Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat luni, 06 decembrie 2021, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, la hramul Catedralei Episcopale din Deva, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor și Preasfinţitul Părinte Nestor, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei şi un sobor de preoţi şi diaconi.

Potrivit mitropolia-ardealului.ro, credincioşii din Deva au participat în număr mare la sărbătoarea hramului din acest an şi s-au rugat pentru odihna Episcopului Gurie Georgiu, trecut la cele veşnice pe 21 octombrie 2021 şi înmormântat în pronaosul locaşului de cult.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul Hușilor, care a vorbit despre profilul spiritual al Sfântului Ierarh Nicolae:

«Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre» (Matei 11, 29)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre pomenire și aducere aminte pe unul dintre sfinții Bisericii noastre, care se bucură de o cinstire deosebită, Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni.

Ori de câte ori Biserica ne pune spre pomenire un sfânt al ei, ne gândim care ar fi profilul duhovnicesc al acestuia, de care să ținem cont, ca în acest fel să simțim că suntem, cu adevărat, în prezența acestuia.

Calendarul este plin de sfinți pentru a-i urma, pentru a lua aminte cum și-au trăit viața în Hristos, și cum și-au asumat, fără niciun fel de rezervă, principiile evanghelice. Sfinții întruchipează cel mai bine plinătatea frumuseții celei dumnezeiești, prin lucrarea lui Dumnezeu în viața lor.

Desprindem întotdeauna profilul duhovnicesc al unui sfânt din textele de slujbă numite tropare, care le sunt dedicate. Acestea concentrează, în câteva cuvinte, trăsăturile dominante ale personalității lor.

Sfântul Ierarh Nicolae este numit «icoană a blândeții» („icoană” este traducerea fidelă, din limba greacă, a cuvântului „chip”).

Când spunem despre cineva că este ca o icoană, devine pentru noi un reper, o referință pe care nu o putem evita. În felul acesta vorbim despre cei care ne sunt foarte dragi, despre părinții sau copiii noștri. Spunem că ne-au fost ca niște icoane – ceva de mare preț, sacru, pe care nimeni nu ni-l poate smulge din suflet.

La fel, Biserica a găsit de cuviință, prin imnografie, să îi atribuie această trăsătură deosebită Sfântului Nicolae.

Putem constata, din viața acestui episcop deosebit din secolul al IV-lea, că tot traiectul său biografic a fost unul imprimat de foarte multă bunătate și blândețe, pentru că L-a urmat pe Hristos și a metabolizat îndemnul Lui: «Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre» (Matei 11, 29).

Preasfinția Sa a afirmat că blândețea Sfântului Nicolae avea rădăcini în credința sa autentică și în virtutea înfrânării:

Din păcate, societatea în care trăim este traversată de multă agresivitate, de mult duh de tulburare și neliniște.

Nu mai avem răgazul necesar și așezarea lăuntrică de a ne raporta la tot ceea ce este în jur cu multă înțelepciune și cu foarte mult discernământ.

Suntem grăbiți. Este suficient ca cineva să ne „ciupească” din orgoliul instalat în sufletul nostru, ca noi să ne pierdem răbdarea, să ne supărăm și să rănim, cu foarte mare ușurință, aruncând vorbe care sunt, în cele mai multe cazuri, o adevărată otravă pentru cei din jur.

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae este de o mare actualitate, pentru că este o invitație la a încerca să lucrăm, în inima noastră, blândețea. Nu o vom putea dobândi dacă nu luăm aminte, cu multă atenție și disponibilitate, la viața acestui sfânt.

Nu întâmplător, cel care a alcătuit troparul, a încopciat trăsătura blândeții Sfântului Ierarh Nicolae între alte două trăsături la fel de dominante: este numit «îndreptar credinței» – model de credință, canon al credinței, și «învățător al înfrânării».

Sfântul Nicolae a avut o credință autentică, frumoasă, pe care a înțeles-o ca pe o relație personală cu Dumnezeu.

Credința nu este un set de convingeri, cum din păcate avem tendința de a înțelege astăzi. Unii se îndepărtează de Biserică sau au prejudecăți pentru că văd credința ca pe un set de convingeri, ca o ideologie la care aderăm. Ideologiile sunt în altă parte, acestea nu își au locul în Biserică.

Credința este trăire. Întâi asumăm în viața noastră ceea ce Hristos ne cere, iar apoi această asumare devine și o mărturie, o exteriorizare a ceea ce este așezat în noi cu convingere și plinătate.

