Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părinţii consilieri eparhiali Paul Rariţă şi Vladimir Beregoi, părintele secretar eparhial Marin Tudorică şi părintele protopop Marius Cătălin Antohi, care este şi parohul Parohiei „Sfântul Ilie”.

În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre criteriul unic al Judecăţii de Apoi:

„Duminica de astăzi este numită, din punct de vedere liturgic, Duminica Înfricoşatei Judecăţi, adică a momentului în care fiecare dintre noi vom fi judecaţi şi vom primi răsplată în funcţie de faptele pe care le-am săvâşit în această viaţă trecătoare.

Pasajul evanghelic este unul dintre cele mai profunde în ceea ce priveşte destinul nostru de creştini, de oameni care ne îndreptăm spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Acest pasaj ne vorbeşte despre modul cum vom fi judecaţi, care este criteriul de care va ţine cont Domnul atunci când va fi sfârşitul acestei lumi.

Acest text ne transmite, cu foarte multă claritate, faptul că unicul criteriu al Judecăţii de Apoi este dragostea, dragostea îndreptată spre cei amărâţi, înspre cei consideraţi un fel de paria ai acestei lumi.

Nu este o dragoste abstractă, îndreptată spre o umanitate abstractă, ci este vorba despre dragostea concretă pe care o manifestăm faţă de o persoană concretă, cu nevoi concrete.

Domnul Hristos ne spune că dacă i-am căutat pe cei flămânzi, goi, pe cei din temniţă şi care sunt singuri, atunci ne vom putea bucura de acest cuvânt: «veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu...». Cei care nu au făcut aceste lucruri, vor avea parte de chinuri veşnice”.

Totodată, Preasfinţia Sa a explicat cum ar trebui să înţelegem criteriul ajutorării semenilor, cu atât mai mult cu cât, în spaţiul public, acest criteriu este pus în opoziţie cu viaţa liturgică şi ascetică recomandată de Biserică:

„Din nefericire, de cele mai multe ori, acest text scripturistic este citit într-o cheie secularistă.

Cei care sunt în contrast, într-o atitudine de conflict faţă de Biserică, faţă de învăţătura pe care Hristos ne-a lăsat-o moştenire, înţeleg această pericopă evanghelică ca referindu-se la faptul că noi ar trebui să ne concentrăm înspre ajutorarea celor sărmani.

Şi continuă, argumentându-şi acestă lectură secularistă, spunând că nicăieri în acest pasaj nu ni se spune că este necesar să postim, să mergem la biserică, să ne rugăm, nu ni se cere nimic din tot ceea ce numim, în mod generic, dimensiunea ascetică a Ortodoxiei. Cu alte cuvinte, «lăsaţi-L pe Hristos şi ajutaţi-i pe cei sărmani».

Noi, cei din Biserică, am spune că esenţa vieţuirii creştine este să fim aproape de Hristos, să ascultăm cuvintele Lui şi să le împlinim în viaţa noastră.

Biserica este astăzi judecată, evaluată, în funcţie de acţiunile caritabile, filantropice pe care le face, iar nu în funcţie de cât de mult reuşim noi, creştinii, să întrupăm modul de viaţă pe care ni L-a descoperit Hristos prin venirea Sa în lume, prin Crucea, Răstignirea şi Învierea Sa.

Biserica capătă vizibilitate şi credibilitate din punct de vedere social doar dacă este implicată în activităţi social-filantropice. Atunci vom auzi cuvinte de laudă.

Această viziune este una foarte eronată”!

Părintele Episcop Ignatie a explicat că pasajul evanghelic în care se descrie Judecata de Apoi face trimitere la întreg modul de viaţă creştin, sintetizat în identificarea Domnului Hristos cu cei aflaţi în lipsuri şi suferinţe:

În aparenţă, ni se pare că pasajul evanghelic de astăzi dă dreptate celor care interpreteză în felul acesta modul de a înţelege Biserica.

Însă se scapă din vedere un lucru absolut esenţial, pe care Hristos însuşi îl accentuează foarte mult şi cu o deplină claritate.

Hristos ne spune că hrănind pe cel flămând, îmbrăcând pe cel sărman, cercetând pe cei din închisori, noi nu am făcut altceva decât că toată această dragoste, toate aceste fapte bune faţă de cei sărmani, le-am îndreptat spre El.

