Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Marian Dumitru Rugină, de la Centrul Eparhial Huși, părintele protopop Dumitru Apostol, Protopopiatul Călimani, părintele paroh Alexandru Apostol și părintele Dragoș Cojocar.

În omilia rostită, Ierarhul Hușilor a vorbit despre atitudinea pe care Dreptul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria, a avut-o în fața provocărilor apărute odată cu venirea Pruncului Iisus pe lume:

«După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul și să-L ucidă» (Matei 2, 13)

Simțim, cu foarte multă pregnanță harul plin de bucurie și de liniște al sărbătorii Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, al venirii Fiului lui Dumnezeu, ca Om, printre noi, oamenii. Acest simțământ distinct este darul Pruncului Iisus venit ca să ne mântuiască. Este o bucurie și o liniște care nu ține de strădania omului, ci este exclusiv darul lui Dumnezeu.

Într-un asemenea context de bucurie, de liniște și de multă binecuvântare, Biserica a rânduit să fie citit un pasaj evanghelic în care este descrisă partea dramatică a acestui eveniment. Nu a fost numai bucuria îngerilor care au cântat atât de frumos „Slavă între cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”; nu a fost numai starea de extaz a păstorilor, cei care primind încredințare de sus s-au dus grabnic acolo unde era culcat Iisus în ieslea săracă și simplă din Betleem; și, desigur, nu a fost numai bucuria oamenilor că a venit Dumnezeu Fiul, ca Om, pe pământ. A fost și răutatea și invidia unui personaj cinic care era îmbătat de putere și de faimă – regele Irod  cel Mare. El s-a tulburat odată cu aflarea veștii că S-a născut un împărat, așa cum l-au înștiințat magii, conform descrierii semnelor cerești pe care ei le cunoșteau foarte bine. 

Irod cel Mare s-a dovedit a fi invidios, răutăcios și fricos de un Prunc născut de câteva zile, pentru că el credea în sine și în fricile pe care le acumulase, că Iisus poate să ajungă împărat politic și să-l detroneze, să-l uzurpeze, să-l înlăture de la tron. Se înșela, pentru că  Iisus nu a fost un personaj politic. Iisus este Dumnezeul iubirii, al răbdării și mai ales al libertății. El Însuși este iubirea, răbdarea și libertatea absolută. 

În urma unui astfel de gând foarte bizar și ucigaș al lui Irod, logodnicul Maicii Domnului, Iosif, primește înștiințare de la Dumnezeu că trebuie să plece din ținutul Betleemului pentru că acest rege îmbătat de faimă și putere și-a pus în gând să-L ucidă.

Aș dori să medităm un pic asupra atitudinii pe care a avut-o nu atât Irod cât Dreptul Iosif, logodnicul Maicii Domnului. A manifestat o credință aparte, extraordinară. Ar fi putut, foarte simplu, dacă era comod și fără asumarea responsabilităților de familie, să nu dea crezare visului primit. Mai mult decât atât, dacă intrăm puțin în cutuma vremii respective, Dreptul Iosif ar fi putut avea multe motive să se îndoiască de faptul că, în privința Maicii Domnului, cea care îi era logodnică, lucrurile stau chiar în felul în care au fost prezentate. 

Conform tradiției iudaice, cine intenționa să se căsătorească, lua viitoarea soție la casa lui și stătea un an de zile și această perioadă era una premergătoare până la oficializarea propriu-zisă a căsătoriei. Era echivalentul a ceea ce știm noi că e logodna de astăzi, care este o arvună.

În tradiția iudaică, în perioada aceea de un an de zile ei trăiau în curăție, fără vreo implicare de natură trupească, și-și îndeplineau sarcinile cu maximă responsabilitate ca și cum ar fi fost căsătoriți, până în momentul în care căsătoria era oficializată. În acest context, Maica Domnului primește încredințare de la Dumnezeu că ea a zămislit prin puterea Duhului Sfânt, a lui Dumnezeu-Tatăl, pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca Om, care să vină în lumea aceasta.

Evanghelistul Matei ne spune că logodnicul Maicii Domnului s-a îndoit, și, desigur, nevrând să o pună într-o situație foarte delicată, voia să o părăsească. Cine încălca această fidelitate conjugală în această perioadă de un an de zile era pasibil să fie ucis cu pietre - pentru că a încălcat această curăție a unei promisiuni premergătoare până în momentul în care urma să fie oficializată căsătoria. 

Iosif primește încredințare de la Dumnezeu, prin înger, care îi spune că Maica Domnului a zămislit și că va naște un Fiu nu prin împreunare bărbătească, nu ca și cum i-ar fi fost infidelă, ci că această zămislire este supranaturală, greu de priceput cu rațiunea noastră. Și a acceptat acest lucru. 

Preasfinția Sa a insistat asupra faptului că sunt multe realități în viața noastră care depășesc sfera raționalului, și care este bine să le acceptăm prin credință:

Omul credincios nu se rezumă doar la ceea ce ține simplu de rațiune. Sunt atâtea lucrurile pe care noi nu le putem exprima în mod rațional. De aceea cei care poate mai au anumite rezerve față de credință ar trebui să fie mai fideli faptului că sunt atâtea realități și aspecte dincolo de rațiune, dar nu iraționale, în viața omului, și pe care neputându-le explica, le acceptăm. 

