Din soborul de preoţi au făcut parte şi părintele consilier eparhial Eduard Irimiea, părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Adrian Chirvasă şi protosinghelul Meletie Mercaş, duhovnicul Mănăstirii Moreni, alături de părinţi stareţi şi duhovnici ai mănăstirilor din Eparhie.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a descris-o pe Maica Domnului ca fiind cea care a trăit, până la identificare, viața lui Hristos:

«Pământul, mormântul și moartea nu au putut ţine până la sfârșit un trup cu obârșie de viaţă și un vas al lui Dumnezeu și un sălaș mai iubit decât un cer și cerul cerurilor» (fragment din Omilia Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, la Sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu)

Prin curăţia, smerenia și ascultarea ei faţă de voia lui Dumnezeu, Maica Domnului a fost cea care și-a exprimat în mod liber, deplin, disponibilitatea să devină sălaș al lui Dumnezeu-Fiul, ca Om, pentru noi, oamenii. Dintre toate făpturile de pe pământ, Dumnezeu a căutat înspre această Fecioară curată, smerită și ascultătoare, găsindu-Şi loc în pântecele ei, ca să Se zămislească, prin lucrarea Duhului Sfânt și prin puterea lui Dumnezeu-Tatăl.

Întreaga viaţă a Maicii Domnului a fost una de profundă identificare cu viaţa lui Hristos. De aceea, noi nu dispunem de o biografie propriu-zisă a Sfintei Fecioare Maria, nu ne-a lăsat memorii; avem doar două intervenţii propriu-zise, consemnate în Sfintele Scripturi.

Prima dintre ele este o doxologie (mulţumire) adusă lui Dumnezeu, imediat după ce a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil, că Îl va zămisli pe Dumnezeu-Fiul, ca Om, pentru răscumpărarea noastră, a celor care ne aflam sub jugul păcatului.

Această doxologie (rugăciune foarte frumoasă) – „Mărește sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu” – a pătruns în slujba Utreniei.

A doua intervenţie este cea de la nunta din Cana Galileei. Cei prezenţi au constatat că sunt într-un impas – li s-a terminat vinul. Maica Domnului se apropie de Hristos și Îi împărtășește această situaţie delicată, cu care se confruntau mai ales gazdele nunţii. Hristos îi spune: „Ce este între Mine și tine, femeie? Nu a venit ceasul Meu”.

Acest mod de adresare poate ni se pare aspru, însă, pentru mentalitatea vremii respective, a te adresa unei femei în felul acesta nu era ceva peiorativ sau negativ.

Niciodată Hristos nu se poate adresa Mamei Sale într-un mod aspru. Când Hristos era pe Cruce, folosește același cuvânt, când i-l încredinţează pe Sfântul Ioan Evanghelistul, spunându-i: „Femeie, iată fiul tău!». Pe Cruce, când Se răstignea pentru noi, Hristos nu putea să aibă o atitudine de asprime, pentru că, pe Cruce, era numai dragoste. După aceea, se adresează Sfântului Ioan Evanghelistul, spunându-i: «Fiule, iată mama ta!».

Contextul, în sine, ne ajută să înţelegem că nici la nunta din Cana Galileei, nici la picioarele Crucii, chiar dacă Hristos a folosit cuvântul „femeie”, nu i s-a adresat în mod peiorativ sau denigratoriu, cum încearcă să spună cei care nu o cinstesc pe Maica Domnului.

La nunta din Cana Galileei, cu toate că Hristos a spus că nu a venit ceasul, totuși o ascultă pe Maica Sa. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că această împlinire a dorinţei Maicii Domnului, în numele celor care se aflau în impas, este o cinstire pe care i-a arătat-o Hristos Maicii Sale, făcând minunea de a preschimba apa într-un vin de foarte bună calitate, încât cei prezenţi s-au minunat și i-au reproșat nunului, spunându-i: „Ar fi trebuit ca acest vin extraordinar de bun să-l fi pus la început și, după ce se ameţeau oamenii, îl puneai pe cel mai slab. Tu ni l-ai dat acum pe cel mai de calitate”. Ei nu știau că Hristos, la rugămintea Maicii Sale, a săvârșit o minune.

Preasfinția Sa a explicat principalele repere ale momentului Adormirii Maicii Domnului:

Importanța sărbătorii Adormirii Maicii Domnului rezidă în faptul că Dumnezeu-Fiul, Logosul întrupat, o învrednicește pe Maica Sa să treacă prin aceeași experienţă a morţii, ca toţi oamenii, însă într-o manieră puţin diferită. Maica Domnului a gustat moartea, dar a fost luată, întâi cu sufletul, și mutată, de către îngeri (nu prin propria sa putere), la rugămintea lui Hristos, și dusă lângă El.

Sinaxarul zilei de astăzi ne spune că, la trei zile, s-a constatat că mormântul ei era gol – trupul curat, sfânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu nu a fost lăsat să intre în stare de putrefacţie, ci a fost, și acesta, mutată la ceruri.

În gândirea Ortodoxă, noi nu folosim termenii „înălţare la ceruri” sau „învierea Maicii Domnului”, pentru că acestea sunt, exclusiv, ale lui Hristos. Hristos, Dumnezeu fiind, S-a înălţat la ceruri, prin puterea Sa. Maica Domnului a fost înălţată la ceruri, de către îngeri, nu prin puterea sa, pentru că nu o putem pune la egalitate de cinstire cu Dumnezeu-Fiul. Mai mult, ea nu a înviat, ca și Hristos.

