Sâmbătă, 10 iunie 2023, a avut loc, la Mănăstirea Mălinești, Întâlnirea copiilor și tinerilor din 30 parohii din Protopopiatele Vaslui și Huși, care au derulat activități în cadrul ediției a III-a a proiectului eparhial „Luna pastorației copiilor și tinerilor”. Copiii s-au bucurat de prezența, în mijlocul lor, a Părintelui Episcop Ignatie, care a oficiat, în prima parte a zilei, Sfânta Liturghie, în altarul de vară al așezământului monahal.

Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele consilier eparhial Marian Dumitru Rugină, părintele inspector Cristian Roșu, părinții protopopi Adrian Chirvasă și Marius Antohi, alături de preoții parohi implicați în proiect. Toți cei 350 de copii participanți s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

În total, anul acesta au fost implicate 60 de parohii din cele trei protopopiate ale eparhiei.

În omilia din cadrul slujbei, Ierarhul Hușilor a arătat care este unul din gesturile concrete prin care fiecare poate cultiva, în propria viață, dragostea față de vrăjmași:

«Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi» (Matei 5, 44-45)

Din cuvintele lui Hristos am primit îndemnul să-i iubim pe vrăjmașii noştri, adică pe cei care ne fac rău, pe cei care ne supără, ne deranjează, pe cei care, prin atitudinea lor de răutate, ne devin antipatici.

Fiecare dintre noi avem pe cineva cu care ne este greu să ne întâlnim, pe care nu-l simpatizăm, pentru că ne-a supărat și ne este foarte greu să ne împăcăm cu acea persoană.

De multe ori, copiii se ceartă chiar cu părinţii sau cu fraţii lor, și le este foarte greu să-și ceară iertare. Până ajung în punctul în care să-și ceară iertare, persoana care le-a greșit le este ca un dușman.

Când nu iubim pe cineva, nu vrem să ne întâlnim cu acea persoană, o evităm, căutăm să nu avem nimic în comun cu ea. În schimb, dacă este un prieten la care ţinem foarte mult și ne este foarte drag, vrem să ne întâlnim, îl căutăm pe cel pe care îl iubim.

Iisus ne îndeamnă să ajungem să avem puterea și deschiderea de a-i iubi pe cei care ne fac rău.

Veţi spune că e foarte greu. Cum să iubim pe cineva care ne-a jignit, ne-a vorbit urât, ne-a adresat cuvinte care ne-au rănit foarte tare? E greu să iubim pe cineva care ne-a făcut numai rău.

Încercaţi următorul experiment: când vă certaţi cu unul dintre prietenii voștri, seara, când ajungeţi acasă, să vă gândiţi: „cu cine m-am certat eu astăzi?” și să spuneţi o rugăciune pentru acea persoană, chiar dacă nu simţiţi acest lucru.

A ne ruga pentru cineva implică să avem o relaţie personală, de iubire, cu acea persoană. Cât de ușor ne rugăm pentru cei pe care îi iubim – părinţi, prieteni. O facem cu foarte mare ușurinţă. În schimb, pe cei care nu ne sunt foarte simpatici, am vrea să nu-i mai avem nici măcar în mintea noastră, am vrea să-i uităm.

Dacă vom încerca să ne rugăm pentru cei cu care ne-am certat și cu care ne este foarte greu să ne împăcăm, în acel moment noi ne asemănăm cu Iisus Hristos.

Când Iisus a fost răstignit pe Cruce, oamenii I-au vorbit foarte urât, iar când I-a fost sete, I-au dat oţet și fiere, însă El s-a lăsat răstignit pentru că ne-a iubit foarte mult.

Cineva se jertfește pentru noi atunci când ne iubește.

Când noi iubim pe cineva, facem tot ceea ce ne stă în putinţă, ca să-i fim pe plac acelei persoane, încercăm să facem tot ceea ce ar bucura-o.

Cei care L-au răstignit pe Iisus făceau totul din răutate – I-au vorbit urât, L-au jignit și L-au răstignit. Iar El, cu toate că a primit din partea oamenilor răutate, pe Cruce S-a rugat pentru cei care Îi erau vrăjmași, zicând: «Doamne, iartă-i, că nu știu ce fac!».

