Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, în Parohia Ortodoxă românească „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg, Germania, cu prilejul hramului.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele Klaus Klein, (reprezentantul Crucii Roșii Bavareze), preot ortodox german, cel care, la începutul lunii noiembrie 2019, a oferit Episcopiei Hușilor o ambulanță pentru viitorul centru medical al Eparhiei, precum și părintele paroh, protosinghelul Ghelasie Păcurar, cel care a susținut, în mai multe rânduri, activitățile sociale derulate în Episcopia Hușilor.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a explicat de unde provine credința, transmisă în spațiul tradițional țărănesc, că de Sărbătoarea Sfântului Andrei, cerurile sunt deschise:
„Tăranii români aveau această credință, că în noaptea de Sfântul Andrei cerurile sunt deschise și harul lui Dumnezeu se coboară în sufletele oamenilor.
Această credință nu era o simplă superstiție, ceva care ținea de exteriorul vieții lor duhovnicești.
Toți cei care s-au ocupat de fondul tradițional profund al credinței țăranilor noștri, surprind faptul că ei, în noaptea de Sfântul Andrei, credeau că cerurile sunt, la modul real, deschise.
Ce învățăm din această atitudine pe care o aveau oamenii simpli? Ei veneau la biserică, ascultau Evanghelia și își asumau, fiecare dintre ei, conținuturile pasajului evanghelic citit.
În ziua de prăznuire a Sfântului Andrei se citește un astfel de pasaj, în care ni se vorbește că, odată cu venirea Fiului lui Dumnezeu, odată cu Întruparea Lui, cerurile se vor deschide și vom vedea cum coboară și urcă îngerii lui Dumnezeu, făcând această conexiune a pământului cu cerul.
Ei, oameni simpli, știau să își asume Evanghelia în viața lor de zi cu zi. De aceea aveau această credință, că în noaptea Sfântului Andrei cerurile sunt deschise”.
Totodată, Preasfinția Sa a explicat cuvintele rostite de Hristos, la întâlnirea cu cei ce aveau să devină apostoli, că „cerurile sunt deschise”:
„De ce Hristos, după ce i-a chemat pe apostoli la slujire, le vorbește despre cerurile deschise?
Dumnezeu deschide cerurile în sufletul fiecărui om numai în momentul în care avem profund în inima noastră credința că Iisus Hristos este Mesia, Dumnezeu întrupat, venit în lume ca să ridice păcatele întregii omeniri.
El S-a întrupat din dragoste desăvârșită față de fiecare om. Și-a asumat păcatul nostru, El fiind fără de păcat. Și-a asumat condiția noastră umană, suferind pentru noi.
Dacă noi avem această credință profund înrădăcinată în ființa noastră, în conștiința noastră, Dumnezeu deschide cerul și vine cu impetuozitate, cu putere, în viața noastră”.
Ierarhul Hușilor a vorbit despre efectul pe care l-a avut întâlnirea cu Domnul Hristos asupra Apostolului Petru:
„Sfântul Andrei, după ce L-a întâlnit pe Hristos a fost în casa Lui. În vechime era tradiția ca un învățător să își cheme ucenicii la casa sa și acolo să își predea învățătura.
După această întâlnire, după această zăbavă în preajma lui Hristos, Sfântul Andrei este copleșit, este uimit, este convins că Cel în preajma Căruia a stat preț de câteva ceasuri, este Mesia, Hristos.
Atunci când se întoarce, îi spune lui Petru că L-a întâlnit pe Mesia.
Este prima mărturie, prima deschidere de suflet pe care o are Sfântul Andrei față de fratele său, Petru.
Noi, dacă ne-am fi întâlnit cu cineva deosebit, care să ne schimbe viața în mod radical, poate am fi recurs la descrierea mai multor detalii. Sfântul Andrei era atât de copleșit de credința că Hristos este Mesia, încât el a mărturisit, cu maximă promptitudine, cu maximă deschidere de suflet și cu entuziasm că L-a întâlnit.
După această mărturie, și Apostolul Petru se întâlnește cu Domnul și Îl urmează fără să stea pe gânduri”.
Preasfinția Sa a explicat succesul misiunii Apostolilor prin promptitudinea cu care au răspuns chemării lui Hristos:
„Apostolii, când au fost chemați de Domnul să Îl urmeze, ei au făcut-o cu maximă promptitudine, fără niciun fel de sincopă, cu maximă dăruire.
