În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre iubirea smerită a Domnului Hristos, în contrast cu atitudinea oamenilor:

„Vinerea Mare ne pune întotdeauna în faţa unei realităţi extrem de profunde pentru noi, oamenii.

Îl descoperim pe Dumnezeu aşa cum este El însuşi, la modul fiinţial: dragoste desăvârşită pentru oameni.

În Vinerea Mare a fost răstignită însăşi dragostea, Iisus Hristos, Cel care a venit în lume din iubire pentru noi, oamenii.

Oamenii, în nebunia şi în imaturitatea lor, au crezut că pot să ucidă această dragoste.

Relatările evanghelice cu privire la pătimirile Domnului mărturisesc, în unanimitate, adevărul că atunci când Hristos era batjocorit, pălmuit, dispreţuit, calomniat, când I se adresau minciuni, când I se confecţiona o biografie care să legitimeze într-un fel răstignirea Lui, în asemenea momente El  ne-a iubit cel mai mult.

Cu cât omul Îl pălmuia pe Dumnezeu, cu cât dispreţuia dragostea de pe cruce, cu atât Hristos Însuşi îşi dezvăluia şi îşi împărtăşea dragostea Sa.

Pe Cruce ni se descoperă o taină. Cu cât omul se revoltă împotriva lui Dumnezeu, cu cât crede că poate să-L ucidă, cu atât Domnul ne iubeşte mai mult”.

De asemenea, Ierarhul Huşilor a arătat că Domnul Hristos, în dragostea Sa smerită, nu S-a apărat în faţa urii şi a nedreptăţii primite de la oameni:

„Dragostea autentică nu se apără atunci când este calomniată.

Aşa a procedat Hristos. Orice I S-a spus, El tăcea. Vorbea jertfa Sa de pe cruce!

Omul care iubeşte cu adevărat nu se apără, indiferent cât de dispreţuit şi calomniat ar fi. Dacă este o dragoste mincinoasă în noi, atunci ne apărăm când suntem atacaţi sau când simţim că propria noastră biografie este pur şi simplu schimonosită şi mototolită.

Hristos, dragostea desăvârşită, ne descoperă că proba iubirii fiecărui om, în lumea aceasta, se dovedeşte, în primul rând, când el nu se apără, chiar când este calomniat sau dispreţuit. Lasă să vorbească însăşi dragostea din inima sa.

Aceasta este dragostea smerită a lui Dumnezeu. Din păcate, nu o găsim printre oameni, nici măcar printre noi ca şi creştini, care ne revendicăm ca fiind ucenici ai lui Hristos. Nici măcar pentru mici clipe.

Noi, pe buze sau la nivel comportamental, la nivelul gesticii, încercăm să mimăm dragostea, să facem caz de ea. Însă când ni se pune la încercare această dragoste, capitulăm, nu reuşim să iubim până la capăt”.

Părintele Episcop Ignatie a afirmat că Domnul Hristos S-a răstignit inclusiv pentru cei necredincioşi sau pentru cei ce Îl trădează sau Îl urăsc:

«Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioşi. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi». (Romani 5; 5-6, 8)

Dragostea nu are niciun capăt. Este infinită. Aşa ne descoperă Hristos în Vinerea Mare.

În tot dramatismul şi tragedia acestei zile, când Hristos este părăsit, singur, abandonat inclusiv de ucenici, El nu le reproşează nimic. Le înţelege neputinţa. Doi dintre ei Îl trădează. Unul mai mult decât celălalt.

Iuda Îl vinde pe Maestrul său pe un preţ de nimic.

Petru, cel care făcea caz de credinţa sa puternică şi I-a promis lui Hristos că nu-L va părăsi, când a trebuit să dea mărturie despre El, s-a lepădat de trei ori.

Hristos nu le reproşează nimic. Nici măcar lui Iuda, când acesta Îi dă sărutul trădării.

Hristos este Cel care iubeşte indiferent de cum suntem noi. Sfântul Apostol Pavel ne spune, în Epistola către Romani, că Dumnezeu-Omul, pe cruce, îi iubeşte inclusiv pe cei necredincioşi. Şi pentru ei S-a răstignit.

S-a răstignit şi pentru cei necredincioşi, atât pentru cărturari, farisei, arhierei, preoţi ai legii mozaice, cât şi pentru păgâni, romanii care ocupau Ţara Sfântă. Pentru toţi S-a jertfit, pentru toţi a murit pe Cruce. Tuturor le-a dăruit dragostea Sa pe cruce.

Să Îşi apere nevinovăţia? Să Îşi apere binefacerile pe care le-a săvârşit faţă de toţi? Să Îşi apere minunile pe care le-a săvârşit cu toţi care I-au cerut acest lucru? Ar fi avut acest drept! A lăsat să vorbească însăşi dragostea Sa”.

În cuvântul său, Preasfinţitul Părinte Ignatie a făcut referire la modul în care se manifestă, în zilele noastre, dispreţul şi batjocura la adresa Mântuitorului Hristos:

„Să nu ne înşelăm că El nu este răstignit, calomniat şi batjocorit până astăzi!

Diferenţa dintre cei care Îl calomniau, Îl desconsiderau şi Îl băteau acum două mii de ani şi cei de astăzi, este una mult mai perfidă şi vicleană.

Locul puterii eclesiastice iudaice, locul arhiereilor şi preoţilor care L-au răstignit pe Hristos a fost luat astăzi de secularişti şi progresişti. Ei Îl răstignesc în continuare pe Hristos. Religia seculariştilor constă în ateism, anticlericalism şi agresivitate totalitară faţă de creştini.

Nu-L batjocoresc pe Hristos, ci pe slujitorii Lui.

Batjocoresc Biserica lui Hristos, neştiind, în rătăcirea lor, un cuvânt pe care Domnul L-a adresat ucenicilor Săi tocmai pentru asemenea vremuri de prigoană. Le-a spus: «dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni».  

Acum Ei pozează în cei care sunt toleranţi faţă de Hristos, citează cuvintele Sale. Le manipulează ideologic în spaţiul virtual, în mass-media scrisă sau vizuală.

Manevrează textele scripturistice care le convin lor, unul dintre ele fiind cel în care ni se cere să întoarcem şi celălalt obraz.

Unul dintre cei care se dovedesc a fi «oameni spirituali», în Vinerea Mare «şi-a propus să ierte», după ce clipă de clipă, cu orice ocazie, a batjocorit Biserica lui Hristos şi pe slujitorii Lui.

Acum suntem prigoniţi noi, slujitorii Lui, dar nu ar trebui să ne lamentăm.

Nu ar trebui să avem comportamentul «cetăţii asediate». Când suntem prigoniti, devenim ucenicii lui Hristos.

Astăzi lucrurile au devenit mai «soft».

Acum 2000 de ani, cărturarii şi fariseii orchestrau Răstignirea, folosindu-se de puterea romană, de autorităţile civile.

Astăzi, locul acestor cărturari a fost luat de secularişti. Ei încearcă să capaciteze autorităţile civile, politice, ca să ducă la bun sfârşit prigoana şi dispreţul faţă de slujitorii Bisericii.

Nu numai faţă de slujitori, ci faţă de toţi credincioşii. Noi împreună, credincioşi şi slujitori, formăm Biserica.

Să ne asumăm dragostea lui Hristos, iubirea care merge până la moarte. Ea îi cuprinde inclusiv pe cei ostili şi necredincioşi. Aceasta nu înseamnă să nu ne mărturisim credinţa”!