Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi și părintele protopop Adrian Chirvasă.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre dorința vameșului Zaheu de a-L vedea pe Hristos, materializată în schimbarea totală a vieții personale:

«Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam» (Luca 19, 8-9)

Pasajul evanghelic ne vorbește despre întoarcerea unui om păcătos la o viaţă virtuoasă (frumoasă și autentică) în Dumnezeu.

Personajul principal al pericopei evanghelice – Zaheu – ocupa o funcţie ingrată și demnă de dispreţ, pentru mentalitatea vremii respective.

Zaheu era vameș, iar prin această poziţie, în ochii contemporanilor săi, păcătuia de două ori. În primul rând, era un trădător faţă de ocupantul roman – vameșii erau cei care colectau impozitele (taxele). Cu alte cuvinte, vameșii erau în subordinea ocupaţiei romane și, în felul acesta, erau de partea celor care asupreau. De aceea, pentru contemporanii săi, Zaheu nu ocupa o funcţie demnă de cinste.

În al doilea rând, păcătuia, pentru că aproape toţi vameșii erau corupţi – pe lângă taxele stabilite, ei mai plusau câte ceva și, în felul acesta, era o povară foarte mare pentru plătitorii de taxe. De aceea, mulţi dinte vameși erau aspru judecaţi, pentru viaţa pe care o duceau.

Un asemenea personaj își propune să Îl întâlnească pe Iisus, atunci când trecea prin Ierihon. Probabil că auzise câte ceva despre Iisus, ca fiind Unul care vindecă, Cineva foarte special, pe care merită cu adevărat să Îl întâlnești.

În dorinţa lui arzătoare de a-L întâlni pe Hristos, Zaheu vameșul se gândește să se urce într-un sicomor. El era mic de statură, iar Hristos, întotdeauna, era înconjurat de foarte multă lume. Accesul era extrem de greu pentru cei care își propuneau să fie în apropierea lui Hristos.

Zaheu vameșul a avut această idee ingenioasă și chiar umilitoare, pentru poziţia pe care o ocupa el – să se cocoţeze într-un sicomor. Sicomorul este un copac asemănător stejarului, cu rădăcini foarte puternice în pământ și cu crengile foarte rezistente, încât pentru oricine dorea să se urce într-un sicomor, crengile erau suficient de rezistente.

Dorinţa arzătoare a lui Zaheu vameșul era doar să-L vadă pe Hristos, să-și intersecteze privirea cu cea lui Iisus.

Nu este întâmplătoare menţiunea că Zaheu s-a urcat într-un sicomor. În tradiţia iudaică, sicriele erau confecţionate din acest material lemnos. Cu alte cuvinte, Zaheu vameșul, urcându-se într-un asemenea copac, a decis să moară, cu adevărat, să renunţe la viaţa lui de păcat (de corupţie), ceea ce s-a și întâmplat.

Este așa de minunat, că noi doar ne propunem să-L vedem (să-L căutăm) pe Dumnezeu, și El vine înspre noi, îmbrăţișându-ne, asumându-ne exact așa cum suntem noi. Așa s-a întâmplat și cu Zaheu vameșul, a fost suficientă această interacţiune de privire cu Iisus, Care, văzându-l cocoţat în sicomor, i-a spus în mod direct: „Coboară-te degrabă, căci astăzi vreau să intru în casa ta!”.

Preasfinția Sa a arătat că întâlnirea cu Hristos are ca primă consecință schimbarea omului:

A intra în casa cuiva este un semn de foarte mare apropiere sufletească. Niciunul dintre noi nu avem curajul să ne invităm dușmanii în casă. Deși, conform Scripturii, ar trebui să ne iubim dușmanii. Dar nu o facem. Ne este foarte greu să ne întâlnim cu cel care simţim că ne este ostil, și îl evităm, nicidecum nu îl invităm în casă, să prânzim sau să cinăm cu el.

Pentru Hristos, păcătoșii – cei care duc o viaţă degradată, din punct de vedere moral – nu sunt dușmani, dimpotrivă, aceștia sunt căutaţi, pentru a fi izbăviţi. De aceea, El lansează această dorinţă de a intra în casa lui Zaheu vameșul.

Apropierea lui Hristos de vameșul Zaheu, intrarea în intimitatea casei lui, generează pocăinţa, schimbarea radicală a vieţii acestui om păcătos și corupt.

Am putea spune că Zaheu se spovedește public, în faţa lui Hristos, spunându-I că el a nedreptăţit, că nu a fost corect, a luat mai mult decât era stabilit ca taxe și impozite din partea ocupantului roman, și ar vrea să repare acest lucru, să facă ceva pentru a se răscumpăra. De aceea, Îi spune Domnului Hristos că jumătate din averea pe care o are, o va împărţi săracilor și, dacă a fost cineva nedreptăţit de către el, îi va da înapoi de patru ori, în comparaţie cu ceea ce i-a luat în mod foarte nedrept.

Reţinem din acest pasaj evanghelic faptul că, orice întâlnire cu Dumnezeu, orice simţire a Lui în intimitatea inimii noastre, produce o schimbare radicală, o stare de pocăinţă, de renunţare la viaţa mizerabilă, păcătoasă, degradantă din punct de vedere moral, și asumarea unei vieţi frumoase, autentice, virtuoase.

