În după amiaza zilei de vineri 28 martie 2025, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Parohia Poiana, Protopopiatul Vaslui.

Alături de Preasfinția Sa au slujit și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Ionel Vasiliu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a adus în discuție un cuvânt al Sfântului Diadoh al Foticeei, în care arată caracteristicile unui suflet bun:

Aș vrea să vă împărtășesc un gând, din experienţa minunată a Sfântului Diadoh, Episcopul Foticeei, pe care Biserica îl sărbătorește în data de 29 martie. Este un sfânt ale cărui scrieri le găsim în volumul I al Filocaliei.

Despre Sfântul Diadoh, care a trăit în secolul al V-lea, nu avem multe detalii biografice, decât că a fost episcop în orășelul Foticeea din regiunea Epir, o zonă din nordul Greciei de astăzi. Acest Sfânt Părinte ne-a lăsat puţine scrieri, dar extrem de condensate și profunde prin înţelepciunea și veridicitatea lor. Toate aceste cuvinte și scrieri ale sfântului au izvorât din experienţa lui, nu au fost simple „piruete” ale minţii, ci cuvinte care aveau îndărătul lor foarte multă experienţă de credinţă.

Într-un astfel de cuvânt duhovnicesc, Sfântul Diadoh al Foticeei ne spune următorul lucru: „Ţine de sufletul curat cuvântul fără pizmă (invidie), râvna fără răutate și dragostea neîncetată faţă de Domnul Slavei”.

Cu alte cuvinte, în acest text, Sfântul Diadoh al Foticeei ne descrie, în mod explicit, foarte limpede, ce înseamnă să fii un suflet curat - un suflet bun, cum spunem noi.

Oamenii buni sunt și oameni curaţi. Oamenii în sufletele cărora locuiește foarte multă răutate, împrăștie în jurul lor multă minciună.

Sufletul curat este cel care are întotdeauna un cuvânt fără invidie, se bucură mereu de realizările aproapelui, de tot ceea ce are multă lumină în viaţa semenului; nu se întristează când aproapelui îi merge bine.

În contrast cu sufletul curat este sufletul rău, care invidiază tot timpul și nu se poate bucura niciodată de prosperitatea celui de lângă el.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că invidia este cea care se hrănește întotdeauna din faptele bune ale semenilor noștri. Cu toţii știm ce înseamnă să fii un om invidios. În zona de unde vin eu, este o exprimare mai plastică pentru omul invidios – om „cizmaș” - adică, așa cum cizmele se murdăresc foarte tare pentru că le folosim mai ales pentru zonele unde este glod, și arată foarte urât; iar când vrem să le scoatem, nu ies ușor, ci trebuie să tragem puternic de ele. 

Așa este sufletul celui care invidiază, este pizmătăreţ și răutăcios – se înglodează, devine urât și foarte murdar. Şi câte exemple nu avem, din păcate, în lumea în care trăim, de oameni care inventează, calomniază, spun minciuni despre semenii lor, numai din dorinţa malefică de a le murdări identitatea.

De asemenea, un suflet curat are râvnă fără răutate. Un echivalent pentru râvnă este entuziasmul – cine are râvnă are un curaj extraordinar, o determinare și o energie foarte mare, pentru a face lucruri frumoase. 

Însă există și râvnă răutăcioasă. Când ne enervăm, când ne supărăm pe cineva și vrem să evităm acea persoană, dacă, de pildă, ne gândim să facem ceva în grădină, dintr-odată simţim că avem o putere extraordinară de a săpa, dar o facem din răutate. Ne dă diavolul o energie foarte negativă. Sau, când purtăm mânie asupra cuiva, suntem în stare să nu vorbim cu anii cu acea persoană pe care nu o simpatizăm. Aceasta este o râvnă răutăcioasă.

Râvna fără răutate – despre care ne vorbește Sfântul Diadoh al Foticeei – este acea râvnă frumoasă, bună și luminoasă, care ne dă foarte multă liniște (pace) în suflet.

În final, Sfântul Diadoh al Foticeei ne spune că cel care are sufletul curat are și dragoste multă, fără intermitenţe, faţă de Dumnezeu. Așa se explică de ce unii oameni merg cu atâta dragoste la biserică, stau atâtea ceasuri la slujbă, sunt nelipsiţi de la biserică – pentru că ei au foarte multă dragoste faţă de Dumnezeu. 

Când avem dragoste faţă de cineva, am vrea să stăm în preajma acelui om o veșnicie – ne este atât de drag acel om, încât nu ne plictisim. Când nu iubim, ne plictisim. Când un om nu ne este drag, și două secunde dacă am sta lângă acela, ni se par groaznice, greu de suportat. Dar când iubim un om și ne este drag, am sta lângă el cât mai mult, am vrea ca timpul să stea în loc.

Sfântul Diadoh al Foticeei a vorbit despre ce înseamnă un suflet curat – un suflet care are un cuvânt fără pizmă, râvnă fără răutate și dragoste neîncetată faţă de Domnul.

Să ne ajute Dumnezeu pe toţi să fim suflete curate!