Duminică, 27 ianuarie a.c., Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor a săvârşit Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Teodosie, în Parohia „Buna Vestire” din municipiul Constanţa, răspunzând invitaţiei părintelui paroh Dănuţ Bertea.

În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre generozitatea cu care Dumnezeu S-a aplecat spre nevoile orbului din Evanghelie:

„Vindecarea orbului de la marginea drumului ne învaţă un lucru esenţial despre Dumnezeu: Dumnezeu este modelul absolut de generozitate!

Dumnezeu niciodată nu dă cu zgârcenie. El dăruieşte întotdeauna, -folosind o metaforă - de o mie de ori mai mult decât cerem noi. Noi cerem întotdeauna puţin, iar Dumnezeu ne dă întotdeauna mult.

Orbul din Evanghelie avea o credinţă foarte puternică. Spre uimirea celor din jur, la întrebarea lui Hristos, orbul Îi cere: „Să văd!”

După ce Domnul îi dă vederea fizică, îl şi mântuieşte. „A mântui”, în Evanghelie, este sinonim cu iertarea păcatelor. Cu alte cuvinte, îi pune ordine în sufletul său, aşează lucrurile în inima sa, aşa cum se cuvine. Căci aceasta înseamnă ca Dumnezeu să ne ierte păcatele fiecăruia: decidem să devenim oameni ordonaţi. Harul lui Dumnezeu este cel care ne ajută să ne găsim ordinea interioară.”

Ierarhul Huşilor a explicat că adevărata sursă a nefericirii personale stă în păcatele proprii:

Păcatul, în contrast cu ceea ce ţine de virtute, instalează în sufletul omului dezordine, debandadă. De aceea suntem atât de scizionaţi. Păcatul ne fărâmiţează şi creează în noi haosul interior, care este de o magnitudine mult mai mare decât orice alt fel de haos. Haosul din interiorul nostru îl gestionăm cel mai greu. Se instalează în primul rând în mintea noastră, când devenim captivi unor gânduri, iluzii, pe care le inventăm şi credem în ele, iar după aceea coboară în inima noastră şi devenim oameni chinuiţi, nefericiţi.

Ne întrebăm: unde este sursa nefericirii noastre? Şi - acesta este paradoxul - o găsim întotdeauna în celălalt! Nu în noi, ci în celălalt! Şi credem că cei din jur sunt cauza nefericirii şi a dezordinii care ne locuieşte. De fapt, noi suntem sursa, prin păcatul pe care îl lăsăm să intre în noi.”

În continuare, Preasfinţitul Ignatie a arătat că, prin smerenie, putem să alungăm propria nefericire şi să dobândim mai mult decât credem de la Dumnezeu:

„Părintele Emilianos Simonopetritul spune asa: „cu cât te încrezi mai mult în gândurile tale, cu atât devii mai nefericit”. Cu cât dai credit mai mult gândurilor tale, ideilor tale, analizelor tale, cu cât rămâi mai mult în propriul tău univers, fără să ai smerenia să te verifici prin cel de lângă tine, prin duhovnicul tău, printr-un prieten, să îl întrebi dacă corespunde cu realitatea universul gândurilor pe care le ai în minte despre o anumită situaţie, cu atât eşti mai nefericit.

Dacă nu ai smerenia să te verifici astfel, să crezi că poti să greşeşti chiar când ai cea mai mare dreptate, atunci devii un om foarte nefericit, chinuit, un om care nu-ţi poţi găsi propria unitate. (...)

Dumnezeu ni se descoperă ca generozitatea absolută. Noi cerem câteodată lucruri despre care nici măcar nu ştim cât de mult ne folosesc, iar Dumnezeu ne vede stângăcia, imaturitatea noastră spirituală, şi ne dă cu mult mai mult. Doar să ai credinţă, să crezi că este ultima ta nădejde. Şi să fii sincer! Că Dumnezeu vede inima omului!

Ultimele articole