Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși și de părinții protopopi din Eparhie, alături de preoții parohi Cosmin Gubernat, Dragoș Trofin și Cătălin Mirciu.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.

Numeroși credincioși din municipiul Vaslui au participat la Sfânta Liturghie arhierească, ce marchează începutul zilelor hramului bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, împărtășindu-se, la momentul rânduit, cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre rolul pe care îl are credința în schimbarea mentalității. Preasfinția Sa a adus în atenție un îndemn deosebit de actual al Sfântului Maxim Mărturisitorul, pomenit de Biserică în data de 13 august:

«Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă» (Matei 17, 20)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ni-l pune spre pomenire și cinstire pe unul dintre marii sfinţi ai Bisericii, un călugăr desăvârșit, o minte sclipitoare, o gândire teologică foarte profundă – Sfântul Maxim Mărturisitorul – cel care a mărturisit adevărul credinţei în Hristos, chiar cu preţul martirajului.

Biografia acestui sfânt ne spune că s-a născut în Constantinopol, într-o familie aristocrată, care i-a asigurat o educaţie pe măsură.

Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost, vreme de câţiva ani, secretarul personal al împăratului Heraclie.

După ce a primit încredinţare de la Dumnezeu ca să părăsească lumea, s-a retras la Mănăstirea Hrisopolis din Constantinopol, nevoindu-se, rugându-se și căutând să împlinească poruncile lui Dumnezeu.

În anul 632, Sfântul Maxim era în Africa, făcând misiune, și s-a împrietenit cu monahul Sofronie, viitorul Patriarh al Ierusalimului, alături de care va mărturisi adevărul de credinţă despre Persoana lui Hristos.

În vremea Sfântului Maxim Mărturisitorul s-a iscat o mare erezie, o teorie care spunea că în Hristos este o singură voinţă și o singură fire – firea și voinţa omenească ar fi fost absorbite de firea și voinţa dumnezeiască.

Prin urmare, conform acestei concepţii, ceea ce este mai mare înghite ceea ce este mai mic. Însă această concepţie se dovedește a fi greșită, pentru că în gândirea lui Dumnezeu nu există un asemenea raport - în care cel mai mare îl înghite pe cel mai mic -, ci există un raport de sinergie, de împreună-lucrare.

Învăţătura Bisericii noastre Ortodoxe mărturisește că în Hristos (Persoana unică a Logosului Întrupat) sunt două firi – firea dumnezeiască și firea omenească. Fiecăreia dintre aceste firi îi corespunde câte o voinţă – firii dumnezeiești îi corespunde voinţa (energia) dumnezeiască, iar firii omenești îi corespunde voinţa (energia) omenească.

Patriarhul Serghie al Constantinopolului, împreună cu Papa Honoriu, credeau că în Hristos există o singură voinţă (energie) – cea dumnezeiască. Această erezie a purtat numele de monotelism (monoenergism).

Sfântul Maxim Mărturisitorul – această gândire briliantă a Bisericii noastre – intervine, prin scrierile și prin mărturisirea sa, spunând că în Hristos sunt două voinţe (energii), cea dumnezeiască și cea omenească – așa cum reiese din Sfânta Scriptură și din tradiţia dogmatică a Bisericii –, în conlucrare desăvârșită una faţă de cealaltă, nu în antagonism, nu în supremaţie, nu într-un anumit fel de primat al uneia faţă de cealaltă.

Pentru curajul mărturisirii credinţei în Hristos, Persoana unică a Logosului Întrupat, Sfântul Maxim Mărturisitorul a suferit martiriul, fiind exilat de trei ori, spre sfârșitul vieţii sale, de către împăratul Constans al II-lea Pogonatul.

În anul 653, Sfântul Maxim Mărturisitorul este arestat și adus la Constantinopol, unde este condamnat, pentru curajul de a-L mărturisi pe Hristos, iar în anul 655 este trimis în exil la Bizya, în Tracia. Este rechemat din exil și judecat încă o dată, tot la Constantinopol, tăindu-i-se limba și mâna dreaptă, ca să nu mai poată grăi adevărul și să nu mai poată mărturisi, prin scris, credinţa cea adevărată în Hristos.

Este trimis într-un al treilea exil, în ţara lazilor, pe coasta răsăriteană a Mării Negre, unde își dă sufletul, pe 13 august 662, în mâinile lui Dumnezeu, în urma unei vieţi de asceză, de foarte multă rugăciune, de mărturisire profundă a credinţei celei adevărate în Hristos - conformă cu Sfânta Scriptură și cu tradiţia dogmatică a Bisericii noastre.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că „muntele” despre care spune Domnul Hristos că poate fi mutat prin credință este mentalitatea afectată de păcat:

În pericopa evanghelică ni se spune că, după ce copilul lunatic a fost vindecat, ucenicii lui Hristos s-au apropiat de El, întrebându-L: „Doamne, noi de ce nu am putut să scoatem duhul necurat din sufletul acestui copilaș?”. Iar Domnul le spune: „Pentru puţina voastră credinţă. Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muștar, veţi spune muntelui acestuia să se mute, și el se va muta. Pentru cel care are credinţă, totul poate fi posibil”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că „muntele” despre care Hristos spune că poate fi mutat, dacă vom avea credinţă cât un grăunte de muștar, este mentalitatea afectată de păcat, care influențează modul nostru de a trăi, de a simți și de a ne gândi propria viaţă.