 Aici este diferenţa dintre faptele bune pe care le îndreptăm spre cei sărmani din perspectiva Bisericii şi cum înţeleg seculariştii modul de a face asistenţă socială.

Noi, când facem o faptă bună, când îi ajutăm pe cei sărmani, avem conştiinţa că în ei se află Hristos, că El se identifică cu cel mai amărât om din această lume.

Ajutorul este unul concret şi are un conţinut spiritual.

Citim, vedem, simţim şi înţelegem că în cel sărman este chipul lui Dumnezeu.

De aceea a spus Hristos că «toate pe care le-aţi făcut, îndreptându-vă atenţia spre cei sărmani, înspre cei prea mici, adică cei nesocotiţi, Mie mi le-aţi făcut».

Noi îi ajutăm pe cei care au nevoie de atenţia noastră specială pentru că în ei este chipul lui Hristos.

Din punct de vedere secularist, când ajuţi un om, nu te gândeşti că în el este Dumnezeu, ajutorul nu are un conţinut spiritual, ci unul umanitar”.

Ierarhul Huşilor a insistat asupra faptului că, pentru a-L putea identifica pe Domnul Hristos în cei aflaţi în nevoi, este necesar ca El să ne fie familiar din Sfânta Liturghie şi din viaţa Bisericii:

„Ca să poţi să Îl recunoşti pe Hristos în cel de lângă tine, ca să poţi să vezi chipul lui Hristos în cel sărman, în cel flămând, însetat, gol, este esenţial să Îl cunoşti pe Hristos din altă parte.

Unde Îl cunoastem noi în mod deplin pe Hristos? În Sfânta Liturghie, în  Sfânta Împărtăşanie! Aici Îl înţelegem, Îl cunoaştem şi Îl primim pe Hristos!

Ca să poţi să recunoşti un lucru sau o persoană, presupune să-l fi întâlnit în prealabil, să mai fi avut un contact cu acel lucru sau cu acea persoană.

Pe Hristos Îl cunoşti în Sfânta Liturghie, în Sfânta Împărtăşanie, şi poţi să Îl recunoşti în semenii tăi, dacă tu te împărtăşeşti.

Postul, nevoinţa noastră, asceza, metaniile, rugăciunile, Spovedania, Împărtăşania, toate ne ajută şi sunt o condiţie esenţială în a-L recunoaşte pe Hristos în cel sărman şi amărât.

Numai în felul acesta fapta noastră bună are valoare veşnică, când Îl recunoaştem pe Dumnezeu în cel de lângă noi.

Poţi să fii un om manierat, să fii implicat în foarte multe acţiuni umanitare - sigur că Dumnezeu va ţine cont de ele -, însă avem certitudinea că atunci când îl ajuţi pe cel sărman, pe cel considerat un fel de paria şi ai conştiinţa faptului că în el este Hristos, deja fapta ta cea bună are valoare veşnică şi te va ajuta la Judecata de Apoi.

Întânirea cu Dumnezeu va fi întâlnirea cu propriile tale fapte săvârşite”!

De asemenea, Preasfinţia Sa a afirmat că Biserica nu poate fi redusă doar la dimensiunea ei social-filantropică, deoarece misiunea ei în lume este mult mai complexă şi mai profundă:

„Biserica nu este un ONG! Ea este spaţiul în care învăţăm cum să ne trăim credinţa, cum să Îl iubim pe Dumnezeu mai profund.

Această dragoste o învăţăm împărtăşindu-ne, ca să putem să o manifestăm, delicat şi plin de nobleţe, şi faţă de ei din jur şi să vedem chipul lui Hristos în cel de lângă noi.

Hristos nu spune că va fi identificat în mai marii lumii, ci în cei prea mici; în cei care sunt dispreţuiţi, iar nu în cei care sunt plini de slavă, huzuresc şi îşi agonisesc averea din munca celor săraci.

Nu se identifică cu cei care îi desconsideră pe cei mai simpli, care nu au vizibilitate din punct de vedere social. El se identifică cu cei mici, smeriţi, cu cei care încearcă să ducă o viaţă simplă şi să aibă atenţie faţă de cei care sunt în nevoi”.