Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a început, la Catedrala Episcopală din Huşi, în după-amiaza zilei de vineri, 28 iunie 2019, prin slujba Vecerniei Mari cu Litie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie. Alături de Preasfinţia Sa au slujit preoţii din municipiul Huşi şi din împrejurimi.
Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huşi.
La finalul slujbei, la care au participat numeroşi credincioşi, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre profilul duhovnicesc al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, regăsit cel mai fidel în imnografie. Ierarhul Huşilor a explicat, pornind de la un cuvânt al Sfântului Apostol Petru, puterea restauratoare a dragostei:
„Mai presus de toate ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, căci dragostea acoperă mulţime de păcate.” (I Petru 4, 8)
„Este foarte mare nevoie, după cum ne îndeamnă Sfântul Petru, să ţinem la dragoste. Să ne luptăm să ţinem flacăra dragostei aprinsă în inimile noastre. Dragostea este cea care acoperă mulţime de păcate. Omul care iubeşte, îl înţelege şi pe cel care păcătuieşte. Nu-l judecă, nu încearcă să-l strivească, să-l mototolească cu judecata sa aspră. În inima omului în care este dragoste, este şi dorinţă de izbăvire şi de mântuire a celui care poate, din slăbiciune, rătăceşte de la calea curată a credinţei în Hristos.
Sfântul Apostol Petru spune că dragostea acoperă mulţime de păcate nu în sensul că nu iei atitudine faţă de păcat, chiar dacă îl săvârşeşte semenul tău, ci este vorba să îl ajuţi, pe cel căzut în prăpastia păcatului, să învieze, să se ridice. Îl ajuţi ca, prin dragostea ta, să se ridice din adâncul păcatului. Noi nu prea reuşim să acţionăm în felul acesta faţă de cei ce rătăcesc. Îi judecăm foarte mult, suntem extem de exigenţi, foarte necruţători. În general, cineva judecă pe cel ce păcătuieşte, atunci când nu-şi simte propriul păcat, când nu are conştiinţa propriei păcătoşenii. Dacă am avea această conştiinţă, ne-am da seama ce înseamnă să fii un om slab. Cu câtă lejeritate ne dezbinăm şi ne urâm unii pe alţii şi colportăm bârfe unii despre alţii! De aceea, cuvântul Sfântului Apostol Petru are o actualitate extraordinară.”
Vorbind despre Sfântul Apostol Pavel, Ierarhul Huşilor a explicat cuvintele „răscumpăraţi vremea, căci zilele grele sunt” (Efeseni 5, 16):
„În limba greacă există doi termeni pentru a reda ideea de timp. Primul, „chronos”, înseamnă timpul ca şi curgere. Al doilea termen este „kairos”, care înseamnă clipă. Şi în limba română avem distincţia dintre timp şi vreme. Vremea este echivalentul termenului din limba greacă „clipă”. Sfântul Pavel ne spune: „răscumpără clipa!” Trebuie să fii foarte atent să o foloseşti pentru propria ta strălucire spirituală.
Pierderea vremii este direct proporţională cu lipsa găsirii unui sens al vieţii. Cei care nu-şi găsesc un rost în viaţă sunt şi cei care nu ştiu să îşi folosească timpul, să dispună de el pentru propria lor realizare şi desăvârşire. Nu avem conştiinţa că timpul este un dar al lui Dumnezeu!”
La final, Părintele Episcop Ignatie a mulţumit preoţilor din Huşi şi din localităţile limitrofe pentru împreuna slujire, amintind totodată programul pentru ziua de sâmbătă, 29 iunie 2019.
Sfânta Liturghie din ziua hramului va începe la ora 9.30 şi va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, din Mitropolia Basarabiei, și de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Sfânta Liturghie va putea fi urmărită live pe pagina de facebook episcopiahusilor.ro și pe site-ul Doxologia.