Alături de cei doi ierarhi a slujit un sobor impresionant de preoți și diaconi, din care au făcut parte și părinții consilieri de la Centrul Eparhial, părinții protopopi din eparhie, și părintele paroh Iulian Dumitru Ștefan, protopop al Protopopiatului Huși.

La finalul slujbei de sfințire a bisericii puse sub ocrotirea Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana și a Sfântului Mucenic Iulian din Tars, Părintele Episcop Ignatie a explicat celor prezenți principalele semnificații ale acestui moment.

A urmat Sfânta Liturghie, oficiată pe un podium în apropierea lăcașului de cult, iar credincioșii, prezenți în număr foarte mare, au putut să urmărească Slujba Sfintei Liturghii și pe două ecrane amplasate în apropiere.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Armonia”, din Constanța.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Episcop Ignatie, care a vorbit despre puterea rugăciunii și răspunsul pe care Dumnezeu ni-l dă atunci când i ne încredințăm total:

Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu, Dumnezeul meu, ajutorul meu şi voi nădăjdui spre Dânsul, Apărătorul meu şi puterea mântuirii mele şi sprijinitorul meu (Ps 17, 1-3)

În momentele de restriște și frământare lăuntrică, căutăm, cu toții, un loc de refugiu, de siguranță. De cele mai multe ori, considerăm că acest refugiu sunt cei apropiați nouă, în sufletul cărora ne așezăm, având convingerea că este mai sigur.

Nu cred că atât omul în sine ne dă o anumită siguranță în momentele de încercare, cât iubirea pe care ne-o dăruiește. Ne refugiem în iubirea omului în care avem foarte mare încredere.

Sfinții Părinți Ioachim și Ana ne învață să ne refugiem nu atât în inimile și sufletele celor care ne iubesc, cât în Dumnezeu, care este însăși Dragostea, Cel care niciodată nu ne trădează, chiar dacă Îi întoarcem spatele, suntem răi și nemulțumiți și vrem să Îl tragem la răspundere. Domnul, în dragostea Sa, rămâne același, indiferent de modul în care ne raportăm față de El. Această dragoste ne-a descoperit-o pe Cruce. Când ne-a iubit cel mai mult Dumnezeu? Atunci când noi, oamenii, L-am urât, L-am calomniat și am fost nerecunoscători. Ne-a iubit cel mai mult când noi nu am meritat.

Părinții Maicii Domnului au simțit cel mai bine dragostea lui Dumnezeu, într-un moment de mare întristare a sufletului. Ni se spune, în tradiția privind biografia lor, că s-au dus la templu, și au vrut să lase un dar acolo. Unul din cei ce erau de față, le-a amintit celor doi - care aveau o viață ireproșabilă din punct de vedere moral -, că nu merită să aducă acel dar, pentru că nu au prunci.

În mentalitatea vremii respective, a nu avea prunci coincidea cu a fi un om blestemat, un fel de paria, cel pe care nu-l iubește Dumnezeu. Erau judecați foarte aspru și tratați cu multă răutate.

Sfântul Grigorie Palama, cel care ne-a lăsat cele mai frumoase omilii despre  Nașterea Maicii Domnului, ne spune, despre Păinții ei, că s-au întristat foarte tare când au primit acest cuvânt împovărător, ca o picătură de plumb pe suflet.

În tristețea și supărarea lor, și-au găsit un singur refugiu. Cumintele Ioachim – cum se exprimă Sfântul Grigorie Palama – s-a dus în pustie, rugându-se cu multă intensitate lui Dumnezeu, ca să îi dea un prunc. Nu a plecat de acolo până nu a avut certitudinea că rugăciunea i-a fost împlinită. Sfânta Ana, și ea îngândurată și tristă, s-a retras în grădină, cerându-i lui Dumnezeu să o binecuvinteze cu un prunc, așa cum a fost binecuvântată Sarra.

Domnul le-a împlinit rugăciunea celor doi, căci și-au găsit refugiu la El, s-au adăpostit în brațele Domnului, având credința că le va asculta negreșit rugăciunea. Au primit cel mai minunat dar, dintre făpturile omenești.

