Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinţi consilieri de la Centrul Eparhial Huşi, părinţi protopopi şi preoţi din municipiul Huşi şi împrejurimi.

Numeroşi credincioşi au fost prezenţi la acest moment de rugăciune, păstrând distanţa reglementată de măsurile de prevenire a răspândirii infectării cu noul coronavirus.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie, pornind de la cuvinte extrase din epistolele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, a vorbit despre tăria mărturisirii şi asumării propriilor slăbiciuni, precum şi despre dragostea capabilă să asume păcatele celorlalţi:

Am intrat în atmosfera duhovnicească, liturgică a sărbătorii hramului Catedralei Episcopale din Huşi

Ne legăm în acelaşi timp, de spiritualitate, de valorile Evangheliei, pe care le-au întrupat atât de frumos Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, dar ne aflăm şi într-o legătură duhovnicească cu istoria acestui loc.

Este hramul istoric al acestei cetăţi, a acestei Catedrale, care este ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Hramul îngemănează cele două dimensiuni, spirituală şi istorică, ale acestui loc.

Care a fost motivul pentru care Sfântul Voievod Stefan a găsit de cuviinţă să dea acest hram bisericii catedrale?

Nu putem avea un răspuns precis, încercăm doar să îl intuim, gândindu-ne la anvergura personalităţii celor doi Apostoli.

Epistolele Sfântului Apostol Pavel şi ale Sfântului Apostol Petru ne ajută să pătrundem în traiectul biografic al acestor doi Apostoli. Nu este atât o biografie în sens cronologic, cât o biografie spirituală.

Intuiesc că Sfântul Voievod Ştefan cel Mare l-a avut pe Sfântul Pavel în minte, ca să fie ocrotitor al acestei Catedrale, când s-a uitat asupra unui cuvânt din Epistola a II-a către Corinteni (12, 9-10)”:

«Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare».

„Este unul din versetele care ne reprezintă pe fiecare dintre noi. Sfântul Apostol Pavel a fost de o sinceritate extraordinară cu Dumnezeu şi cu sine însuşi.

Nu a încercat să îşi confecţioneze o biografie, să mascheze lucrurile, să le amplifice pentru a-şi asigura o cinstire pentru posteritate.

Cuvintele Sfântului Pavel par un paradox. Câţi dintre noi avem puterea să vorbim despre slăbiciunile noastre? Dimpotrivă! Încercăm să le ascundem. Nu cumva cineva să ni le depisteze şi să le scoată la iveală.

În momentul în care ne sunt dezvăluite, unica noastră atitudine este de a deveni vulnerabili, răniţi în orgoliu şi avem un comportament inadecvat duhovniceşte.

Vrem să fim, în ochii celorlalţi, ceea ce nu suntem. Ne fărâmiţăm lăuntric o viaţă întreagă pentru a părea ceea ce, de fapt, nu suntem.

Dacă ne-am aşeza, cu maximă sinceritate, în faţa propriei noastre conştiinţe, ne vom da seama că este o foarte mare discrepanţă între modul în care ne văd semenii noştri şi cum suntem noi de fapt.

Sfântul Apostol Pavel a fost un om sincer. Şi-a asumat slăbiciunile. Numai în felul acesta putea să îşi adâncească conştiinţa că el depinde de Dumnezeu, că este o fărâmă de lut.

De ce spunea Sfântul Apostol Pavel că este puternic atunci când vorbea de slăbiciunile sale? Ştia că în momentul în care omul este slab, intervine Dumnezeu, care ne face puternici şi ne putem vedea nimicnicia firii noastre, a existenţei noastre pământeşti”.

Ierarhul Huşilor a arătat, pornind de la exemplul pe care îl poate oferi un duhovnic adevărat, modul cum Dumnezeu lucrează în viaţa celor care îşi asumă propriile slăbiciuni:

„Trăim într-o lume foarte mândră, în care se cultivă orgoliul.

Puţini oameni vorbesc despre slăbiciunile lor. Este aidoma duhovnicului la care te duci să te spovedeşti. Sunt situaţii cu care ne putem confrunta, le împărtăşim duhovnicilor, şi poate ei nu ne dau răspunsul adecvat. Duhovnicul care va răspunde: «pentru problema ta nu am un răspuns, însă voi pleca genunchii şi mă voi ruga. Dacă vei face şi tu lucrul acesta, data viitoare Dumnezeu ne va da un răspuns amândurora». va primi, pentru smerenia sa, pentru mărturisirea slăbiciunii sale, răspunsul cuvenit. Dumnezeu va veni cu impetuozitate în viaţa lui şi îi va da acel răspuns.

 Aşa au fost marii duhovnici. Nu au făcut caz de darurile pe care Dumnezeu le aşezase în sufletele lor. Ei ştiau că atunci când îşi mărturisesc slăbiciunile, Hristos lucrează, cu multă putere, în ei”.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a făcut referire la un citat din prima epistolă a Sfântului Apostol Petru, ilustrând modul în care dragostea de semeni poate să ne vindece de ură:

„Cred că Sfântul Apostol Petru a fost ales de Sfântul Voievod Ştefan tot pentru un text din epistolele sale:

«Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate. Fiţi, între voi, iubitori de străini, fără cârtire. După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu» (I Petru 4, 8-10).

Vremurile pe care le trăim sunt cele în care oamenii s-au răcit, nu mai au căldura dragostei. Sunt plini de crivăţul urii.

Numai dragostea poate să topească gheţarii urii din sufletul unui om.

Ura aceasta se răspândeşte şi devine ca o pandemie la nivel planetar.

De ce urâm? Pentru că scormonim în sufletul semenului nostru, căutând, cu multă neruşinare, păcate.

Devenim cei care colportăm urâtul şi neputinţa. Ori de câte ori judecăm pe cineva şi scoatem la iveală neputinţele şi păcatele cu care el se luptă, suntem oameni care am decis să nu mai iubim.

Sfântul Apostol Petru spune că «dragostea acoperă mulţime de păcate». În ce sens?

Atitudinea duhovnicească de a acoperi păcatele semenului nu înseamnă a le încuviinţa, ci înseamnă a ţi le asuma în rugăciunea ta, aşa cum Hristos a asumat păcatele întregii omeniri şi le-a urcat pe Cruce.

Când descoperim păcate şi slăbiciuni în semenii noştri, să ne rugăm Domnului ca să fie izbăviţi de ele.

În Pateric găsim că Avva Macarie era numit «dumnezeu pământesc», pentru că el se ruga pentru păcatele celor care veneau la el, şi le asuma, suferea pentru ele ca şi cum el ar fi păcătuit. Aceasta este starea de sfinţenie! Să te rogi pentru un păcat care nu este al tău”.

Luni, 29 iunie 2020, începând cu ora 09.30, pe scena amenajată în curtea Catedralei Episcopale, va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească.

        Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Pelerinii se vor putea ruga, respectând recomandările privitoare la distanțarea fizică, la Icoana relicvar a Sfinților Apostoli Petru și Pavel și la Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, ce sunt așezate într-un baldachin special, în curtea Catedralei Episcopale.

Slujba Sfintei Liturghii din ziua hramului se va putea urmări live pe pagina de facebook episcopiahusilor.ro și pe site-ul Doxologia.