Luni, 21 noiembrie 2022, de Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a săvârșit Sfânta Liturghie baptismală la Catedrala Episcopală din Huși, în cadrul căreia a încreștinat pe micuța Casia, fiica diaconului Vlad Mironescu, coordonatorul Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Eduard Irimiea, părintele exarh Zaharia Curteanu și părintele secretar eparhial Sofian Gaman.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a explicat semnificațiile duhovnicești ale sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului:

«De tine se bucură, ceea ce ești plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc și neamul omenesc. Ceea ce esti biserica sfințită și rai cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat și Prunc S-a făcut, Cel ce este, mai înainte de veci, Dumnezeul nostru» (fragment din Axionul din cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare)

Unul dintre Părinții de seamă ai Bisericii noastre, Sfântul Maxim Mărturisitorul, în „Mistagogia”, îl asemuiește pe om cu biserica. Omul, făptura lui Dumnezeu, este ca o biserică. Altarul din om este inima, trupul lui este biserica (templul), mintea este ca un preot care slujește și aduce jertfă de laudă pe altarul curat al inimii. Prin Taina Sfântului Botez, am devenit, cu toții, biserici ale lui Dumnezeu.

Slujba de sfințire a unei biserici este, ca structură generală, identică cu slujba Sfîntului Botez. Biserica ce urmează a fi sfințită este, mai întâi, stropită cu apă sfințită, în toate cele trei laturi, ca și cum ar fi afundată în aceasta, ca imediat după să fie unsă de către arhiereu cu Sfântul și Marele Mir. Formula rostită conține, în miniatură, rânduiala Tainei Sfântului Botez: „Se sfințește biserica aceasta, cu hramul ..., prin stropire cu apă sfințită și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir”. Apoi, arhiereul, împreună cu slujitorii și toți credincioșii, intră în biserica propiu-zisă, purtând în mâini sfintele moaște, înspre Sfântul Altar, unde le așează în piciorul sfintei mese.

Altarul este sfințit în aceeași ordine – spălat cu apă sfințită, uns cu Sfântul și Marele Mir și apoi sunt așezați Sfinții Evangheliști în cele patru colțuri ale Sfintei Mese.

Conform Tradiției Bisericii, Maica Domnului au fost dusă, la vârsta de trei ani, de Sfinții Părinți Ioachim și Ana, să fie închinată lui Dumnezeu, la Templu.

Sfântul Grigorie Palama, care este cinstit în mod deosebit în acest an de către Biserica Ortdoxă Română, ne spune, în Omilia închinată acestei sărbători, că Maica Domnului a stat, la Templu, în rugăciune, deprinzând liniștea cea dumnezeiască, fiind hrănită de înger, timp de zece ani, pregătindu-și trupul să devină o biserică sfințită, în care Fiul lui Dumnezeu se întrupează și își găsește sălaș.

Maica Domnului a fost rodul rugăciunii părinților săi, Ioachim și Ana. A fost binecuvântarea lui Dumnezeu care a venit peste pântecele Anei, și din stearpă a făcut-o roditoare - aducându-o în lume pe cea mai sfântă dintre toate făpturile neamului omenesc.

Maica Domnului a intrat în Templu (biserică), ca ea însăși să devină un templu, o biserică, din care Dumnezeu își asumă, în integralitatea ei, firea omenească, exceptând păcatul.

Pentru ca Maica Domnului să devină biserică, „rai cuvântător” în care să se întrupeze Hristos, presupunea viață de rugăciune, viață sfântă și de frumusețe lăuntrică. Prorocul David ne spune că „frumusețea fiicei Împăratului” vine dinlăuntrul ei, iar nu din afară. Potrivit tâlcuirii Sfinților Părinți, „Fiica Împăratului” este Maica Domnului. Ea este darul lui Dumnezeu pe care l-au primit Ioachim și Ana. Frumusețea ei era lăuntrică și se răsfrângea și asupra frumuseții fizice, după cum o descriu Părinții Bisericii.