Și în Univers, vorbesc fizicienii, sunt atâtea aspecte tainice care țin de mister și nu pot fi elucidate prin rațiune. Omul credincios îmbină ceea ce ține de rațional și ceea ce ține dincolo de rațiune, de taină, de mister, pe care doar îl trăim.

Cine poate explica iubirea dintre doi oameni? Nu poate fi epuizată în cuvinte, oricât ne-am strădui și oricât am fi de dibaci. Nici cei doi tineri nu-și pot explica iubirea pe care o manifestă unul pentru celălalt, rămâne o taină, ceva inexprimabil, care ține dincolo de rațiune, de ceea ce am putea explica cu mintea. 

Este o relatare, din perioada comunistă, când responsabilul cu educația, din partea partidului se duce într-o inspecție și încerca să le imprime copiilor educația materialistă atee. Și-i întreabă pe copii: „Voi vedeți aceste bănci care sunt în sala de clasă?” Copiii răspund că „da”. El îi întreabă mai departe dacă aceste bănci pot fi pipăite. Copiii răspund că „da”. Inspectorul trage concluzia: „înseamnă că ele există”. Și copiii, în mod natural, afirmă și ei că „da”, într-adevăr există, din moment ce le pot vedea și pipăi. „Tot ceea ce se vede poate fi pipăit și suspus experimentului evident că există”. 

Mărturia este adevărată, este consemnată de unul dintre istorii noștri, Marius Oprea, într-o carte publicată la Editura Humanitas „Zorba și catedrala”. Profesorul de la acea clasă a făcut pușcărie pentru acel moment. Deci acest profesor, care nu împărtășea educația materialistă atee a inspectorului de la partid, se gândește și spune: „Dragii mei copii, voi vedeți mintea domnului inspector?” Copiii răspund că nu o văd. Din nou profesorul întreabă: „O puteți pipăi, puteți să puneți mâna pe ea?” Copiii răspund din nou că nu o pot pipăi. Profesorul întreabă: „există mintea lui?” Copiii răspund că nu există pentru că nu o pot vedea, nici pipăi. Logică perfectă. 

Pentru că nu tot ceea ce nu putem pipăi sau experimenta nu există. Pot fi realități ce țin de dincolo de ceea ce noi putem experimenta. Sigur concluzia firească era că cel ce a venit să le predea educația materialist atee era fără minte. Profesorul a făcut câțiva ani de pușcărie pentru aceasta pentru că, evident îl insultase pe cel de la partid și a dat o palmă zdravănă acestei osaturi a educației materialist-atee.

Revenind la textul evanghelic, Dreptul Iosif a avut credință, și a doua oară i Se arată Dumnezeu și-i spune: „ia Pruncul și du-te cu El în Egipt, pentru că Irod are gânduri mârșave, murdare, vrea să-l ucidă pe Pruncul Iisus pentru că-L consideră un mare pericol pentru sine”. Sigur că Dreptul Iosif are credință în Dumnezeu, o ia pe Maica Domnului, pe Pruncul Iisus și se duc în Egipt și se întorc doar după ce nu mai era la tron regele Irod cel Mare.

De multe ori, noi ne înfricoșăm în fața provocărilor vieții, ne temem, acumulăm enorm de multe frici și acestea trădează o lipsă de încredere în Dumnezeu, pentru că El le rânduiește așa cum știe mai bine. 

Abia după ce trecem prin anumite încercări vedem rostul a ceea ce s-a întâmplat în viața noastră.

Dreptul Iosif, logodnicul Maicii Domnului, este un foarte bun exemplu de a ne încredința în mâinile lui Dumnezeu în momentele de încercare, de suferință. Nu este simplu. Uneori suntem atât de zdrobiți, dar altă soluție nu există. 

Ne încredințăm Lui, proniei Lui, El știe cel mai bine cursul vieții noastre, și noi, oricât de mult ne-am consuma psihic, tot nu reușim să ținem sub control anumite aspecte ale vieții noastre. Niciunul de aici nu e sigur pe sănătatea sa, toate se pot zdruncina într-o secundă. Când ne lăsăm în mâna Lui și avem mai multă credință, reușim să evităm stările acestea de anxietate, de frici iraționale și inexplicabile pe care le putem avea în mintea noastră.

Dreptul Iosif este cel care ne învață ca în momentele de încercare să avem mare încredere în Dumnezeu. Să ne ajute Domnul să trăim credința cu multă profunzime și responsabilitate. 

Părintele Episcop Ignatie a mulțumit Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, pentru bunăvoința și disponibilitatea cu care i-a oferit, de fiecare dată, binecuvântarea de a sluji la Bilbor.

La finalul Sfintei Liturghii, Corul „Vlăstare negreștene” coordonat de părintele Valentin Timofte, de la  Parohia Negrești I, Protopopiatul Piatra Neamț, a susținut un scurt recital de colinde.