Sfânta Ana a născut-o pe Preasfânta Fecioară Maria, cea mai curată și frumoasă dintre toate făpturile. Ea însăși a devenit ca o carte - după cum se exprimă Sfântul Grigorie Palama -, unde S-a întipărit Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, ca Om, S-a întrupat venind în lume ca să ne răscumpere: „și Dumnezeu i-a ascultat și i-a binecuvântat pe Părinții Ioachim și Ana și le-a făgăduit să le dea ceea ce au cerut. Și făgăduința a dus-o la bun sfârșit acum și le-a dăruit lor o copilă  mai minunată decât toate bunurile minunate, pe însăși Născătoarea Creatorului a toate, cea care a îndumnezeit neamul omenesc și a făcut pământul cer, și pe Dumnezeu L-a făcut Fiul Omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu, întrucât a zămislit în ea însăși fără de sămânță, și l-a pus înainte purtător de trup, pe Cel ce, pe cele ce sunt le-a adus din cele ce nu sunt, le-a transformat în vederea existenței fericite și nu le-a lăsat să cadă în inexistență”.

Așa îi răsplătește Dumnezeu pe toți cei care, în vreme de cataclism lăuntric și suferință interioară, se refugiază la El și au deplină încredere în El.

Sigur că noi îi avem pe cei care ne sunt dragi și când suntem triști alergăm, precum un prunc înspre mama lui atunci când este trist, cuprinzându-o cu brațele lui mici, pentru a avea certitudinea că este într-un loc sigur. Din păcate, oamenii ne mai dezamăgesc. De aceea se spune, așa de sugestiv, în Paraclisul Maicii Domnului: „Ajutorului omenesc nu ne încredința pe noi...”. ci tu să fii cea care ne ajuți”.

Sfinții Părinți Ioachim și Ana ne învață ca atunci când suntem triști și supărați, în loc să ne enervăm, să vorbim necuviincios și să devenim agresivi, mai bine să ne rugăm și să alergăm în brațele Domnului și să-L simțim că este refugiul nostru și Cel în care nădăjduim. Este greu ca în momentele pe care le trăim și în care este multă suferință, să avem pornirea lăuntrică de a merge spre Dumnzeu.

Cu toate acestea, situațiile limită din viața noastră ne spun că nu găsim niciun ajutor în această lume și doar Bunul Dumnezeu este Cel care ne poate izbăvi.

Cât de frumos ne rugăm în astfel de momente! Atât de minunat vedem că vorbește sufletul cu Dumnezeu, că rugăciunea zvâcnește din noi atât de natural, fără să ne învețe nimeni cum să ne rugăm. Din adâncul suferinței îi vorbim Domnului așa cum Părinții Ioachim și Ana și-au pus încrederea în El.

Să ne încredințăm lui Dumnezeu, iar El, negreșit, ne va ajuta și ne va face să înțelegem rostul suferinței.

La momentul rânduit, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

În cadrul slujbei, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit, întru preot, pe diaconul Vlad Macovei, pe seama Parohiei Hurdugi.

La finalul Sfintei Liturghii, în semn de prețuire pentru activitatea pastorală și edilitară de până în prezent, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul l-a hirotesit pe părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan întru iconom stavrofor. De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a oferit distincții de vrednicie tuturor celor care au sprijinit în mod deosebit ridicarea sfântului locaș. În acest context, Preasfinția Sa a acordat Crucea episcopală „Episcop Grigorie Leu” pentru mireni, domnului Frosin Ștefan.

Ierarhul Hușilor a mulțumit, cu multă recunoștință, Preasfințitului Părinte Episcop Damaschin Dorneanul, pentru efortul de a participa la acest moment deosebit din viața comunității de credință din Hurdugi și pentru împreuna slujire. La rândul său, Preasfințitul Părinte Episcop vicar Damaschin i-a îndemnat pe cei prezenți să își prețuiască și să își iubească biserica „în care și-au pus dragostea lor. Fără o biserică, un sat este pustiu. O biserică frumoasă împodobește satul, și de acolo primesc har, binecuvântare, liniște și ajutor întru toate”.