Se revarsă din noi mărturia credinței, foarte delicat, inteligent și convingător, pentru că ceea ce spunem este dublat de experiență. Nu este o poveste, o simplă idee la care am aderat.

Părintele Arsenie Boca spune că „ideile nu au mamă”. Ideile sunt reci, ele nu schimbă, nu convertesc, nu ne pun în starea de a ne schimba lăuntric.

Sfântul Nicolae a fost un model de credință, de dăruire în Hristos, prin slujirea sa ca episcop, și mai ales prin dragostea pe care a avut-o față de cei sărmani.

Sfântul Ierarh Nicolae este numit și «dascăl al înfrânării». Sensul acestui cuvânt este de „auto-control”.

Să avem capacitatea de a ne auto-evalua, de a fi atenți în situațiile delicate, care ne plasează într-o zonă de conflict.

Să avem starea de cumințenie, să nu ne grăbim, să analizăm foarte bine și după aceea să avem un punct de vedere.

Să nu lăsăm ca mânia să năvălească asupra minții și simțirii noastre și să ne transformăm în oameni neînțelepți, de care să ne fie rușine după ce ni se înseninează sufletul.

Toți am trecut prin astfel de experiențe, prin momente de nervi și supărare, și am rostit cuvinte nepotrivite. După ce ne-am revenit, aproape că ne întrebam dacă am fost noi în acele ipostaze, pentru că ne-am comportat nedemn și răutăcios.

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că umanitatea are nevoie de modelele sfinților pentru a se elibera de oboseală, neliniște și frământări:

Virtutea blândeții este încopciată de credință și de nevoința înfrânării. Doar în felul acesta putem să dobândim blândețea.

Un om credincios, care Îl are pe Hristos - Care este Blândețea desăvârșită – în inima sa, nu poate fi decât unul care trăiește starea de liniște a sufletului.

Să nu ne iluzionăm că blândețea înseamnă, din punct de vedere temperamental, un om bleg, anemic, lipsit de entuziasm și energie. Pot fi oameni extrem de fervenți, dar să fie foarte blânzi.

Sfântul Ioan Scărarul spune că «omul blând nu este cel care are o stare de liniște, ci cel care rămâne nemișcat, iar sufletul său nu se tulbură în niciun fel, nici atunci când este lăudat, ovaționat, nici atunci când este ocărât și prigonit».

Rămâne nemișcat. Nu îl tulbură nici laudele, încât să se urce pe un soclu și să creadă că este pe vârful unei culmi și toți trebuie să i se plece; dar nici să cadă în deprimare când cineva îl ocărăște. Este foarte greu acest lucru. Standardele sunt ridicate.

Ori de câte ori ne mâniem nu ne rămâne decât să ne aducem aminte să îi cerem Sfântului Nicolae să ne dăruiască blândețea - cel puțin atât de multă pe cât a fost intensitatea mâniei, a nervozității.

Cât de drag ne este un om blând, în ochii căruia citim seninătatea. Ne odihnește, fără să avem nevoie să ne vorbească nimic, niciun cuvânt. Ne este suficient să ne împărtășim de starea lui, de ceea ce el emană. Nu avem nevoie să ne țină nicio predică, doar să stăm lângă el. Rămâne pentru noi ca o referință. Simțim că ne hrănim din starea pe care acel om o trăiește.

Păcatul obosește cel mai mult sufletul și ne înjosește cel mai mult.

Umanitatea este foarte obosită. Are nevoie de sfinți, ca să o odihnească, de Hristos care ne spune să învățăm de la El, că este «blând și smerit cu inima», și în felul acesta «vom găsi odihnă sufletelor noastre», chinuite de patimi, neliniști și frământări.

Astăzi centrul de greutate al sărbătorii cade pe cadouri, pe ceea ce punem în ghetuțele copilașilor, însă Sfântul Nicolae rămâne, în continuare, așa cum a fost și în vremea sa, ocrotitor mai ales al copiilor săraci, care nu au ce să mănânce.

În România sunt foarte mulți copii săraci, care nu au ce să mănânce și cu ce să se îmbrace. Sfântul Ierarh Nicolae rămâne mai ales sfântul copiilor cărora li se usucă buzele, pentru a mânca ceva, sau îndură frigul, iar nu atât al copiilor în ghetuțele cărora se pune ceva.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o slujbă de pomenire oficiată de cei trei ierarhi pentru vrednicul de pomenire Episcopul Gurie.

 

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro

Ultimele articole