putem concepe o singură persoană. O singură persoană nu poate împărtăşi binele celui din jur. A fi persoană înseamnă tocmai acest lucru: a împărtăşi binele cu cineva, a împărtăşi bunătatea şi dragostea cu cineva.

Noi ne bucurăm de existenţa pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, în comuniune cu ceilalţi, când celălalt ne pune în valoare. Dacă suntem izolaţi şi nu manifestă nimeni sentimente de dragoste faţă de noi, atunci se instalează o stare de nefericire. Singurătatea nu este altceva decât lipsa dragostei. Nu este suficient numai să iubeşti, simţi nevoia şi să fii iubit. Nu este suficient numai să împărtăşeşti dragostea, celui de lângă tine, să i-o dăruieşti cu toată fiinţa ta, ci este o bucurie imensă să simţi că şi celălalt vine cu dragostea sa spre tine.”

Crearea lumii este rodul dragostei pe care Dumnezeu a vrut să o împărtăşească creaturii, a arătat, în continuare, Preasfinţia Sa:

„Dumezeu este Unul singur, dar întreit în Persoane. Tatăl îşi împărtăşeşte dragostea Sa Fiului Său. Este Tată din veşnicie, pentru că din veşnicie Îl are pe Fiul Său. Nu a fost niciun moment în care Tatăl să nu fi fost Tată. Dacă ar fi existat acest lucru, înseamnă că Fiul nu este din veşnicie, şi ar fi existat un moment în care Tatăl ar fi fost singur, şi nu ar fi avut cui să împărtăşească dragostea Sa.

Crearea lumii nu poate fi explicată decât numai prin dragostea lui Dumnezeu, Cel întreit în Persoane. Aduce lumea aceasta, din nimic, la existenţă, din dragoste. Pentru că vrea să împărtăşească dragostea Sa şi făpturilor Sale. A fi persoană înseamnă împărtăşire de dragoste. Nu poţi să o ţii numai ca pe un bun al tău. Dragostea în sine, în structura ei internă, are capacitatea de a se dărui, de a fi împărtăşită.”

Ierarhul Huşilor a arătat că, pentru a fi desăvârşită şi a rodi, dragostea trebuie împărtăşită, asemenea relaţiei dintre Persoanele Sfintei Treimi:

„Noi credem în Sfânta Treime ca structură a supremei iubiri pentru că Tatăl naşte pe Fiul şi purcede pe Duhul Sfânt din veşnicie.

Dragostea între doi nu este perfectă, desăvârşită. În familie, atunci când vine un copil, părinţii nu mai trăiesc pentru ei înşişi, ci dragostea dintre soţi o dăruiesc înspre un al treilea, înspre copilaşul sau copilaşii care vin în familie. Atunci simţi că ai un rost cu adevărat, când dragostea ta o investeşti în celălalt.

Sfinţii Părinţi spun că bucuria dragostei dintre Tatăl şi Fiul este însuşi Duhul Sfânt. Numai astfel putem înţelege Treimea, ca fiind dragostea desăvârşită. Fiecare trăieşte bucuria dragostei celuilalt. Acolo unde este dragoste desăvârşită este şi unitate desăvârşită.

A fi persoană, din punct de vedere teologic, duhovnicesc, înseamnă că împărtăşim dragoste. Când împărtăşeşti dragoste faţă de cel de lângă tine, începi să fii persoană. Când nu o dăruieşti, esti o fiinţă egoistă, care ţii lucrurile numai pentru tine. Un om egoist nu poate fi decât nefericit. Egoismul, faptul de a te închide în tine, este o sursă de nefericire şi de multă singurătate.

Când iubeşti pe cineva, celălalt este mai important decât tine însuţi. Tot ceea ce faci gravitează în jurul celui pe care îl iubeşti. Aşa este şi în Sfânta Treime.

În încheiere, Preasfinţitul Părinte Ignatie a arătat că păcatul este cel care distruge dragostea şi unitatea:

„Sărbătoarea de astăzi ne îndeamnă şi ne sensibilizează să reflectăm la unitatea dintre noi. Nu putem trăi unitatea dacă nu este dragoste între noi, dacă nu ne iubim unul pe celălalt, aşa cum cerem în fiecare Sfântă Liturghie.

Păcatul, în multiplele lui faţete, este cel care smulge din noi dragostea. Una dintre cele mai urâte faţete ale păcatului este mândria. Un om mândru nu poate să iubească. Mândria sparge unitatea dintre oameni.

Dragostea este darul cel mai minunat al Preasfintei Treimi.”