După momentul sosirii Sfintelor Moaște, Ierarhul Hușilor a oficiat slujba Acatistului Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Cosmin Gubernat, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Andrei Zăgan.

Numeroși credincioși au ales să participe la acest moment de rugăciune și de comuniune cu sfinții.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre motivația interioară care i-a determinat pe martiri să pună mai presus de toate, mărturisirea credinței în Hristos:

«Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere". Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit» (Romani 8, 35-37)

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o omilie despre mucenicii lui Hristos, a subliniat un adevăr, pe care ar fi minunat ca noi să ni-l însușim: mucenicii și-au dat viaţa pentru Hristos, din dragoste pentru El.

Ori de câte ori suntem în preajma unui mucenic, trebuie să luăm aminte la duhul de jertfă pe care l-au avut faţă de Hristos.

Cinstirea lor nu ar trebui să se rezume numai la o raportare exterioară, superficială, ci la o profundă meditaţie și asumare a modului cum ei L-au iubit pe Hristos.

Prin dragostea sa nezdruncinată de niciun fel de viforniţă exterioară, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, ale cărui moaște le avem aici, spre cinstire și mare binecuvântare, nu a pus nimic mai presus de Hristos.

Toate cele ale lumii acesteia - care sunt darurile lui Dumnezeu - nu valorează atât de mult ca iubirea pe care noi I-o datorăm lui Hristos. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani (8, 35), ne spune că „nimic nu poate să ne despartă de dragostea lui Hristos”.

Indiferent de cât de ostil ar fi mediul în care trăim, indiferent de cât de batjocoriţi am fi de către cei care încă nu înţeleg taina credinţei creștine, indiferent cât de mult ne sabotează cineva pentru calitatea de creștini pe care o avem, nu renunţăm la Hristos, așa cum un om nu poate renunţa la iubire.

Când renunţăm la iubire, de fapt decidem să ne dezumanizăm, să ne desfigurăm, să renunţăm la calitatea noastră de făpturi ale lui Dumnezeu, care avem responsabilitatea de a da o mărturie despre El.

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon L-a iubit atât de mult pe Hristos, încât nici măcar profesia nu și-a pus-o mai presus de iubirea faţă de Dumnezeu-Omul. Era un medic foarte bun, care avea capacitatea de a-i vindeca pe oameni – a deprins această meserie de la medicul Eufrosin. Era atât de bun în această profesie, încât împăratul a găsit de cuviinţă să-l cheme pentru a fi medicul administraţiei imperiale.

Evident, așa cum se întâmplă în lumea noastră decăzută, în care ne lăsăm cotropiţi și captivaţi de patimi, colegii lui de profesie, invidioși și geloși, l-au pârât autorităţii imperiale – Împăratului Diocleţian – că este creștin și că, în numele lui Hristos, face vindecări.

Preotul Ermolae (duhovnicul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon) i-a deschis acestuia perspectiva asupra unei realităţi pe care nu o putea vedea – că Hristos are puterea de a vindeca bolile pe care medicii nu le pot vindeca, cu toată dibăcia și profesionalismul lor.

Dumnezeu vindecă așa cum știe El, și intervine în viaţa noastră când știe El. Pe unii îi vindecă, pe alţii îi lasă așa, ca să se izbăvească prin suferinţă – e o taină, nu este al nostru a judeca.

În urma unei asemenea perspective pe care i-a deschis-o preotul Ermolae, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a devenit creștin. Și-a luat numele de „Pantelimon” care, în limba greacă, înseamnă „atotmilostivul” – ceea ce a și dovedit, cu asupra de măsură, pentru că îi vindeca pe oameni, fără să ceară recompensă financiară sau să condiţioneze actul medical de bani.

Delaţiunea este o meteahnă veche și nouă, în același timp. Păcatul delaţiunii este împânzit peste tot - îl pârâm pe fratele nostru. În toate profesiile și în toate straturile sociale, inclusiv în Biserică, mai sunt care se duc și pârăsc despre cele din interior, gândind că își vor câștiga o poziție bună într-o anumită direcție.

Rămâne ceva din gena lui Iuda, care a fost un delator prin excelenţă (un pârâcios). Într-o exprimare mai colocvială, am spune că „a dat din casă” – făcea parte din cercul foarte apropiat al Domnului Hristos (colegiul Apostolilor), și L-a vândut, pârându-L, deconspirându-L, pentru niște bani, pe care ulterior nu i-a mai acceptat.

La fel s-a întâmplat și în cazul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon – fiind pârât de către colegii săi invidioși, a suferit martirajul (persecuţia).

Așa cum Domnul Hristos, pe Cruce, fiind batjocorit, calomniat pe nedrept și discreditat de către toţi, tăcea - pentru că vorbea iubirea Sa desăvârșită -, nici Sfântul Mare Mucenic Pantelimon nu s-a apărat.

Preasfinția Sa a arătat că, pentru martiri, Hristos era totul, astfel încât, renunțând inclusiv la viață, simțeau că nu au pierdut nimic:

Prin martirajul lor, toţi mucenicii lui Hristos nu fac altceva decât să reediteze, la nivel personal, modul cum Hristos ne-a iubit pe Cruce. Şi Sfântul Pantelimon s-a rugat lui Dumnezeu pentru vrăjmașii săi, cerându-I îndurare și milă pentru cei care îl chinuiau și îl batjocoreau.

Sfântul Pantelimon și-a dat duhul în mâinile Domnului, nerenunţând la credinţa creștină, așa cum i s-a cerut – să apostazieze, să renunţe la dragostea lui. Pentru Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, dragostea faţă de Hristos era totul, de aceea nu avea cum să renunţe la tot.

Cine dintre noi ar renunţa la tot ceea ce ţine de viaţa noastră profundă, de fiinţa noastră? Nimeni nu are această capacitate.

Pentru sfinţii mucenici, Hristos era totul. De aceea, nu au renunţat, ci au rămas statornici, chiar dacă au fost supuși unor chinuri fizice și unei terori psihice inimaginabile.

Sfântul Nicolae Cabasila spune, atât de sugestiv și de frumos, că „martirii mergeau la moarte nu din curaj, ci din iubire”. Iubirea era energia care îi ajuta pe martiri să nu renunţe la credinţa în Hristos.

Ar fi extraordinar, dacă și noi am lua aminte la vieţile martirilor, și dacă Hristos ar fi, cu adevărat, totul pentru noi. Să nu fie doar Cel pe care Îl căutăm duminica și în sărbători, iar pe parcursul săptămânii să uităm de El. Să simţim că mintea, inima și gândurile noastre sunt, toate, impregnate de prezenţa lui Hristos, și că El este, cu adevărat, ceva esenţial pentru viaţa noastră, iar nu ceva periferic.

Să îl avem ca exemplu pe Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, și să reţinem acest gând – Hristos să devină totul pentru noi, și nimic din cele ale lumii acesteia, care sunt frumoase și binecuvântate, să nu fie mai presus de El. Atunci ne vom dovedi că suntem ucenicii lui Hristos.

Să ne dăruiască Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, prin mijlocirea sa, dragostea totală, fără intermitenţe, pe care el a avut-o faţă de Dumnezeu-Omul, și să nu punem nimic mai presus de El.

În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea dată ca racla cu o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon să fie adusă la Vaslui, precum și Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Teodosie, pentru acordul oferit în această privință.

Racla cu o părticică din moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon va rămâne la Vaslui până în după-amiaza zilei de duminică, 12 martie 2023, când se va reîntoarce la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.