Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și duhovnicul mănăstirii, părintele Irineu Sandu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a detaliat semnificațiile atitudinii de bună rânduială, care a caracterizat viața Sfinților Zaharia și Elisabeta:

«Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului» (Luca 1, 6)

Atunci când întâlnim o persoană extrem de chibzuită, foarte ordonată și atentă la modul cum își trăiește viața, spunem despre aceasta că este „în bună rânduială”.

Este una din expresiile care nu mai au foarte mare relevanță pentru omul zilelor noastre. Tendința lumii de astăzi este să conteste orice fel de regulă sau disciplină, care ajută la menținerea unei armonii între noi, oamenii.

În mentalitatea omului simplu, a fi cineva în bună rânduială coincidea cu faptul de a-și trăi viața cu multă responsabilitate și credință în Dumnezeu.

Același lucru îl spune Sfântul Evanghelist Luca despre părinții Sfântului Ioan Botezătorul, preotul Zaharia și Elisabeta, soția sa. Ei umblau fără prihană în toate poruncile, adică îndeplineau, cu conștiință curată, poruncile Domnului, ținând cont de rânduielile Lui, fapt care le conferea un statut privilegiat în fața lui Dumnezeu.

Ne vom putea bucura de prezența lui Dumnezeu și de privirea Sa întoarsă spre noi, dacă vom împlini rânduielile statornicite de El, pe care le regăsim în Sfânta Scriptură. Acestea ne vor ajuta să ducem o viață bineplăcută.

În mentalul colectiv al lumii de astăzi  aproape ca a dispărut cuvântul „rânduială”, care conține în sine o anumită coerență și o disciplină spirituală în a ne trăi viața.

Opusul unui om care trăiește în rânduială este cel despre care se spune că este neorânduit, adică neașezat din punct de vedere spiritual, care trăiește într-o debandadă, în haos față de sine însuși și față de cei din jur.

Un om fără de rânduială este o foarte mare povară, fie în viața de familie, fie în societate sau la locul de muncă. Nu ne putem bizui sau încrede pe omul fără de rânduială. Simțim că este superficial și tratează lucrurile în derizoriu. Nu este capabil de a fi profund, de a avea momente de înțelepciune.

Părinții Sfântului Ioan Botezătorul s-au bucurat de o atenție specială din partea lui Dumnezeu, pentru că viața lor era în rânduială, trăiau în curăție și împlineau poruncile Domnului.

Își doreau foarte mult să aibă un prunc, însă Elisabeta era infertilă. Pentru mentalitatea de atunci, a fi o femeie infertilă, era echivalent cu a fi un om blestemat. În cazul părinților Sfântului Ioan Botezătorul, infertilitatea s-a dovedit a fi calea spre o minune. În momentul în care preotul Zaharia era la rugăciune, în Templu, în săptămâna sa de slujire, i s-a arătat îngerul Domnului, care stătea de-a dreapta altarului tămâierii, dându-i vestea că soția sa, Elisabeta, va naște un fiu căruia îi va da numele „Ioan” – care se tâlcuiește „Dumnezeu se milostivește”.

Această veste a fost primită cu frică, tulburare și neîncredere. Preotul Zaharia i-a mărturisit, cu sinceritate, îngerului, că nu își dă seama cum se poate ca soția lui să rămână însărcinată, pentru că el este un om bătrân. Pentru acest moment de îndoială, preotul Zaharia a rămas mut până în momentul în care s-a născut Ioan, iar rudeniile l-au întrebat cum să îl numească. Acest prunc va pregăti calea Domnului, va trăi o viață aspră, va trăi în pustie, hrănindu-se foarte frugal și va fi un om de un curaj și de o tenacitate aparte.

Pentru faptul că cei doi părinți ai Sfântului Ioan Botezătorul trăiau în rânduială, ei au fost binecuvântați de Dumnezeu și au primit cel mai minunat dar pe care poate să îl primească orice părinte în această lume, un prunc.

Preasfinția Sa a arătat care sunt bucuriile unei vieți trăite în bună rânduială:

Dacă ne vom rândui viața în aceleași cadre în care a fost rânduită și viața sfinților părinți Zaharia și Elisabeta, Dumnezeu va lucra minuni în viața noastră, Vom simți prezența Lui. În momentele de pustiire și sterpiciune sufletească, Dumnezeu va aduce mult rod în viața noastră și ne vom găsi sensul.

Un om în rânduială, responsabil față de propria sa viață, se va bucura, în mod negreșit, de multe bucurii.

În contrast cu acesta, un om care trăiește în haos, fără să fie dominat de principii, de reguli care să îi structureze viața, va fi unul care orbecăiește, care nu-și găsește sensul și bucuria.

Dumnezeu îi iubește pe oamenii care trăiesc în rânduială, care sunt atenți față de propria lor viață, care caută să nu rătăcească, și sunt preocupați în a respecta tot ceea ce menține starea de armonie și de iubire între semeni. Negreșit, Dumnezeu va lucra în chip minunat pentru asemenea oameni.

După ce pruncul Ioan a venit pe această lume, tatăl său, Zaharia, a simțit o stare de bucurie aparte, s-a umplut de Duhul Sfânt și a început să îl laude pe Dumnezeu, să se roage lui într-un fel în care sufletul simte cu adevărat că trăiește o pace aparte.

Sfinții Zaharia și Elisabeta să ne fie repere în a ne trăi viața în rânduială.

Rânduiala nu are o conotație peiorativă – se mai înțelege prin acest termen, disciplina. Aceasta poate să fie uneori una care să ne zdrobească, în momentul în care o idolatrizăm.

Rânduiala are în sine și disciplină, dar într-o manieră inteligentă și flexibilă. Fără a renunța la reguli, cu multă inteligență, omul care trăiește în rânduială nu obosește și nu este o povară pentru cei din jur. Rânduiala are în sine și o anumită libertate în a înțelege aplicarea regulilor, fără rigiditate, fără aroganță și fără a zdrobi pe cei din jur.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Macarie Maisner, pe seama Mănăstirii Bujoreni.