Însuși numele lui Zaheu vorbea despre faptul că el trebuia să schimbe ceva în viaţa lui. Numele „Zaheu”, în limba greacă, înseamnă „inocent”, „curat”. El ar fi trebuit să nu se complacă în această viaţă de necinste, de păcătoșenie, pentru că însuși numele era cel care îl chema să trăiască curat și cinstit.

Ierarhul Hușilor a vorbit despre faptul că, în ochii lui Dumnezeu, fiecare om, indiferent de starea de degradare morală în care se poate afla, are șansa schimbării:

Este minunat faptul că, în ochii lui Dumnezeu, nu există imposibilitatea ca un om păcătos să se întoarcă, să se schimbe.

Noi, oamenii, judecăm și stigmatizăm, cu foarte mare ușurinţă, atunci când descoperim anumite comportamente sau un anumit defect la o anumită persoană.

În ochii lui Dumnezeu, pentru orice păcătos, indiferent cât de degradat ar fi, din punct de vedere moral, există șansă de schimbare (de recuperare).

În ochii cărturarilor și fariseilor din vremea Domnului Hristos, vameșul Zaheu era un personaj irecuperabil din punct de vedere moral. De aceea, ei Îl judecă inclusiv pe Dumnezeu-Omul, spunând: „Cum adică, intră în casa unui om păcătos, corupt, hoţ și trădător (acest defect prevala, fiind perceput ca un trădător de neam)?”.

Însă Dumnezeu are o altă perspectivă și o altă viziune, decât noi, oamenii. Noi suntem foarte grăbiţi în a pune etichete, a judeca și a desfiinţa, ca persoană, pe cineva care a greșit.

În ochii lui Dumnezeu nu este așa. Ca dovadă, Iisus caută să intre și să fie în proximitatea păcătosului. El îi spune lui Zaheu: „Vreau să vin în casa ta.”. Nu Zaheu vameșul este cel care Îl invită. Noi, în logica omenească, am spune că Iisus se auto-invită, să meargă în casa lui Zaheu vameșul. Nu este o auto-invitaţie, ci este ceva mult mai profund – dorinţa de a-l vindeca (a-l recupera) pe cel care este păcătos, ceea ce s-a și întâmplat.

Iisus, în urma sincerităţii extraordinare pe care a avut-o Zaheu, a rostit următoarele cuvinte: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiul lui Avraam”, adică a fost recuperată moral toată familia și reputaţia casei.

Acest pasaj evanghelic este un motiv de reflecţie asupra adevărului că noi, întâlnindu-ne cu Dumnezeu, vom reuși să ne schimbăm radical viaţa. Din oameni egoiști, care strângem numai pentru noi, din oameni necinstiţi (corupţi), din oameni degradaţi din punct de vedere moral, putem deveni, prin pocăinţă, prin sinceritate și asumarea stării noastre de decădere morală, oameni frumoși, plini de lumină și de credinţă în Dumnezeu.

Este suficient ca noi să avem o mică dorinţă a inimii, de a ne schimba viaţa sau de a-L întâlni pe Dumnezeu, Care va desăvârși ceea ce noi ne-am propus, va contura gândul de schimbare a vieţii noastre, așa cum s-a întâmplat cu Zaheu vameșul.

Lui Dumnezeu nu-I place când noi nu ne bucurăm de schimbarea unui om. Tendinţa noastră este de a încuia pe cineva în anumite caracterizări și etichetări, iar când vedem că acela face efortul să se schimbe, îl judecăm și îi spunem: „Nu ești tu acela, pe care îl știu cum se comporta, ce păcate și patimi aveai? Faci tu acum pe sfântul?”. Atât de răutăcioși suntem. Nu știm să ne bucurăm ca Dumnezeu, când un om se schimbă, când reușește să renunţe la viaţa sa mizerabilă și să se întoarcă înspre credinţă și înspre Dumnezeu.

Să căutăm, pe cât ne stă în putinţă, întâlnirea cu Domnul. Doar privirea Lui să o căutăm, și vom vedea că, din această interacţiune a privirii noastre cu privirea lui Dumnezeu, se vor naște lucruri minunate – nu ne vom mai recunoaște pe noi înșine, atât de mult ne vom schimba!

Un om care nu stă lângă Dumnezeu, care nu caută să-L întâlnească, se afundă în degradare, pe care nu o conștientizează, însă aceasta îl dezumanizează și îl desfigurează din punct de vedere spiritual.

Să avem nădejdea și credința că, așa cum se spune în Sfânta Scriptură, Dumnezeu niciodată nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă (să-și schimbe viaţa) și să fie viu – un om care și-a refăcut puterile spirituale, nu se comportă ca un om anesteziat de păcat, paralizat de răutate, de ură, de invidie, de patimi (vicii), ci este un om plin de viaţă și de entuziasm, pe care le primește din credinţă și din harul lui Dumnezeu.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Andrei Hurdubae, pe seama Capelei cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” și „Sfântul Apostol Andrei”, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor l-a instalat ca preot capelan, oferindu-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile lăcașului de cult.