Hristos Şi-a asumat moartea de bună voie – cum spune atât de frumos părintele Dumitru Stăniloae: ca dăruire de Sine, pentru noi, oamenii. De aceea, în toată Săptămâna Sfintelor Pătimiri, la Deniile care se săvârșesc în fiecare seară, noi cântăm, începând din Joia Mare: „Slavă bunăvoinţei Tale, că Tu ai primit să pătimești de bunăvoie pentru noi!”.

Maica Domnului nu a biruit moartea pentru că ar fi avut această putere, ci a primit puterea de a se muta din moarte la viaţă, prin puterea Fiului ei.

De ce Dumnezeu a îngăduit ca trupul ei să nu fie prins în chingile putreziciunii? Pentru că trupul pe care Însuși Hristos și l-a asumat și l-a luat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este un trup sfânt, fără păcat. Trupul Maicii Domnului, prin pogorârea Duhului Sfânt și prin lucrarea lui Dumnezeu, a devenit un trup preacurat, o biserică în care Dumnezeu Şi-a găsit loc. Hristos nu putea să lase ca trupul din care El Şi-a luat Trupul cel preacurat, să intre în coruptibilitate (în putrefacţie).

Toate acestea s-au întâmplat pentru că, așa cum ne spune Sfântul Nicolae Cabasila: „premiul sfinţeniei, pentru cel care trăiește conform acestei sfinţenii, este Dumnezeu”. Acest lucru l-a împlinit, cu asupra de măsură, Maica Domnului și, la sfârșitul vieţii ei, L-a primit, drept premiu, pe Dumnezeu. Ea L-a avut în pântecele ei, L-a zămislit, L-a născut, a avut grijă de El, L-a protejat când a fost Prunc, L-a ţinut în braţele ei curate și sfinte și  L-a iubit. Această iubire se vede în icoanele noastre ortodoxe, în care Maica Domnului este reprezentată cu Pruncul Iisus, ţinându-L în braţe, în dreptul inimii.

La Adormire, Domnul Hristos este Cel care Își ia propria Mamă, din care Şi-a luat Trupul și Sângele Lui, și o ţine în braţe, ca un copilaș, înfășurat într-o haină albă, curată. Așa a fost viaţa și trăirea Maicii Domnului – curată. De aceea s-a învrednicit de un sfârșit al vieţii ei atât de frumos – a trăit cu Dumnezeu, și-a sfinţit viaţa, și L-a întâlnit tot pe Dumnezeu.

Maica Domnului este cea care a împlinit atât de deplin cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care ne spune: „Ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui, ca, doar, să pot ajunge la învierea cea din morţi. Nu (zic) că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârşit; dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Hristos Iisus. Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit, dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus. Aşadar, câţi suntem desăvârşiţi aceasta să gândim; şi dacă gândiţi ceva în alt fel, Dumnezeu vă va descoperi şi aceea» (Filipeni 3, 10-15)

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este una de bucurie, nu de tristeţe. Maica Domnului s-a bucurat, când a primit vestea, prin Arhanghel, că va pleca din lumea aceasta. S-a pregătit foarte cuviincios. Ni se spune, în sinaxar și în versiunile bizantine ale vieţii sale, scrise de Sfântul Maxim Mărturisitorul, că Maica Domnului, de când a primit vestea, a început să se roage, tot ceea ce a agonisit (puţinul pe care îl avea) a dat sărmanilor și s-a îmbrăcat pentru cele cuvenite, ca să plece în lumea veșniciei, așteptându-și sfârșitul vieţii.

Apostolii au fost aduși, toţi, pe nori, exceptându-l pe Apostolul Toma. Îngerii cântau la îngroparea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, bucurându-se că ea se va întâlni cu Fiul ei. Când Sfântul Toma, care și-a exprimat dorinţa să o vadă pe Maica Domnului, să se închine ei, a deschis mormântul, după trei zile, era gol – ea a fost mutată la ceruri.

Noi folosim termenul „adormire”, drept sinonim mai profund și mai teologic, decât „moarte”. Unii credincioși, pe pomelnic, trec „adormiţi”, alţii trec „morţi”. Ar fi mai în consonanţă cu credinţa noastră în Înviere să folosim termenul „adormire” – așa cum spunem despre Maica Domnului (nu zicem niciodată „moartea Maicii Domnului”).

Toma este cel care constată, împreună cu ceilalţi ucenici, că Maica Domnului a fost ridicată la ceruri. Prin această ridicare (mutare) la ceruri, Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită, și această cinstire este tâlcuită foarte frumos, de către Sfântul Nicolae Cabasila:

„Căci trebuia să treacă prin toate căile prin care a trecut și Mântuitorul și să strălucească atât viilor, cât și morţilor; să sfinţească, prin toate, natura noastră, firea noastră omenească, și să-și primească iarăși locul făcut (pregătit). Așadar, pentru puţin timp, l-a primit mormântul, iar cerul a primit pământul nou, adică pe Maica Domnului, trupul duhovnicesc, sfânt, vistieria vieţii noastre, mai cinstit decât Îngerii și mai sfânt decât Arhanghelii. Şi așa, tronul a fost dat înapoi Împăratului (Maica Domnului este numită „tron al lui Dumnezeu”, pentru că pe ea S-a așezat Hristos). Raiul a fost dat înapoi Pomului vieţii (Maica Domnului este numită, în slujbele Bisericii „rai cuvântător”). Discul a fost dat înapoi Luminii, pomul a fost dat înapoi Rodului, iar Fiului I-a fost dată înapoi Mama, podoaba cuviincioasă, întru toate, pentru neamul ei”.

Dacă ne vom strădui  și vom lua aminte la semnificaţiile acestei sărbători, și noi putem să-L avem, drept premiu, pe Dumnezeu, pentru că „premiul sfinţeniei, pentru cel care trăiește conform acestei sfinţenii, este Dumnezeu”.