Preasfinția Sa a făcut recurs la argumentele teologice pe care Sfântul Grigorie Palama le oferă pentru a explica de ce Maica Domnului a intrat în Templul din Ierusalim, în Sfânta Sfintelor:

 Această sărbătoare nu are un fundament biblic, ci unul patristic. Toate sărbătorile închinate Maicii Domnului, exceptând Buna Vestire, sunt fundamentate pe textele Părinților Bisericii.

Suntem chemați, ori de câte ori participăm la această sărbătoare, să ne aducem aminte că și noi suntem temple ale lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel spune că „trupul nostru este templu al Duhului Sfânt” – unde vrea să locuiască Dumnezeu. Prin Botez, suntem bisericile vii ale lui Dumnezeu.

Când preotul cădește în biserică, cu precădere sunt cădite icoanele, însă și credincioșii – pentru că noi, prin Botez, Mirungere și Sfânta Împărtășanie, suntem icoanele vii ale lui Dumnezeu, Chipul lui Dumnezeu se sălășluiește în ființa noastră. În limba greacă, cuvântul „chip” se traduce prin „icoană”.

Sfântul Grigorie Palama ne explică de ce Maica Domnului a locuit în Sfânta Sfintelor. Acela era locul în care intra, o singură dată pe an, arhiereul, săvârșind slujba de iertare a păcatelor. De unde a primit Maica Domnului această cinste? Ea trebuia să Îl nască pe Cel care este Arhiereul desăvârșit – Iisus Hristos.

În registrul iconografic al bisericii, Maica Domnului este întotdeauna pictată, în stare de rugăciune, deasupra Sfântului Altar. Ea este ocrotitoare prin excelență a slujitorilor, a preoților și a episcopilor. Ea L-a adus pe lume pe Cel ce este Arhiereul absolut. Noi o avem ca model și temei de mijlocire în rugăciune.

 Sfântul Grigorie Palama ne vorbește despre relația tainică între Fecioara Maria și Sfânta Sfintelor din Templu:

„Căci întrucât nu se cădea ca această odaie de nuntă însuflețită a Atotîmpăratului să se afle în ochii tuturor, cum dă mărturie și Scriptura care spune că Dumnezeu locuiește într-o lumină neapropiată (nevăzută) așadar, pentru că nu se cuvenea să aibă o purtare văzută a vieții cortul în care S-a sălășluit pe pământ Cel Preaînalt, de aceea Sfânta Sfintelor, sălașul Numelui Dumnezeiesc, cum spune Prorocul David (Ps. 73, 7) a fost dorită încă din pruncie ca loc de petrecere de Fecioara Mamă, căci unde era mai cuviincios să locuiască cea care e adevărata Sfântă a Sfintelor, unde altundeva era mai bine să fie înfiptă cea care este cortul adevărat a lui Dumnezeu? Cum nu se cuvenea ca ea, adevăratul templu al lui Dumnezeu, să fie pusă peste cortul prefigurării? Ea, care este un templu  (cort) în care s-a sălășluit Cel ce șade peste tot ce este, adevăratul Împărat și Stăpânul împăraților, Care a îmbrăcat minunata și multicolora mantie de purpură țesută din natura creată și necreată, un templu (cort) care strălucește nu cu lucirile metalelor de preț, ci e plin de haruri cuvântătoare. Așa este Maica Domnului – cortul (templu) plin de harurile cuvântătoare, un cort care nu conține prefigurări netrupești sau începuturile unor prefigurări trupești, ci poartă în sine scânteierile supranaturale și nespuse ale curăției minții, voința cea dumnezeiască, strălucirea plăcută lui Dumnezeu a fecioriei, lucirile cele frumoase și cuviincioase ale tuturor celor bune, care e adevărat loc a lui Dumnezeu Care le conține pe toate”.

foto credit: Daniel Brodoceanu

Ultimele articole