În noaptea trecerii dintre ani, marți, 31 decembrie 2024, spre miercuri, 1 ianuarie 2025, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a săvârşit, la Catedrala Episcopală din Huși, Slujba trecerii dintre ani, în prezența a numeroși hușeni care au ales ca, la cumpăna dintre ani, să se întâlnească în rugăciune.
În cuvântul adresat cu acest prilej, Ierarhul Hușilor a vorbit despre timpul-iubire, care este opusul timpului-plictiseală:
«Iată stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine» (Apocalipsa 3, 20)
Una dintre cele mai profunde și semnificative definiții ale timpului, din perspectiva lui Dumnezeu, am găsit-o la părintele Dumitru Stăniloae: „pentru Dumnezeu, timpul înseamnă durata așteptării între bătaia Sa la poarta inimii noastre și fapta care deschide această poartă a inimii noastre”.
Prin urmare, timpul trebuie gândit ca semn al iubirii lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. El vine, ni Se descoperă în chip smerit dar, în același timp, ne solicită disponibilitatea noastră, libertatea noastră de a răspunde la iubirea cu care noi suntem întâmpinați de către El.
Dacă ne-am imagina un timp fără iubire, cred că lumea și mediul nostru înconjurător ar arăta cumplit și groaznic. Avem experiența a ceea ce înseamnă timp fără iubire: este un timp-plictiseală, un timp care ne zdrobește, un timp căruia nu-i găsim rostul sau sensul. Timpul care este umplut de iubire este unul care înseamnă pentru noi lumină și multă bucurie.
Din nefericire, noi nu reușim să ne dăm seama sau să percepem această bătaie atât de discretă și de clară în același timp, a lui Dumnezeu, la poarta inimii noastre. Noi nu mai suntem sensibili la semnele iubirii celor din jurul nostru. Și aici nu am în vedere o iubire posesivă, care vrea să acapareze totul și are nevoie tot timpul de atenție; am în vedere iubirea aceea care este atât de suavă, discretă și care nu pretinde absolut nimic, așa cum este iubirea lui Dumnezeu.
Iubirea lui Dumnezeu este cea care ni se împărtășește, dar în același timp ne și solicită pe noi înșine, să ne exprimăm disponibilitatea de a o primi.
La fel mă gândesc că ne comportăm și față de cei din jurul nostru. Ne dau atâtea semne ale iubirii discrete, pline de multă jertfelnicie, de foarte multă atenție, abnegație și capacitate de a nu mai trăi pentru ei, ci pentru ceilalți, iar noi, din nefericire, nu reușim să asumăm sau să vedem aceste semne minunate ale iubirii lor. Dacă o societate este dominată de multă fragmentare, dezbinare, este din cauza faptului că noi punem în mișcare egourile noastre. Atunci când se întâlnește un ego cu un alt ego, nu pot decât să intre în coliziune, să intre într-un conflict care rănește, zdrobește, strivește atât de mult.
De acest lucru ne putem da seama și la nivelul vieții de familie sau la nivelul relațiilor noastre de prietenie. Dacă toți căutăm să punem în evidență orgoliul nostru, părerea noastră, totul se transformă în jurul nostru într-o întreagă nebunie și într-o lume dominată numai de egouri; într-o familie în care domnește egoul unuia dintre soți sau al copiilor, este atât de greu să mai regăsești armonia, pacea și starea de bucurie și de confort în acel spațiu.
Ziua Anului Nou este și un motiv de reflecție asupra timpului pe care tare bine ar fi să-l umplem de multă iubire, de multă capacitate de a ne dărui celor din jurul nostru, de a răspunde cu maximă promptitudine solicitărilor celor din jurul nostru. E foarte important să subliniez și acest aspect: din păcate unii, atunci când le vorbim de iubire, de această capacitate de a fi disponibili, din cauză că trăiesc o iubire deformată, păcătoasă, consideră că li se cuvine totul, că totul ar trebui să pivoteze în jurul lor și că trebuie satisfăcute toate capriciile pe care le pun în mișcare. Aceasta nu este iubire, ci dorință de a domina, de a acapara, de a fi posesiv sau, dacă vreți, de a-l transforma pe cel din jurul nostru într-un obiect de care putem dispune oricând și în orice moment.
Chiar dacă nu ni răspunde cu iubire la iubire și, de multe ori, primim insensibilitate, noi ar trebui să rămânem tot discreți, fără niciun fel de pretenție. Este foarte greu, pentru că nu știm unde este granița între a satisface egoul nostru și a satisface o inimă însetată de iubire; este foarte fină această graniță și nu știm să o delimităm foarte bine.
Cred că cel mai înțelept este să rămânem în tăcere; și mai este nevoie de foarte multă smerenie. Chiar dacă nu pretindem nimic, nu reproșăm și nu avem tendința de a fi posesivi, totuși celălalt poate nu-și face timp pentru noi, invocând faptul că este ocupat sau nu a reușit să ne răspundă adecvat. Poate noi atunci avem nevoie de dragostea lui, însă tot mai înțelept este să rămânem în stare de discreție și de tăcere. Și poate că cel mai minunat dar și foarte greu este să ne retragem, fiindcă iubirea niciodată nu se impune. Ea își exprimă disponibilitatea, o face fără niciun fel de rezervă, fără limite, însă când celălalt manifestă deschiderea de a o primi, atunci nu e nevoie de a ne impune. Însuși conținutul iubirii nu se impune niciodată, nu forțează, insistă, stă la poarta inimii noastre - cum spune Domnul, bate discret și rămâne acolo dar nu deschide niciodată poarta. Și dacă noi decidem să nu o deschidem în niciun fel, ca expresie a libertății noastre, Domnul Se retrage, nu ne forțează.
Iubirea înseamnă a respecta libertatea celui de lângă noi. Dacă noi ne confruntăm cu refuzul iubirii, nu ne rămâne decât să ne asumăm acest refuz pe care-l putem trăi în inima noastră ca pe o mare durere și suferință. Atunci ne vom da seama, în fața propriei noastre conștiințe, unde este un ego rănit care nu a primit iubirea de care avea nevoie sau pur și simplu unde este setea aceasta de a primi iubire și de a împărtăși iubire celor din jurul nostru.
Chiar dacă nu este acceptată iubirea noastră și este refuzată de multe ori, iubirea autentică este întotdeauna ca în situația în care un izvor este astupat și rămâne tot timpul așa, însă este pe punctul de a țâșni în clipa în care noi am făcut puțină ordine, el va exploda dintr-o dată. Așa este și iubirea. Dacă este refuzată, neacceptată, iar celălalt invocă nenumărate motive prin care se scuză pentru a nu ne primi iubirea, noi vom rămâne în punctul în care ori de câte ori celălalt e dispus să primească iubirea noastră, noi vom țâșni, din inima noastră, această iubire. Și așa este în viața fiecăruia dintre noi.
Să-I cerem Domnului să umplem timpul nostru de multă iubire pentru că acest lucru va schimba substanțial relațiile dintre noi, perspectivele prin care ne vedem unii pe alții și, desigur, la nivelul societății vom simți altfel armonia unei lumi mai bune, mai îngăduitoare și mai iertătoare.
Doamne, vino și umple-ne Tu, timpul, pe care ni l-ai dăruit din iubirea Ta, nemărginită.
