Sfântul Apostol Andrei este și ocrotitorul spiritual al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul și-a sărbătorit ziua onomastică prin rugăciune și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate.

Din soborul slujitorilor au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial, protopopi din cuprinsul Eparhiei, părinți profesori de la cele două instituții de învățământ teologic din municipiu și slujitori ai Catedralei Mitropolitane, în frunte cu vicarul eparhial – preotul Dumitru Boca, eclesiarhul catedralei – arhim. lect. univ. dr. Simeon Pintea, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă – arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia și directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” – pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale de Teologie „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din municipiu.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Ignatie a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat maniera în care Apostolul Andrei s-a raportat la Domnul Hristos:

«Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. Cel rău să lase calea lui şi omul cel nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El Se va milostivi de dânsul, şi către Dumnezeul nostru cel mult iertător» (Isaia 55, 6-7)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre pomenire pe unul din apostolii lui Hristos, pe Sfântul Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.

Ne este foarte cunoscut faptul că atunci când întâlnim un om deosebit, care constituie pentru noi un reper, o referință, acesta devine cel care ne poate schimba, în mod radical, viața.

Tot ceea ce ține de un asemenea om, pe care ajungem să îl îndrăgim și să îl iubim, devine esențial pentru noi. Modul cum gândește, cum se raportează la cei din jur, cum se trăiește pe sine însuși, ne conving să îl iubim și să îl asumăm. Din această admirație față de o persoană pe care o iubim, constatăm că suntem complet schimbați, și nu ne mai recunoaștem, dacă facem o evaluare a modului în care ne comportăm, gândim sau acționăm. Ne este drag să privim omul pe care îl iubim, iar această privire nu este doar o recepție a ceea văd ochii noștri, ci este mai mult decât atât. Este ca și cum l-am sorbi, la fel ca în expresia colocvială pe care o folosim când ne este drag de cineva: „îl sorbim din priviri”.

Această sorbire nu este altceva decât faptul că îl asumăm și îl metabolizăm în viața noastră.

Sfântul Andrei a trăit o asemenea experiență. L-a întâlnit pe Domnul Hristos, iar această întâlnire a fost fundamentală, cea mai mare bucurie a vieții sale. Sfântul Evanghelist Ioan menționează faptul că Sfântul Apostol Andrei, împreună cu celălalt ucenic, se uitau la Domnul Hristos, atunci când Sfântul Ioan Botezătorul a spus „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii!”. În limba greacă, pentru termenul „a se uita”, este o expresie foarte profundă, care tradusă, înseamnă „a privi pe cineva țintă”, „a avea întreaga ta privire direcționată spre acea persoană” și nimic din câmpul tău vizual nu te poate distrage de la ce privești. Așa s-a uitat Sfântul Andrei la Domnul Hristos.

Acest sens din limba greacă ne pune în relație cu un text din filosofia antică: „devenim ceea ce privim”.

Sfântul Apostol Andrei a fost atât de copleșit de întâlnirea cu Domnul Hristos, încât L-a urmat. Când Domnul Hristos i-a întrebat ce căutați, Sfântul Andrei nu se explică, nu spune: „Doamne, am încercat să Te văd, esti desăvârșit, nu am întâlnit pe nimeni în felul în care Te văd pe Tine”; nimic din toate acestea. Deja și-L asumase pe Domnul Hristos. El pune o întrebare care trădează deja o familiaritate: „unde locuiești, ca să venim la Tine?”

În mentalitatea vremii respective, întotdeauna un maestru își ducea ucenicii la casa sa. Acolo împărtășea ceea ce avea de împărtășit acelora.

Sfântul Grigorie Palama ne spune că „orice cuvânt poate fi contestat de un alt cuvânt. Dar cine poate contesta viața?” Sfântul Apostol Andrei a împlinit anticipat, prin trăirea sa, acest cuvânt al Sfântului Grigorie.

Apostolul Andrei a descoperit sensul vieții sale, și L-a urmat pe Domnul Hristos fără să ceară explicații suplimentare, la fel ca toți apostolii. Când este relatată chemarea apostolilor la slujire, este folosit un adverb de timp cheie: „imediat” – adică fără intermitențe, fără să ceară explicații, fără să ceară fișa postului a ceea ce înseamnă a fi „pescar de oameni”.

Ierarhul Hușilor a arătat că starea de bine și bucuria în viață survin atunci când omul își descoperă sensul:

De ce Apostolul Andrei L-a urmat pe Hristos fără niciun fel de zăbavă?

