Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Andrei Mereuță și părintele paroh Dan Bănică.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.

Numeroși credincioși au participat la acest moment deosebit din viața comunității de creștini din Fântânele, deși satul mai numără, în prezent, doar 40 de suflete.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre modul în care se manifestă, în mod practic, iubirea față de aproapele:

«Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.» (Luca 10, 36-37)

Cercetătorii textului acestei parabole au ajuns la concluzia că este unică, nu numai prin conţinutul ei, dar și prin fondul lexical pe care îl folosește. Sfântul Evanghelist Luca folosește, în această parabolă, în limba greacă, cuvinte care nu se întâlnesc decât în acest loc. De aceea, unicitatea acestei parabole este conferită nu numai de conţinutul ei, ci și de cuvintele pe care le-a consemnat Sfântul Evanghelist Luca, în limba greacă.

Un învăţător de lege care era preocupat de viaţa veșnică, se apropie de Hristos și Îl întreabă, la modul sincer, ce să facă, ca să moștenească viaţa veșnică. Domnul Hristos îl întreabă, ca pe unul care cunoștea foarte bine Scriptura, ce este scris în aceasta, care sunt poruncile esenţiale din Lege.

Învăţătorul de Lege Îi răspunde Domnului Hristos că esenţa poruncilor rezidă în iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui – «să-L iubești pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi».

Pentru a profita cât mai mult de prezenţa lui Hristos, acest învăţat Îi mai pune o întrebare: «Cine este aproapele meu?». Iar răspunsul la această întrebare este parabola samarineanului milostiv.

În vremea respectivă, drumul dintre Ierusalim și Ierihon era foarte periculos, fiind și multă pustietate. De aceea, romanii au plasat pe acest drum foarte multe posturi de supraveghere, pentru ca să nu fie pusă în pericol viaţa oamenilor, sau să fie tâlhăriţi.

Cu toate acestea, acest om din parabolă, evreu, a fost tâlhărit, batjocorit și bătut, pe drumul acesta, de către oamenii rău-făcători, care l-au lăsat la marginea drumului, aproape mort.

Pe același drum, un preot al Templului trece grăbit pe lângă acest om rănit, batjocorit, tâlhărit și bătut. La fel, în aceeași grabă, trece și un levit pe lângă cel care era la marginea drumului.

Într-un final, vine un samarinean, care era considerat, de către orice evreu din vremea respectivă, ca fiind un om cu care să nu te întâlnești, un păgân pe care să cauţi să-l ocolești. De aceea, evreii nici măcar nu treceau prin Samaria, evitau orice fel de contact cu samarinenii.

Acest samarinean, bun și milostiv, se oprește asupra omului tâlhărit și bătut, îi dezinfectează rănile cu vin – conform mentalităţii din acea vreme, vinul avea și proprietăţi terapeutice, de dezinfectare a rănilor – și le unge cu untdelemn, pentru a mai diminua din intensitatea durerilor pe care le suporta acesta.

Paradoxal, un om de neam străin, considerat necredincios (un păgân), care nu făcea parte din poporul ales, se oprește și își manifestă dragostea și bunătatea faţă de cel căzut între tâlhari.

În general, când reflectăm asupra acestei pilde minunate, avem tendinţa de a-i judeca pe cei doi, care au trecut pe lângă, în grabă mare, fără să acorde atenţie celui tâlhărit, aruncat la marginea drumului. Nu reiese, din această parabolă, că Domnul Hristos i-a judecat, ci este scoasă în evidenţă doar atitudinea de bunătate, atenţia și iubirea pe care a manifestat-o samarineanul.

Iubirea nu judecă niciodată – așa cum Domnul Hristos nu i-a judecat pe cei doi care au trecut pe lângă.

Iubirea dumnezeiască a lui Hristos îi integrează pe toţi, așa cum se spune și în Predica de pe munte (Dumnezeu este bun și cu cei care sunt recunoscători, dar și cu cei răi și nerecunoscători), fie că sunt buni, fie că sunt răi.

În continuare, Preasfinţia Sa a citit o rugăciune scrisă de un evreu german, despre care a afirmat că ilustrează realitatea că fiecare își poate asuma și trăi această iubire a lui Hristos, așa cum ne învaţă El în Parabola Samarineanului milostiv. Rugăciunea, redată într-o meditaţie a Mitropolitului Antonie Bloom, a fost scrisă pe o hârtie și găsită după ce au venit trupele americane și au eliberat câmpurile de luptă. În această rugăciune este surprinsă bunătatea acestui om, care a suferit foarte mult:

„Doamne, atunci când Tu vei veni în slava Ta, să nu-Ţi amintești numai de oamenii binefăcători. Amintește-Ţi, în egală măsură, și de oamenii răufăcători. Dar să nu-Ţi amintești de cruzimea lor, de abuzurile pe care ei ni le-au făcut. Amintește-Ţi, Doamne, de răbdarea unora, de curajul altora, de prietenia, de umilinţa, de măreţia sufletului, de credincioșia pe care acești oameni răufăcători au trezit-o în noi, cei suferinzi. Şi fă, Doamne, ca roadele pe care noi le-am purtat, să fie ca o zi de răscumpărare pentru ei.”

Așa ar trebui să ne rugăm și noi și să-i integrăm în dragostea noastră pe toţi – și pe cei buni, și pe cei răi –, cu gândul ca întotdeauna să manifestăm multă bunătate și multă dragoste, așa cum a manifestat samarineanul milostiv din parabolă.

Aproapele nostru este tot omul care are nevoie de noi, tot omul în suferinţă, în necaz, tot omul rănit și tâlhărit sufletește. Noi trebuie să fim atenţi, precum samarineanul milostiv.

Cineva spunea atât de frumos, că iubirea vede și invizibilul, și așa este. Iubirea nu judecă niciodată și nu are prejudecăţi – așa cum este iubirea lui Hristos.

Să avem întotdeauna în minte exemplul samarineanului milostiv, și să-I cerem lui Dumnezeu să ne facă părtași dragostei Sale, care integrează tot omul, indiferent cât de bun sau mai puţin bun este.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom pe părintele Marius Ursu, care a suplinit mai multă vreme acea localitate, și a oferit actualului paroh, Dan Bănică, distincția „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a Episcopiei Hușilor. De asemenea, Ierarhul Hușilor a săvârșit o rugăciune de mulțumire la împlinirea a 50 de ani de căsătorie, familiei Neculai-Otto și Mariana Tănasă, ctitorii bisericii.