Sâmbătă, 12 martie 2022, de sărbătoarea Sfântului Simeon Noul Teolog, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a participat la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Parohiei „Mănăstirea Cașin I” din județul Bacău, cu prilejul  hramului sfântului locaș.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Harghitei și Covasnei, înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi.

În prima parte a dimineții au fost sfințite Altarul de vară, închinat sfinților isihaști, și Așezământul social filantropic, închinat Sfântului Antipa de la Calopodești.

Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de Ierarhul Hușilor. Preasfinția Sa a vorbit despre profilul duhovnicesc al Sfântului Simeon Noul Teolog:

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre pomenire pe unul din sfinții Bisericii noastre căruia i-a fost atribuit supra-numele de „Teologul”, Sfântul Simeon Noul Teolog.

Biserica a considerat să îi atribuie acest supra-nume pentru că în viața sa a primat experiența, trăirea și interiorizarea lui Dumnezeu – nu a fost o idee abstractă.

Credința Sfântului Simeon nu a constat dintr-un set de convingeri, așa cum, din păcate, suntem obișnuiți noi astăzi, ci însemna starea de har și plenitudine a Duhului Sfânt, care Îl face prezent pe Dumnezeu în inima omului.

Ni se spune, în viața Sfântului Simeon Noul Teolog, că încă de la vârsta de 21 de ani a primit arătarea luminii celei dumnezeiești. Întreaga sa existență a fost părtașă acestei lumini dumnezeiești. Cine trăiește în lumină, lumină va vedea.

Din păcate, astăzi, noi avem tendința de a teoretiza foarte mult, inclusiv cele care țin de viața duhovnicească.

Avem traduse, în limba română, scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog, datorită marelui teolog și traducător Ioan Ică Jr.

Extragem din aceste scrieri convingerea că pentru el, Dumnezeu era totul. Nimic din viața și nevoința lui nu putea fi gândit fără trăirea și interiorizarea lui Dumnezeu în inima lui.

Pentru contemporanii săi, Sfântul Simeon a fost, prin autoritatea sa, un personaj incomod. Autoritatea duhovnicească nu decurgea din pregătirea sa intelectuală, ci din experiența pe care o avea despre cele dumnezeiești. Supra-numele de „Teolog” i-a fost atribuit pentru că a trăit experiența lui Dumnezeu.

A face teologie nu înseamnă neapărat a absolvi o facultate de teologie și a avea o diplomă. În înțeles patristic, a face teologie înseamnă să Îl vedem pe Dumnezeu, să ne împărtășim de energiile dumnezeiești necreate, să ne împărtășim de lumină. Să Îl avem pe Dumnezeu în inima noastră și să vorbim din această vedere a Sa.

Întotdeauna, pentru a face teologie este nevoie, mai întâi, de teofanie.

 Pentru a vorbi despre Dumnezeu trebuie să Îl avem pe El in inima noastră, să devină o realitate de care să nu ne putem dispensa nicio secundă, așa cum nu putem trăi fără oxigen.

Pentru Sfântul Simeon, care a trăit la sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea, Dumnezeu era totul.

Părintele Episcop Ignatie a făcut referire la modul în care Sfântul Simeon Noul Teolog îi învăța pe contemporanii săi să înțeleagă postul:

Sfântul Simeon Noul Teolog numește postul „medic al sufletului” pentru că ne ajută să ne răsucim înspre noi înșine, să intrăm înlăuntrul nostru și să vedem care sunt hibele de care suferim.

Intrăm în noi înșine și vedem neputințele care ne locuiesc. Postul ne ajută să ne facem o „revizie tehnică” a sufletului nostru. Să vedem care este suferința care creează disfuncționalități în viața noastră.

Sfântul Simeon spune că cel care se nevoiește cu postirea nu face altceva decât să dea la o parte „pâcla (ceața) păcatelor, ca să se arate nu soarele care răsare, ci Soarele care luminează veșnic, Iisus Hristos, în sufletul său”.

Cât de frumos este sufletul luminos! Privirea lui este senină, chipul, unul liniștit.

În sufletul celui care are lumina lui Hristos este foarte multă pace, așezare interioară, înțelepciune si limpezire a minții.