De aceea, noi, când ne rugăm pentru cei care ne-au greșit, ne asemănăm cu Iisus, Care a fost cea mai bună Persoană din istoria umanităţii, pentru că El este Dumnezeu, iar Domnul nu poate fi rău. Dumnezeu nu poate decât să iubească, chiar și atunci când noi Îi facem rău și Îi vorbim urât.

Noi, oamenii, când cineva ne face rău sau ne jignește, răspundem tot cu răutate. Dar Dumnezeu nu face așa. El, și dacă noi Îl înjurăm, ne iubește și Se roagă pentru noi.

Când ne rugăm pentru cineva care ne-a făcut rău, Dumnezeu îi dă un gând bun acelei persoane. Poate nu imediat, dar știe Dumnezeu când să-i dea un gând bun, ca să se îndrepte înspre noi și să înceapă să ne iubească, iar noi să avem puterea să mergem înspre acea persoană, rugându-ne pentru ea, și să ne cerem iertare.

Când ne rugăm pentru vrăjmașii noștri, Iisus ne spune în Evanghelie că «suntem fiii Tatălui Celui ceresc» adică fiii lui Dumnezeu.

Să vă propuneţi acest lucru: când vă certaţi cu cineva, seara să vă rugaţi pentru acea persoană, ca să vă asemănaţi cu Iisus.

La momentul împărtășirii celor prezenți, grupurile de tineri de la Gherghești și Roșiești au cântat mai multe cântece religioase, iar după slujbă, a fost rândul copiilor din fanfara de la Gârceni să prezinte câteva piese specifice.

La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul Hușilor l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Ionel Țifrea, de la Parohia Protopopești, Protopopiatul Vaslui, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară și edilitară de până în prezent.

De asemenea, într-un cadru festiv, Părintele Episcop Ignatie a premiat câștigătorii fazei eparhiale a Concursului Național Catehetic, „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”. Preasfinția Sa le-a înmânat diplome și premii parohiilor câștigătoare.

Pentru faza eparhială, comisia întrunită pe data de 12 mai 2023, a stabilit următorul clasament: Locul I - Parohia Gherghești, Protopopiatul Bârlad;  locul II - Parohia Codăești II, Protopopiatul Vaslui; locul III - Parohia Dobrina, Protopopiatul Huși.

Ziua de sâmbătă a continuat cu  vizionarea filmului care a surprins activitățile desfășurate de către cei 350 de tineri în parohiile din care provin. Apoi, după masa de prânz, timp de aproape 3 ore, s-au desfășurat activități educative nonformale și jocuri în aer liber, în incinta mănăstirii, având ca voluntari membrii Asociației „JoyCamps România”.

Un fapt inedit l-a constituit prezența, între copii, a membrilor Biker United din Vaslui, Huși și Bârlad, motocicletele acestora fascinându-i pe cei mici.

Proiectul „Luna pastorației copiilor și tinerilor”, coordonat de părintele consilier eparhial Marian Dumitru Rugină și aflat la a III-a ediție în Episcopia Hușilor, s-a derulat între 26 aprilie și 25 mai 2023, și a vizat intensificarea misiunii cu tinerii în parohii.

Din Protopopiatul Vaslui au fost implicați tinerii din parohiile: „Sfântul Ioan” I și II, Vaslui; „Sfinții Împărați” I și II, Vaslui; Costești I și II; Broșteni; Buda; Buhăiești; Coșești; Cozmești; Dănești; Deleni I și II; Drăgești; Emil Racoviță, Poienești; Oprișița; Protopopești; Rediu Galian, Todirești.

De asemenea, au fost prezenți și tineri din 10 parohii ale Protopopiatului Huși: „Sfinții Voievozi” Huși; Copăceana; Lunca Banului II; Novaci; Pâhnești, Roșiești; Urlați; Râșești; Valea lui Darie.

La nivelul fiecărei parohii, tinerii au avut parte, timp de o lună, de mai multe întâlniri tematice, cateheze, activități filantropice, jocuri, activități de ecologizare, târguri caritabile, scurte pelerinaje sau drumeții. Toate acestea au culminat astăzi cu întâlnirea de la Mănăstirea Mălinești.