În Duminica a XIX-a după Rusalii (4 octombrie 2020) Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul reședinței episcopale din Huși.

În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a explicat mesajul central al pasajului evanghelic privitor la iubirea vrăjmașilor (Luca 6, 31-36).

Ierarhul Hușilor a arătat că, în pofida aparențelor, porunca dată de Hristos, de a ne iubi vrăjmașii, nu este imposibilă:

„Pasajul evanghelic ne pune, din punct de vedere al limitărilor noastre umane, în fața unor situații imposibile.

Când vorbim de îndemnul Mântuitorului de a ne iubi vrăjmașii, avem toată grija să subliniem că este imposibil.

Cum să avem această stare interioară să ne raportăm la cel care ne calomniază, ne jignește sau rănește, ca și cum nu ar fi făcut aceste lucruri?

Cum am putea să dăruim adversarului nostru un zâmbet, când el ne dăruiește o grimasă, un rânjet?

Cum am putea să îl luăm în inima noastră pe cel care ne este vrăjmaș, când el face tot ceea ce îi stă în putință ca să se comporte într-un fel ca și cum noi nu existăm?

Hristos nu ne dă niciodată porunci imposibile! Dacă ar fi făcut astfel nu ar fi ținut cont de ceea ce poate săvârși, cu adevărat, omul.

Porunca de a-i iubi pe vrăjmași devine imposibilă dacă noi suntem plini de răzbunare, dacă devenim revanșarzi și dacă suntem obișnuiți de a nu rămâne datori când cineva ne jignește sau ne calomniază.

În astfel de situații, porunca lui Hristos devine imposibilă pentru noi. Devine așa pentru că avem reflexul de a ne face dreptate, de a ne apăra atunci când se îndreaptă spre noi bumerangul unei jigniri, a unei calomnii sau a unei situații care ne mototolește, la modul propriu, fizionomia noastră spirituală.

Într-o asemenea situație devine imposibil să îl iubim pe vrăjmașul nostru, dar nu pentru că Hristos ne-a dat o poruncă imposibilă, ci pentru că noi înșine o facem să devină astfel”.

Preasfinția Sa a amintit de pretențiile celor care, deși atacă și neagă în mod constant valorile creștine, pretind, din partea celor pe care îi calomniază, să împlinească porunca iubirii vrăjmașilor:

„Trăim într-o societate profund divizată. Avem exercițiul - devenit a doua natură - de a ne răzbuna pe cel care ne face rău.

Paradoxal, cei care rănesc, cei care calomniază, cei care și-au făcut o profesie din a-i distruge din punct de vedere moral pe semenii lor, au pretenția de a fi iubiți.

Cei care și-au asumat ideologia progresistă, în momentul în care cineva are o altă părere, un alt punct de vedere, care contrastează cu ideologia în slujba căreia se pun și căreia i-au devenit apostoli, îl exclud, punându-i etichetă.

În funcție de această etichetă va fi evaluat pe viitor.  Este una din strategiile seculariștilor, ale celor care propovăduiesc așa numita ideologie umanist seculară. Îți pun «un căluș în gură».

În momentul în care încerci să îți exprimi un punct de vedere, să îți mărturisești propria ta identitate, crezul tău lăuntric, credința ta în Dumnezeu și în valorile tradiției, vor avea toată grija, dacă devii mai vehement – dar nu din punct de vedere personal, să îți amintească de câteva versete din Scriptură, pe care le manevrează cu dexteritate.

Îți vor aduce aminte că tu trebuie să fii creștin, să îl iubești pe cel care îți este vrăjmaș, că trebuie să întorci celălalt obraz atunci când cineva te lovește.

Aceeași atitudine coboară și în viața de zi cu zi. Cel care jignește, cel care calomniază, așteaptă să fie iubit.

Însă Hristos nu dă poruncă celui care jignește să ceară, celui care este rănit, să îl iubească. Hristos le cere celor asupra cărora vine acest bumerang al calomniei, să îi iubească pe vrăjmași.

«Călăul» nu are niciodată dreptul și competența morală să pretindă «victimei» sale să îl iubească.

«Victima», avându-l ca model pe Hristos – Care este Victima prin excelență a răutății omului – are îndatorirea să-și iubească «călăul», ca expresie a credinței proprii în Iisus Cel răstignit.

Așa se explică puterea spirituală a victimelor din perioada comunismului, care și-au iertat complet torționarii”.

Preasfințitul Ignatie a subliniat faptul că, doar cu ajutorul harului lui Dumnezeu putem să preschimbăm ura față de vrăjmași în iubire:

„Paradoxal, în acest pasaj evanghelic suntem întrebați ce mulțumire putem avea dacă iubim pe cei ce ne iubesc, ce satisfacție avem dacă facem bine celor care ne fac bine? Nu ne deosebim cu nimic față de păcătoși.

Sunt nenumărate situațiile în care facem bine și primim înapoi răul, cu mult mai multă intensitate. Binecuvântăm și primim blestem, priviri piezișe și răutate din partea celor din jur.

Hristos ne încredințează că, prin harul Său, ne dă puterea lăuntrică de a-i iubi pe vrăjmași.

Sfântul Siluan Athonitul ne sfătuiește că dacă nu-i putem iubi pe vrăjmașii noștri, măcar să nu îi calomniem. Să încercăm, după putințele noastre, să ne rugăm pentru ei.

Sufletul care nu are capacitatea de a-i iubi pe vrăjmași, este un suflet în care locuiește un duh rău.

Sufletul tău devine vrăjmaș pentru tine însuți.

Te chinui, ne-iubindu-i pe cei din jurul tău.

Generozitatea niciodată nu poate fi negociabilă.

Noi nu putem să tranzacționăm bunătatea noastră și să o condiționăm, atunci când vrem să o dăruim celor din jurul nostru”.