Duminică, 11 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la paraclisul reședinței episcopale din Huși.

În omilia rostită, Părintele Episcop Ignatie a explicat Pilda semănătorului.

Preasfinția Sa a descris modul în care convingerile proprii, după care ne construim viața, se pot lovi de lipsa totală de înțelegere a celor din jur:

„Cred că fiecare dintre noi a trăit o experiență de felul în care anumite situații, stări ale sufletului sau anumite realități ni se par atât de clare, atât de evidente încât nu avem cum să le respingem sau să le refuzăm, dar cei din jur nu au capacitatea să le însușească, să le înțeleagă sau să le asimileze.

Cu cât o realitate este mai intensă și mai puternică pentru fiecare dintre noi, iar cineva încearcă să o conteste sau să pună la îndoială ceea ce noi trăim și simțim, ne aflăm într-o stare în care nu putem găsi explicații.

Sunt multe situațiile în care încercăm, cu întreaga noastră ființă, să explicăm și să împărtășim ceea ce trăim și simțim că sunt atât de clare și limpezi pentru sufletul nostru, iar celălalt se dovedește a fi opac, impenetrabil. Parcă toate experiențele, trăirea noastră și evidențele noastre se lovesc de un zid. Celălalt nu găsește punctul comun de a pricepe ceea ce vrem să îi împărtășim.

Este ceea ce vrea să ne spună Hristos în Pilda semănătorului. Fiecare din cele patru semințe aruncate de semănător simbolizează patru tipuri sau caractere de oameni”.

Ierarhul Hușilor a descris tipologia omului care aude cuvântul lui Dumnezeu, dar nu îl aprofundează, asemănându-se cu sămânța care este aruncată pe marginea drumului:

„Parabola ne transmite un mesaj - am spune noi - dezamăgitor. Întotdeauna când este vorba de realitățile lui Dumnezeu, de credință, de asumarea principiilor Evangheliei, sunt trei eșecuri și o singură izbândă. Nouă ne-ar fi convenit ca procentajul să fie invers.

Prima sămânță a fost aruncată lângă drum și a fost călcată în picioare, iar păsările au mâncat-o.

Hristos ne spune că această sămânță se referă la toți cei care aud cuvântul lui Dumnezeu și, ne-aprofundându-l, îl pierd. Diavolul smulge din inima lor acest cuvânt, și ei nu mai pot să îl adâncească în inima lor.

Poate ne întrebăm cum poate un semănător să arunce la voia întâmplării semințele? Nu ar trebui să le arunce pe un ogor? Marginea drumului este șanțul. Când rătăcim, când ne pierdem, spunem că «am pierdut calea». La fel se întâmplă cu cei care nu reușesc că își asume cuvântul lui Hristos.

Tâlcul faptului că semănătorul aruncă sămânța și pe marginea drumului, și pe piatră, și între mărăcini, și abia în final pe pământ bun, este că Dumnezeu pune sămânța cuvântului, credința, în sufletul fiecărui om, indiferent de disponibilitatea pe care acesta o are.

Hristos nu discriminează - ca să folosesc un termen modern, în trend, El nu selectează doar anumiți oameni în sufletul cărora să pună cuvântul Lui.

Sămânța aruncată lângă drum simbolizează pe toți cei superficiali, pe toți cei care, chiar dacă aud cuvântul, nu au capacitatea de a-l adânci în inima lor.

Când Înțeleptul Solomon s-a rugat lui Dumnezeu să îi dăruiască înțelepciune, a cerut ca Domnul să îi dea «inimă care să poată să asculte». Celor care sunt superficiali în a asculta cuvântul lui Dumnezeu - și nouă fiecăruia - le este necesară o inimă care să asculte.

De ce Înțeleptul Solomon nu cere «ureche» care să asculte cuvântul lui Dumnezeu, ci cere «inimă»?

Degeaba înțelegem, din punct de vedere intelectual, cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu reușim să devină carnea inimii noastre, să devină una din realitățile concrete ale vieții noastre. Nu poate deveni astfel dacă nu îl asimilăm în inima noastră.

Este ceea ce noi trăim în relația cu cei pe care îi iubim foarte mult. Simțim că toate cuvintele, atitudinile și gesturile lor intră în inima noastră, iar noi ne raportăm la ele, devin referința noastră”.

Preasfinția Sa a vorbit despre euforia celor care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, însă dau dovadă de superficialitate, precum și de cei în viața cărora credința este înăbușită de grijile cotidiene:

„A doua sămânță a fost aruncată pe piatră. Cuvântul a fost primit cu bucurie, dar neavând rădăcină, la vreme de ispită au smuls cuvântul din inima lor.

Această sămânță îi simbolizează pe cei care sunt euforici. Se bucură, trăiesc o stare spirituală intensă, de moment, dar fără să schimbe ceva în viața lor. Se bucură pe moment, însă în situațiile limită ale vieții nu mai reușesc să se raporteze la acest cuvânt al lui Hristos, care s-a așezat în inima lor ca pe o piatră.

Piatra este simbolul lipsei de rod. Se pripesc, nu stau să zăbovească în a primi cuvântul lui Hristos.

Cea de-a treia categorie este cea care îi întruchipează pe cei care sunt profund legați de tot ce ține de lumea aceasta. Grijile acestei lumi sunt ca niște spini care nu ne lasă să cultivăm grădina sufletului nostru.

Sămânța aruncată între spini îi reprezintă pe toți oamenii care cultivă în ei buruienile răutății și ale păcatului. Spinul simbolizează incapacitatea de a te apropia de acesta. Nimeni nu ia spinii în brațe”.

În final, Ierarhul Hușilor a arătat că credința aduce rod în inima omului care o cultivă cu răbdare și smerenie:

„Cea de-a patra categorie se dovedesc a fi oamenii buni și curați cu inima, astfel că pământul inimii lor aduce rod. Acest rod se aduce întru răbdare, întru zăbavă, întru smerenie.

Cuvântul lui Dumnezeu rodește în inima noastră nu într-o formă pripită, euforică, ci întru răbdare.

Ei reușesc să transforme o emisie fonică – cuvântul lui Dumnezeu – într-o realitate existențială, concretă a vieții lor. Ei înțeleg profunzimea cuvântului lui Hristos.

Nu e vorba de capacitatea intelectuală de a pricepe cuvântul lui Dumnezeu ci de interiorizarea acestuia.

Cuvintele lui Hristos nu pot fi înțelese decât numai dacă noi le interiorizăm”.