Dacă nu L-ar fi urmat pe Hristos în felul acesta, nu ar fi putut, unsprezece apostoli, să convertească o lume întreagă la credința în Dumnezeu întrupat, Cel care ne-a iubit desăvârșit.
Ei au pornit cu această experiență a faptului că au stat în preajma lui Hristos. Ei nu au urmat o doctrină sau o teorie, ci au urmat o Persoană, în care era întrupat tot ceea ce înseamnă conținuturile Împărăției lui Dumnezeu.
Când urmezi o teorie sau o doctrină, transformi viața ta într-o ideologie. Ideologiile ucid!
Când urmezi Omul, Persoana, care este însuși Viața, atunci poți să îi chemi și pe ceilalți la credința în Hristos.
Așa cum s-a întâmplat cu Sfântul Andrei, care a ajuns până în ținuturile noastre și a semănat aici germenele credinței.
El este încreștinătorul nostru, duhovnicul nostru. El ne învață să Îl asumăm pe Hristos în viața noastră”.
Părintele Episcop Ignatie a vorbit și despre relația pe care fiecare creștin trebuie să o aibă cu Dumnezeu, cu ajutorul duhovnicului:
„Suntem în Postul Nașterii Domnului, când ne pregătim să se nască Hristos în inima noastră.
Hristos nu poate să vină în inima noastră dacă nu mergem să ne spovedim, dacă nu ne întâlnim cu duhovnicul nostru.
Duhovnicul este chipul lui Hristos în viața fiecăruia dintre noi. Noi așa trebuie să ne raportăm la părintele duhovnicesc.
Episcopii și preoții sunt urmașii Sfinților Apostoli. Este o mare cinste, dar și o mare responsabilitate. Din păcate, nu ne ridicăm tot timpul la ceea ce presupune sublimul acestei slujiri. Nu știu câți putem spune că ne identificăm cu Apostolii, cei pentru care nimic nu era mai presus de Hristos. El era prioritatea vieții lor.
Un duhovnic este într-un travaliu până ia chip Hristos în sufletul fiecărui creștin. Sfântul Apostol Pavel mărturisește cât de greu este să ia chip Hristos în sufletul fiecăruia.
El nu poate să ia chip dacă noi, ca preoți sau episcopi, nu suntem icoana lui Hristos și nu întrupăm în viața noastră ceea ce El a săvârșit”.
„Un duhovnic, ca să fie chipul lui Hristos, are nevoie de foarte multă dragoste”.
„Nu este vorba de dragostea aceasta a oamenilor, care este foarte fluctuantă, tranzitorie. Căci noi renunțăm foarte ușor la cel de lângă noi, pe care îl consideram sensul vieții noastre.
Pe cruce, Hristos ne dezvăluie cum ne iubește. El este dragostea care ne iubește și atunci când Îi întoarcem spatele, când ne revoltăm, când credem, în mintea noastră nesăbuită, că Îl putem omorî pe Hristos. El stă neclintit în dragostea Sa.
Care este indiciul din care poți să îți dai seama că iubești așa cum iubește Hristos?
Nu reproșezi niciodată, nimic, celui de lângă tine, chiar dacă el este ingrat și nerecunoscător față ceea ce tu i-ai oferit.
Nu vom găsi în Evanghelie niciun reproș al lui Hristos la adresa oamenilor cărora le-a făcut numai bine.
Hristos, pe cruce, nu a reproșat nimănui nimic, doar S-a rugat pentru cei care L-au batjocorit. O asemenea dragoste trebuie să manifeste și duhovnicul, chiar și atunci când îl calomniază sau când îl batjocoresc.
Să fie ca Hristos, pregătit să îl îmbrățișeze și pe cel care îl vorbește de rău. Să își asume păcatul fiecărui om.
Aceasta au făcut Apostolii. Altfel nu ar fi fost credibili, într-o lume ostilă, într-o lume majoritar păgână, care îi persifla.
Ca să Îl găsim pe Hristos trebuie să Îl căutăm, să ne angajăm în această lucrare interioară, să înțelegem ce înseamnă trăirea credinței ortodoxe. La acest lucru ne ajută duhovnicul”.