În învățătura creștină avem un lucru esențial: noi urmăm o Persoană, nu o doctrină. Învățătura o primim după ce ne împărtășim de acea Persoană. Sfântul Andrei era copleșit de Persoana lui Hristos, a descoperit sensul vieții lui.

Sensul se împărtășește de la persoană la persoană, nu de la obiect la persoană.

Oricât de mult ne-am bucura de obiectele din jurul nostru, de o mașină, de o casă, de o carte sau de orice altceva, niciodată nu ne vor conferi sensul vieții, așa cum ne este conferit de o altă persoană. Este un schimb de sens între persoane.

Închipuiți-vă ce bucurie a fost în sufletul Apostolului Andrei, când L-a descoperit pe Domnul.

Un scriitor, de pildă se bucură când descoperă firul narațiunii unui roman, și se bucură de aceasta, trăind lucrul acesta ca pe o revelație; un poet trudește cu mintea lui până găsește o metaforă splendidă pe care să o toarne în versurile sale, și să iasă ceva extraordinar; un om de știință depune atât de multă  strădanie până ajunge în punctul în care inventează ceva care poate fi de folos întregii omeniri. Toate acestea sunt bucurii deosebite și binecuvântate, dar ce bucurie a fost pe Apostolul Andrei să Îl descopere pe Fiul lui Dumnezeu, Cel din veșnicie, Care S-a întrupat din Preasfânta Fecioară Maria.

Noi ne bucurăm când descoperim o persoană care dă un mic sens vieții noastre, și ne agățăm de aceea, încât totul gravitează în jurul ei. Gândim, simțim și ne impropriem modul aceleia de a se comporta, fără niciun fel de efort. Ne trezim că parcă suntem un alt „eu” al acelei persoane pe care o iubim. Nu este o metaforă sau un romantism ieftin, pentru că iubirea face transfer de conținut din persoana pe care o iubim.

Iubirea pune, în prim planul vieții noastre, ca prioritară, persoana pe care o iubim. Așa înțelegem cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”.

Apostolul Andrei a avut o asemenea experiență fundamentală; nu L-a mai părăsit pe Domnul Hristos, pentru că nu avea cum să părăsească iubirea.

Nu există om pe lumea aceasta care să nu vrea să fie iubit, decât doar dacă sunt anumite disfuncționalități la nivelul minții. Toți suntem însetați să fim iubiți și valorizați.

Cel mai mult ne valorizează persoana care dă sens vieții noastre. La modul absolut, Dumnezeu dă sens vieții noastre.

Oamenii care trăiesc o sciziune interioară cumplită sunt cei care nu au mai găsit sensul. Sensul se naște din iubire.

Esențial este să ne conectăm la Persoana absolută, la Hristos, așa cum a făcut Apostolul Andrei. El a descoperit sensul vieții sale, pe Hristos, Iubirea întrupată pentru noi oamenii.

Acest lucru echivalează cu tot ceea ce poate fi mai minunat în viața unui om. Hristos ne spune că atunci când găsim un mărgăritar de mult preț, îl luăm și îl valorizăm. Când găsim sensul vieții, simțim că suntem valorizați.

Avem, de multe ori, experiența că suntem ruinați, și vine un om care descoperă în noi potențialități pe care le activăm; ne minunăm în felul în care ne descoperim pe noi înșine. Este meritul celui care a venit și a dat la o parte un văl, pe care nu eram în stare să îl dăm. A pus în mișcare niște potențialități și, dintr-o dată, ne simțim valorizați.

Acesta este darul iubirii: iubirea întotdeauna valorizează omul, persoana.

Să devenim purtători de Hristos, căci El dă sens vieții noastre.

În momentele de cataclism lăuntric, Sfântul Andrei să fie cel care ne inspiră și ne ajută să avem ochii ațintiți spre Cel care este sensul absolut – Domnul Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii, clericii și credincioșii clujeni, dar și reprezentanții mai multor instituții l-au felicitat pe Mitropolitul Andrei cu prilejul prăznuirii ocrotitorului spiritual. Eclesiarhul catedralei, arhimandritul Simeon Pintea, i-a transmis chiriarhului urările din partea clerului şi a credincioşilor încredințați spre păstorire și i-a oferit o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos și un aranjament floral.

Momentul festiv s-a încheiat cu un polihroniu. Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate, precum și tuturor celor prezenți, pentru urările făcute cu prilejul prăznuirii ocrotitorului spiritual.

La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși clujeni, oficialități militare și civile, oameni de cultură, reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor publice clujene. O parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de clerul slujitor pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru încetarea războaielor, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.

Sursa: radiorenașterea.ro