Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit, luni, 22 iulie 2019, alături de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman, cu prilejul hramului acestui sfânt așezământ, închinat Sfintei Mironosițe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul Hușilor, care a descris experiența întâlnirii Sfintei Maria Magdalena cu Hristos, în Grădina Ghetsimani, în Duminica Învierii:

„Femeile mironosițe, împreună cu Sfântul Evanghelist Ioan au fost martori la una din cele mai mari tragedii din istoria umanității, la tentativa omului de a-L omorî pe Dumnezeu. Și astăzi, omul crede că poate să Îl ucidă pe Dumnzeu, însă se înșeală, așa cum au făcut-o și cei care erau la picioarele Crucii, care se gândeau că pot să-L ucidă, să facă să dispară Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Nu aveau certitudinea că Dumnezeu este Viața ființială, și nu poate fi omorât.

Femeile mironosițe au fost prezente în Vinerea Mare și a rămas atât de impregnată, în sufletul lor, durerea pentru Hristos, încât nu și-au adus aminte de făgăduința pe care Hristos a făcut-o, că a treia zi va învia, va birui urâtul, disprețul și calomnia întregii lumi, prin Învierea Sa.

Maria Magdalena, împreună cu celelalte femei mironosițe, având în inimile lor, proaspătă, ziua Vinerii celei Mari, merg la mormânt pentru a îndeplini o cutumă, o datină evreiască, să-L îmbălsămeze pe Hristos. Maria Magdalena plângea în momentul în care a văzut mormântul gol, era dezamăgită, deznădăjduită, că Cel pe care L-a iubit și L-a slujit împreună cu celelalte femei mironosițe, nu mai este în mormânt, nu-L mai pot întâlni nici măcar să-L îmbălsămeze. În această durere a ei, în învolburarea gândurilor ei, se întâlnește cu Cineva. Îl întreabă, crezând că este cel care se ocupa de grădină, dacă nu a luat trupul lui Hristos. Hristos, delicat, așa cum este cu fiecare dintre noi, nu-i reproșează că nu-L recunoaște. A fost suficient să o strige pe nume, ca Maria Magdalena să-L recunoască.”

Părintele Episcop Ignatie a arătat că șansa de a ne elibera din propriile neputințe este străduința de a recunoaște glasul prin care Dumnezeu ne strigă pe nume:

„Învățăm că Hristos ne poate smulge din toate deznădejdile care ne apasă, care vin inerent în viața noastră. Important este să avem puterea să Îi recunoaștem glasul. Inima noastră să Îl cunoască că El este cel care ne poate reînvia din moartea dezamăgirilor și a tristeților pe care viața ni le oferă.

Când sunt persoane pe care le-am iubit foarte mult și pe care nu le-am întâlnit de foarte multă vreme, vocea este indiciul prin care le putem recunoaște foarte ușor. Fizionomia noastră se schimbă, timpul își pune amprenta, însă putem recunoaște două lucruri: ochii unui om și glasul lui.

Se reflectă, cu multă precizie, parte din universul nostru lăuntric, în modul cum vorbim, în modul cum ne adresăm, în modul cum privim. Sfântul Ioan Gură de Aur numește ochii, oglinda sufletului. Și vocea, glasul unui om, poate fi oglinda sufletului său.

Întotdeauna, în momentele de deznădejde, Domnul este aproape de noi. Numai să reușim să-I cunoaștem glasul, să știm când ne vorbește, să poată inima noastră dibui, iar mintea noastră să priceapă ceea ce Domnul ne spune. Noi, fie nu-L vedem, fie Îl confundăm cu altcineva, și ajungem să-L ignorăm total, dar El este în viața noastră și ne strigă pe fiecare dintre noi. Rămâne ca noi să recunoaștem acest glas al Domnului.”

Totodată, Ierarhul Hușilor a arătat modul în care putem să învățăm să recunoaștem cum ne vorbește Dumnezeu:

Când iubești pe cineva, intri atât de profund în cutele sufletului său, încât ajungi, fără niciun fel de efort, să înveți sufletul celui de lângă tine, să îi știi cele mai rafinate mișcări ale sufletului său. Dragostea este cea care te învață acest lucru. Ajungi, vrând, nevrând, să trăiești ca omul de care îți este drag, să vorbești ca el, să te comporți ca el, fără să fii un mim. Pur și simplu, dragostea este cea care te ajută să iei chipul celui pe care îl iubești.

Așa trebuie să reușim, transpunând în alt plan, spiritual, să Îl asumăm pe Dumnezeu, să devină atât de interior vieții noastre, încât gândul lui Dumnezeu să devină al nostru, să Îi recunoaștem glasul. Cum Îl recunoaștem? Împărtășindu-ne cu El! Acolo înveți cum este Hristos! Citind Evanghelia, unde găsești gândul lui Hristos! Dacă nu legăm împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos de citirea cuvântului lui Dumnezeu, nu vom pricepe absolut nimic. Întâlnirea cu Hristos în Potir este cea care ne învață și ne ajută să Îl iubim și să Îl memorăm în viața noastră.”

Ultimele articole