Noi suferim, în această lume, pentru că trăim o schizofrenie lăuntrică, suntem dispersați și nu știm încotro să o luăm, pentru că nu avem lumina. Nu am reușit să dăm la o parte ceața păcatelor și a neputințelor noastre.

Tot din scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog, Preasfințitul Ignatie a desprins un îndemn referitor la citirea Sfintei Scripturi:

Sfântul Simeon Noul Teolog amintește că atunci când suntem la o recepție importantă și este cineva care vorbește (un speaker) iar unul face gălăgie, îl îmboldim și îl atenționăm să se uite la cine vorbește, și suntem ochi și urechi. La fel ar trebui - ne spune Sfântul Simeon -, când suntem în biserică și ascultăm cuvintele lui Hristos (mai cu seamă în această perioadă a Postului Mare, cu precădere la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, când auzim atâtea citiri din Sfânta Scriptură) să ne impulsionăm pe noi înșine să ascultăm, cu maximă responsabilitate, cuvântul lui Hristos.

Cuvântul lui Hristos nu are în spatele lui păcatul, este cuvântul care ne unește.

Cuvintele noastre, oricât de meșteșugite ar fi, oricât de frumos alcătuite, poartă în spatele lor amprenta păcatului. Păcatul înseamnă dezbinare, ruptură, înjosire.

Cuvântul lui Hristos înseamnă unitate, demnitate. Cuvântul Lui, ca Cel ce este fără de păcat, Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, ne adună ființa risipită.

Este foarte important să acordăm o atenție deosebită cuvântului lui Dumnezeu. Să avem și acasă, un mic program de lectură duhovnicească din Sfintele Scripturi.

Noi luăm foarte multe cuvinte ale lumii de astăzi, care ne tulbură. Cuvintele lui Hristos ne dau pace, pentru că sunt ale lui Dumnezeu care este însăși Pacea. Cuvintele Lui ne dau lumină, pentru că Dumnezeu este însăși Lumina; ele ne dau dragoste, pentru că El este însăși Dragostea.

Câtă nevoie avem de pace, lumină și dragoste, în familiile noastre, la locul de muncă și în societate.

Depinde de noi cât reușim să metabolizăm din cuvintele lui Hristos în viața noastră. Ar trebui să simțim cuvintele Lui ca pe o mâncare: „Gustați și vedeți că bun este Domnul” – savurați și vedeți cât de bun este Domnul. Nu înfulecăm o mâncare bună, ci o savurăm. Ar trebui să savurăm cuvintele lui Dumnezeu cel puțin cu aceeași intensitate cu care savurăm o mâncare. Așa le simțim gustul.

Dacă zăbovim asupra cuvântului lui Hristos, vom simți savoarea care iese din acesta.

Ierarhul Hușilor i-a îndemnat pe cei prezenți să citească scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog și să îl cheme în rugăciunile lor:

Suntem părtași unui eveniment unic. Acum o mie de ani, Sfântul Simeon Noul Teolog a plecat în „timpul lui Dumnezeu”. A trăit între anii 949-1022. Pentru noi este o șansă deosebită să îl sărbătorim în această biserică unică în țară.

Vă îndemn să citiți scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog, în special Catehezele, care ne ajută în această lume derutată. Avem nevoie de proptele duhovnicești - cuvintele sfinților, născute din lumină.

Viața Sfântului Simeon Noul Teolog a fost plină de lumină, dar și cu foarte multe încercări. A fost contestat de Ștefan al Nicomidiei, unul dintre cei mai apropiați oameni de patriarhul de atunci al Constantinopolului. A fost gelos pe Sfântul Simeon Noul Teolog și i-a făcut viața amară. Sfântul Simeon și-a păstrat verticalitatea, pentru că aceasta izvora din experiența trăirii lui Dumnezeu în viața lui.

Să îl invocăm în rugăciune ori de câte ori simțim că ni se clatină credința. Să îl rugăm să mijlocească la Dumnezeu să ne facă părtași unei mici fărâme de lumină dumnezeiască, care să ne inunde sufletul, să simțim că avem un sens în această lume.

Credincioșii veniți la slujbă au putut să se închine Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, al cărui veșmânt a fost dăruit parohiei de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, precum și unei icoane cu chipul Sfinților Grigorie Palama, Simion Noul Teolog și Paisie de la Neamț, dăruită tot de Patriarhul României.

sursa foto: ziarullumina.ro