Duminică, 6 octombrie 2019, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi.

Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.

În omilia rostită cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a arătat învăţăturile ce se desprind din minunea învierii tânărului din Nain:

Minunea aceasta ne pune în preajma unui Dumnezeu care, atunci când suntem în nelinişte, când suntem disperaţi,  fără de nădejde, este Cel care se apropie de noi şi ne vindecă.

Femeia aceasta văduvă, care era însoţită de foarte multă lume, este cea care întruchipează, prin tristeţea ei, neliniştea, disperarea şi, mai ales, singurătatea.

Dovadă în acest sens este și faptul că cei mai mulţi concitadini ai ei se gândeau că este o formă de solidaritate spirituală să îi fie aproape în acest moment atât de tragic al vieţii sale, când îl conducea pe unicul său fiu spre o lume din care el nu se va mai întorce.

Evanghelia ne spune că femeia aceasta plângea. Conform tradiţiei iudaice, întotdeauna, rudele, cei care erau foarte apropiaţi celui defunct, mergeau în faţă, nu în spatele sicriului. În felul acesta s-a întâlnit cu Hristos, când El a intrat pe poarta cetăţii Nain.

Hristos S-a apropiat de ea ca Cel care are întotdeauna milă de omul care este în nelinişte, de omul care este disperat şi pe care îl paşte singurătatea.

S-a apropiat şi i-a spus: „Nu plânge!”. Nu i-a spus: „Nu mai plânge!”, adică referindu-se strict la momentul precis al faptului că îl plângea pe unicul ei fiu.

Acest „Nu plânge!” are o conotaţie de durată, nu de moment, pentru că Hristos ştia ce va urma.

Femeia aceasta ar fi putut să riposteze, să Îl admonesteze pe Domnul Hristos: cum îi cere să nu plângă, când îşi conduce, pe ultimul drum, pe unicul ei fiu?

Femeia văduvă nu are un asemenea comportament. Noi probabil că am fi fost nemulţumiţi de un asemenea îndemn.

Putem intui că femeia probabil, a rămas nedumerită în momentul în care se gândea la durerea pierderii fiului său şi, mai ales, la faptul că va rămâne singură.

Aşa cum, atunci când vine o suferinţă puternică, intensă în viaţa noastră, când cineva ne spune un lucru care parcă nu are legătură cu ceea ce noi trăim în adâncul inimii noastre, noi rămânem muţi de tăcere”.

Ierarhul Huşilor a explicat atitudinea Domnului Hristos în faţa suferinţei şi a morţii:

„Hristos se apropie de cosciug. Pune mâna pe el şi îi spune tânărului, ca şi cum ar fi fost viu: „tinere, ţie acum îţi zic scoală-te, ridică-te din moarte!”.

Hristos, prin această atitudine, conform legii iudaice, încalcă prescripţia potrivit căreia nu ai voie să te apropii de un sicriu, căci devii necurat pentru o zi. Mai mult decât atât, dacă pui mâna pe un mort, conform aceloraşi prescripţii, devii necurat pentru o săptămână.

Hristos ignoră aceste prescripţii, pentru că era mult mai esenţial să-l ridice pe acest tânăr din chingile morţii şi să îl dăruiască mamei lui, care era atât de îndurerată.

Prin acest îndemn, Domnul Hristos nu face altceva decât să ne încredinţeze pe fiecare că El ne poate scoate din orice fel de moarte a neliniştii, a disperării şi a singurătăţii”.

Preasfinţia Sa a vorbit şi despre semnificaţiile duhovniceşti care se desprind din minunea învierii tânărului din Nain, prezentând interpretarea dată de Sfântul Grigorie Palama, potrivit căruia, gestul Domnului Hristos ne implică pe fiecare dintre noi:

„Sfântul Grigorie Palama tâlcuieşte acest pasaj evanghelic ca referindu-se la sufletul omului.

Văduva nu este altcineva decât sufletul omului care trăieşte momente de nelinişte, de disperare profundă, de singurătate intensă atunci când lasă să intre în viaţa lui păcatul, atunci când îi întoarce spatele lui Dumnezeu și divorţează de El.

Sufletul, când primeşte păcatul, care este generatorul morţii, este ca o văduvă întristată, tulburată, care are nelinişte şi disperare.

Păcatul este cel care aduce în viaţa noastră această stare de văduvie.

Corespondentul tânărului din Evanghelia de astăzi este mintea noastră, care are nevoie să primească şi să înţeleagă cuvântul lui Hristos.