Într-unul din textele sale, din volumul II al Filocaliei, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne dă următorul îndemn: „Nu întrebuinţa rău ideile, ca să nu fii silit să întrebuinţezi rău și lucrurile. Căci păcatul este întrebuinţarea greșită a ideilor, căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor”.

Prin urmare, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că ideile rele, afectate de păcat, sunt cele care ne duc în direcţia unei folosiri greșite a tot ceea ce este în jurul nostru, a unui mod de raportare afectat de păcat, faţă de semenii noștri și faţă de lumea înconjurătoare.

Acest cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul este atât de actual! Cât de bine se pliază pentru modul cum gândim fiecare dintre noi! Ideile rele nu sunt nimic altceva decât ideologiile, care ucid, smulgându-ne din matca a tot ceea ce presupune tradiţie, ierarhie și valori morale.

Mulţi dintre noi am cunoscut o astfel de ideologie – comunismul – una dintre cele mai criminale și distructive, catastrofale, pentru om și pentru credinţă.

Preasfinția Sa a exemplificat maniera în care o mentalitate afectată de păcat poate pune stăpânire pe om, condiționându-i atitudinile și întreaga viață:

O ideologie recentă, care este o prelungire a ideologiei comuniste, este ideologia progresistă sau neomarxistă.

Mulţi dintre vechii comuniști s-au reciclat, iar astăzi îi regăsim în toţi cei care promovează ideologiile de grup, care nu mai respectă identitatea persoanei umane, nu mai au nevoie de tradiţie sau de istorie, vrând să rescrie absolut totul.

Pentru aceste ideologii, datele biologice ale omului sunt simple constructe culturale, nu realităţi pe care noi nu avem cum să le schimbăm. În inima acestor ideologii este și teoria conform căreia cineva își poate determina sexul – dacă un bărbat vrea să devină femeie, poate face acest lucru, pentru că sexul biologic este un simplu construct cultural, care poate fi modificat oricând, de către oricine. Astfel avem așa-numita teorie de gen (gender), care modifică datele naturale (biologice), așa cum le-a lăsat Dumnezeu, pentru fiecare dintre noi.

Mentalităţile afectate de păcat generează un mod greșit de a ne raporta la viaţă. Ştim, fiecare dintre noi, cât de greu se schimbă mentalitatea unui om.

Ajungem să ne idolatrizăm mentalitatea, ideile și părerile noastre. Credem că acestea sunt normative, și am vrea să le impunem celor din jurul nostru.

Câtă luptă ducem, să facem pe cineva să înţeleagă că se află într-o eroare, într-o mentalitate afectată de păcat. Ne este aproape imposibil să convieţuim sau să dialogăm cu o asemenea persoană.

Mentalitatea este ca muntele pe care nu prea avem cum să-l mutăm din loc - în sensul cât se poate de literal al cuvântului.

Unii nici nu-și dau seama că sunt în eroare. Dimpotrivă, au impresia că ei deţin adevărul, pe care vor să-l impună și celorlalţi. De fapt, este o eroare, nu un adevăr, dar ei nu conștientizează acest lucru. De cele mai multe ori, unica soluţie rămâne să să capitulăm abordarea faţă de o asemenea persoană care acceptă foarte greu că este în eroare și în minciună.

Hristos ne spune că, dacă vom avea credinţă cât un grăunte de muștar, vom putea schimba atât mentalitatea noastră, cât și pe a celor din jurul nostru – să o facem bună, luminoasă, dominată de gânduri (idei) bune, frumoase și luminoase.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, cel care a dat mărturie despre adevărul de credinţă în Hristos, ne tâlcuiește că „muntele” acesta, care poate fi mutat prin credinţa ca un grăunte de muștar, este mentalitatea.

Să avem grijă de modul cum ne construim propria mentalitate (gândurile noastre), pentru că așa cum vom gândi, vom și simţi și vom acţiona. Gândurile pe care le avem generează simţirile noastre și modul de a vedea lucrurile.

De cele mai multe ori, când se instalează frica și anxietatea în sufletul unui om, aceasta este generată de modul cum interpretăm lucrurile din jur, de modul cum ne raportăm la ele. Interpretarea este cea care ne determină să fim oameni anxioși.

Tot ceea ce este în jurul nostru depinde de modul cum interpretăm lucrurile, în mintea noastră, și de semnificaţiile pe care le dăm lucrurilor din jurul nostru sau situaţiilor pe care le trăim.

Este esenţial să avem grijă de mentalitatea noastră, de modul cum gândim. Nu este foarte ușor, când vedem că mintea ne este invadată de gânduri rele (păcătoase), cărora ne supunem, devenind ca niște personaje manevrate de acestea.

Starețul Tadei de la Vitovnița spunea, atât de frumos, că „așa cum îţi sunt gândurile, îţi este și viaţa, iar cum îţi este viaţa, așa îţi vor fi și gândurile”. Este o corespondenţă perfectă între modul cum gândim (mentalitatea noastră) și cum trăim.