Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a slujit, în Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor), cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, în Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Alban” din Luton, Marea Britanie, cu ocazia hramului acestei comunităţi păstorite de părintele Ioan Nazarcu.

În omilia rostită, Ierarhul Huşilor a vorbit despre chemarea spre sfinţenie pe care Dumnezeu ne-o adresează fiecăruia:

„Când vorbim despre sfinţi, ne gândim la o realitate intangibilă, la persoane cu totul excepţionale, persoane cărora, doar lor, le-ar fi fost hărăzită harisma sfinţeniei. Noi credem că sfinţii sunt performanţi în lumea credinţei, fac minuni, au capacitatea de a citi sufletele noastre, de a ne prezice viitorul, sunt decuplaţi de tot ceea ce numim păcat şi sunt într-o perpetuă legătură cu Dumnezeu. Acesta ar fi profilul unui sfânt, şi ne gândim că noi nu putem ajunge astfel.

Evanghelia ne livrează cheia prin care toţi putem să ajungem oameni sfinţi. Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi! Toţi, botezaţi fiind, avem potenţialitatea de a deveni sfinţi. De noi depinde cum conlucrăm cu Dumnezeu.

Omul sfânt este cel care se împlineşte din punct de vedere duhovnicesc la modul maximal, deplin. Sfântul este omul complet. Nu are nicio fisură din punct de vedere spiritual.”

Potrivit textului Evangheliei, Preasfinţitul Părinte Ignatie a arătat că avem nevoie de cel puţin trei lucruri pentru a deveni oameni sfinţi, primul dintre acestea fiind mărturisirea lui Hristos:

„Hristos ne cere să-L mărturisim, să vorbim despre El. Să o facem la modul firesc, natural, nu ostentativ. Nu este nevoie de spectacol pentru a demonstra că eşti un om credincios. Este nevoie să mărturiseşti credinţa în felul în care vorbeşte un iubit despre iubita sa. Toate lucrurile curg firesc. Toate clipele sunt umplute de prezenţa celuilalt, inclusiv mintea este captivată de frumuseţea iubirii faţă de persoana dragă.

În momentul în care iubeşti, mărturisirea vine de la sine. Nu îţi este ruşine să vorbeşti despre persoana dragă, chiar dacă unii au o părere negativă, reprobabilă. O mărturiseşti cu o naturaleţe încât nu mai iei în calcul că cineva poate spune ceva negativ despre ea. Pur şi simplu vorbeşti din dragoste şi începi să mărturiseşti, pentru că ea ocupă locul central în sufletul tău.

În plan spiritual, aşa ar trebui să ne raportăm  la Dumnezeu. Cu cât iubirea noastră este mai autentică, mai completă, mai densă, cu atât mărturisirea noastră este pe măsură. Cât iubeşti, atât mărturiseşti şi cât mărturiseşti atât iubeşti! Hristos ne cere să fim mărturisitori, adică să avem o iubire asumată!”

Totodată, Ierarhul Huşilor a insistat asupra modului în care putem să-L mărturisim pe Dumnezeu în viaţa cotidiană, chiar şi atunci când contextul nu pare a fi prielnic:

„Să Îl mărturiseşti mai ales în lumea aceasta, atât de bulversată din punct de vedere valoric, în care a vorbi despre credinţă nu mai constituie un lucru simplu, căci s-ar putea să fii persiflat şi ironizat. Dacă Hristos este iubirea ta asumată, vei vorbi natural despre El. Iar celălalt va simţi că Dumnezeu este realitatea vieţii tale lăuntrice, iar nu o ideologie.

Să-L mărturiseşti pe Dumnezeu mai ales într-o lume care ne cere să ne lepădăm de El.

Cum poţi să faci aceasta fără să-l lezezi pe cel de lângă tine, care nu împărtăşeşte aceleaşi valori? Cât se poate de natural şi cu delicateţe! Aşa cum îi spui cuiva despre preferinţele tale, din orice domeniu, când el are dispoziţia de a te asculta.”

Părintele Episcop Ignatie a vorbit şi despre un alt mod prin care Hristos ne cheamă la sfinţenie:

„Să nu pui nimic din lumea aceasta mai presus de Dumnezeu! De ce ne cere Dumnezeu să nu iubim nimic din lumea aceasta, nici pe părinţi, nici pe copii, mai presus decât pe El? Nu cumva Dumnezeu se contrazice, căci în Porunci ne spune să-i iubim pe părinţi? Nicidecum!

În momentul în care Dumnezeu este în prim planul vieţii tale, vei ştii să-ţi iubeşti şi să-ţi cinsteşti soţul sau soţia, respectiv copiii! Vei vedea în ei chipul lui Dumnezeu. Unde nu este Dumnezeu, este foarte greu de înţeles că îţi vei cinsti soţul, soţia sau pe copii. De aceea Domnul ne cere să-L punem pe El pe primul plan, căci toate celelalte vor veni de la sine. În lumea în care trăim, familia este instituţia cea mai dinamitată pentru că în familie înveţi să iubeşti! Bagajul genetic spiritual îl dobândim în familie!”

Ierarhul Huşilor a arătat ce înseamnă asumarea crucii, ca un al treilea mod, indicat de Evanghelie, pentru ne sfinţi viaţa:

„Să ne luăm crucea şi să-L urmăm pe Dumnezeu! Crucea nu înseamnă exclusiv suferinţă! Înseamnă să-l iubeşti pe cel de lângă tine până la moarte, până în momentul în care eşti în punctul de a-ţi da viaţa pentru el. Aceasta înseamnă crucea, să mori pentru cineva, să faci imposibilul pentru cel pe care îl iubeşti.

Părintele Arsenie Papacioc afirmă că a-ţi lua crucea înseamnă să faci şi ceea ce nu-ţi convine! Chiar dacă este împotriva comodităţii cu care te-ai obişnuit!”

Ultimele articole