Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Alin Ștefan Sava.

După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în altarul de vară al complexului parohial.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, dirijați de diaconul Vlad Mironescu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre delicatețea și sensibilitatea de care a dat dovadă sutașul, expresie a credinței sale puternice:

«Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă» (Matei 8, 10)

Fragmentul evanghelic ne relatează o minune pe care Domnul Hristos a săvârșit-o cu sluga unui centurion (sutaș). Acesta s-a apropiat de Domnul Hristos, rugându-L să îi vindece sluga, care era grav bolnavă și imobilizată la pat.

Centurionul era un comandant peste o sută de soldați. Erau în slujba ocupantului roman. Toți cei care slujeau romanilor, care ocupaseră Țara Sfântă în vremea Mântuitorului, nu erau agreați pentru că pactizau cu cei care puneau biruri - erau sume de bani foarte mari, iar localnicilor le era foarte greu.

Sutașul s-a dovedit a fi un om cu o credință extraordinară, de care S-a mirat însuși Domnul Hristos, exclamând: „nu am văzut atâta credință nici în poporul ales”.

Credința puternică din suflet l-a învățat pe sutaș să fie un om extrem de delicat, sensibil, atent și milostiv față de suferințele celui de lângă el. Acest lucru reiese din faptul că el, chiar dacă ocupa o funcție publică foarte importantă, s-a gândit, din dragoste față de sluga sa, să se ducă la Hristos și să îi ceară să îl vindece pe acela. Domnul Hristos, văzând credința frumoasă din sufletul centurionului, i-a spus: „voi veni la tine, în casa ta, și îl voi vindeca”.

În fața unei asemenea bunătăți și generozități dumnezeiești, centurionul se smerește și îi spune lui Dumnezeu niște cuvinte care sunt expresia unei credințe foarte puternice si autentice: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul casei mele , ci numai zi cu cuvântul şi eu voi crede, cu toată ființa, că se va vindeca sluga mea”.

Chiar în momentul în care Hristos i-a spus că îi va fi vindecată sluga, cel imobilizat la pat, suferind și prins în chingile durerii, a fost vindecat.

Credința acestui sutaș scoate la iveală un suflet foarte delicat și sensibil. Deducem acest lucru din atitudinea acestuia.

În primul rând, a avut grijă să nu Îl expună pe Domnul Hristos, acceptând să vină în casa unde era bolnavul. În mentalitatea vremii respective, niciun evreu nu avea voie să meargă în casa unui păgân, pentru că contactul fizic al unui evreu cu un păgân era considerat o sursă de impuritate.

Probabil centurionul cunoștea această cutumă religioasă a vremii. S-a gândit, ca o expresie a smereniei și a delicateții, să nu îl expună pe Hristos. Cărturarii și fariseii pândeau orice posibilă greșeală a lui Hristos. Probabil centurionul s-ar fi bucurat să Îl primească, în casa sa, pe Cel în care avea așa mare credință, însă a spus: „spune numai cu cuvântul, nu este nevoie să fii lângă patul celui bolnav”. Câtă delicatețe și grijă, ca să nu-L expună pe Hristos”.

Pornind de la conduita centurionului roman, Ierarhul Hușilor a insistat pe atitudinea pe care trebuie să o manifestăm față de cei din jur, indiferent de poziția socială, atât a noastră, cât și a celor care au nevoie de sprijinul nostru:

O altă atitudine din care deducem delicatețea acestui centurion este faptul că, chiar dacă avea o funcție, își iubea foarte mult subalternii, care îl slujeau și îl ajutau. În vremea aceea, slujitorii erau considerați parte din familie. Chiar dacă condiția lor era una inferioară, și raportul dintre stăpâni și sclavi era unul strict, se bucurau de o atenție aparte.

Din nefericire, fără a generaliza, cei care ocupă funcții și au anumite responsabilități și un anumit număr de oameni cu care colaborează, nu manifestă întotdeauna delicatețe și atenție față de aceștia.

Pe unii îi îmbată puterea și funcția și nu mai știu să se comporte. Devin foarte duri, insensibili, exigenți, de parcă ei nu ar fi oameni.

Nu îi mișcă absolut nimic din cele pe care le trăiesc cei pe care îi coordonează. Sunt nenumărate situații în care se comportă foarte inuman, inadecvat și necuviincios.

Centurionul ne învață, pe toți cei ce ocupăm anumite funcții (din care ar trebui să decurgă maximă responsabilitate, sensibilitate și dragoste), că este nevoie să lăsăm să vorbească umanitatea din noi atunci când cei cu are lucrăm sau ne sunt colaboratori, au nevoie de ajutorul nostru.

Să nu ne asprească funcția și să nu ne transforme în niște brute, comportându-ne necuviincios cu cei din jur.

Din păcate, puterea nu ne lasă să mai fim oameni. Credem că stăpânim lumea, că decidem pe destinele celorlalți și le strivim viețile prin comportamente și atitudini de bădărani, atât de nepotrivite în raport cu ceea ce ne cere Hristos.

Orice suflet, cu o credință autentică în Hristos, ar trebui să manifeste multă delicatețe și sensibilitate, oriunde s-ar afla - față de membrii familiei, la locul de muncă sau în societate.  

Oriunde, omul credincios ar trebui, în mod natural, să fie delicat, sensibil și cu foarte multă dragoste și deschidere față de nevoile celui de lângă el.

Fiecare avem câte o responsabilitate. Este esențial să o conjugăm cu cât mai multe momente de omenie, de dragoste, de bunătate și de îngăduință față de cei care au nevoie de toate acestea.

Nu este simplu; în limbaj popular avem un cuvânt: „funcția schimbă firea omului” – de multe ori nu mai recunoaștem persoana care până să acceadă la o funcție de vizibilitate, avea o anumită modestie și capacitate de a fi înțelegător. Odată instalat în funcție, nu-l mai recunoaștem. Rămânem perplecși și ne întrebăm ce anume l-a schimbat atât de mult. S-a lăsat îmbătat de putere.

Puterea corupe. Corupe sufletul, dezumanizează și ne transformă în dictatori, cu reflexe totalitare față de cei din jur, și insensibili la nevoile lor.

 Sutașul nu a cerut nimic pentru el, ci pentru slujitorul său. Dumnezeu ne va aprecia mult mai mult și se va bucura mult mai mult când ne lăsăm pe noi înșine și suntem altruiști, gândindu-ne mai întâi la nevoile celorlalți și apoi să ne îngrijim de ale noastre.

Nu suntem prea obișnuiți cu o asemenea logică, ci întâi ne vedem de ale noastre, și abia apoi, dacă mai avem dispoziție, ne ocupăm și de cei care au nevoie de noi. Sutașul a inversat acest raport.

La finalul Sfintei Liturghii, în semn de apreciere a lucrării pastorale și edilitare de până în prezent, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Alin Ștefan Sava.