Mintea noastră este moartă, asfixiată, înăbuşită, nu mai are aceeaşi strălucire, nu mai are aceeaşi capacitate de înţelegere a vieţii duhovniceşti, nu-şi mai poate exercita înţelepciunea atunci când este virusată, îmbolnăvită de păcat.

De aceea, Hristos se apropie de "cosciugul" trupului nostru, îl atinge şi vrea să mângâie sufletul văduv şi să învieze mintea noastră care este afectată de păcatul ce generează moartea.

Încă nu am ajuns la o asemenea stare, să auzim cuvântul lui Hristos, care ne vorbeşte fiecăruia dintre noi: tinere, ţie îţi zic scoală-te, ridică-te din mocirla păcatului”.

Îndemnul Domnului Hristos adresat tânărului din Nain nu este destinat exclusiv lui, ci, în egală măsură, ne putem regăsi şi noi în el:

„Noi credem că acest cuvânt se adresează cu precădere tinerilor, celor care, poate prin negrija lor, prin lipsa de educaţie duhovnicească, prin lipsa lor de atenţie în ceea ce priveşte o viaţă frumoasă, înspre care să fie direcţionaţi de părinţi, decid să trăiască într-un „sicriu” al patimilor.

Sunt tineri care decid să trăiască într-un „cosciug” al unei vieţi dezordonate, al unei vieţi pline de promiscuitate, al unei vieţi în desfrânare, în pornografie, în care să se drogheze.

Din nefericire, sunt tineri care trăiesc în felul acesta! Poate părinţii ştiu cel mai bine, căci ei trăiesc această dramă, această tragedie echivalentă cu cea a femeii văduve din Evanghelie.

Sunt părinţi care îşi văd copiii că se hrănesc zi de zi cu această moarte a sufletului, care este păcatul, ce îi desfigurează din punct de vedere spiritual, duhovnicesc.

Îndemnul lui Hristos nu se adresează numai tinerilor, ci fiecăruia dintre noi pentru că sufletul nostru nu îmbătrâneşte niciodată.

Este impropriu să spunem că rămâne tânăr, căci în momentul în care spunem aşa, ne aşteptăm că s-ar putea să îmbătrânească.

Sufletul nu are vârstă, este nemuritor”.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că sensul vieţii fiecăruia dintre noi se împlineşte în Dumnezeu, păcatele fiind cele care întunecă frumuseţea sufletului:

„De aceea Sfântul Grigorie Palama face această tâlcuire duhovnicească, spunând că această minune se referă şi la fiecare dintre noi, cei care, poate, avem trupul acesta ca un sicriu în care purtăm moartea păcatelor, în care purtăm această necroză a păcatului, care ne fură frumuseţea sufletului şi capacitatea minţii noastre de a reuşi să decidem să trăim o viaţă înţeleaptă, frumoasă, cu sens.

Dumnezeu ne-a adus în această lume să putem descoperi, fiecare dintre noi, sensul vieţii noastre.

Nu-l putem descoperi dacă nu-L avem pe Domnul în viaţa noastră, căci El este sensul, prin excelenţă, al vieţii fiecărui om.

Pasajul Evangheliei de astăzi ne transmite mesajul acesta: există o şansă pentru toţi cei care decidem, într-un fel, datorită negrijei noastre, datorită neînţelepciunii noastre, să trăim într-un „cosciug” al păcatelor.

Există o şansă pentru toţi cei care care decidem să ne văduvim sufletul, să îl divorţăm de Dumnezeu, Cel care ar trebui să fie Mirele sufletului nostru, există o şansă pentru toţi cei care decidem să ne omorâm mintea”.

Grija expresă a Domnului Hristos faţă de starea sufletelor noastre se regăseşte şi în raportarea pe care a avut-o faţă de femeia văduvă:

„Într-o traducere mult mai fidelă din limba greacă, termenul „i s-a făcut milă” ar suna: „L-a mişcat -această durere- până în măruntaiele Lui”, adică până în adâncul fiinţei Sale.

Aşa ni se descoperă Dumnezeu de fiecare dată, când noi suntem în nelinişte, singurătate şi disperare!

Este mişcat, în adâncul fiinţei Sale, de ceea ce ni se întâmplă, pentru că El nu ne vrea în felul acesta.

Dumnezeu nu vrea să trăim în nelinişte, în anxietate, în stare de disperare sau în stare de singurătate.

Să ne dea Domnul puterea să înţelegem că El este Cel care ne poate învia cu adevărat şi să avem acest rafinament al vieţii duhovniceşti şi această acuitate a minţii noastre încât să Îl putem simţi pe Domnul, Care ne spune fiecăruia: tinere, ţie îţi zic scoală-te!”

 

Ultimele articole