Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinții consilieri și inspectori de la Centrul Eparhial Huși, părinți protopopi din Eparhie, alături de părintele paroh Ciprian Aurelian Tacu.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre însușirile omului care se străduiește să imprime în viața sa lumina energiilor necreate, izvorâte din Dumnezeu:

«Zâmbetul lui Dumnezeu și cel al omului, întâlnindu-se în extazul dragostei, le umplu pe toate de lumină. De aceea, întâlnirea cu Dumnezeu este experiată ca lumină» (Părintele Dumitru Stăniloae)

Cunoaștem, din experienţa noastră, la modul deplin, că, atunci când iubim pe cineva foarte mult, îl vedem doar în lumină. Este impropriu să spunem că dragostea este oarbă. Dimpotrivă, ea vede totul și numai în lumină.

În momentul în care începem să judecăm pe cineva sau să ne concentrăm pe cusururile pe care le are, lumina se diminuează, atât în sufletul nostru, cât și în capacitatea noastră de a o vedea pe aceasta în semenul nostru.

Acest adevăr îl surprinde, atât de frumos, părintele Dumitru Stăniloae, care a vorbit având drept temei textele Sfântului Grigorie Palama, pe care noi îl sărbătorim în a doua duminică din Post, și care ne vorbește despre omul-lumină.

Părintele Dumitru Stăniloae ne spune: „Cine privește la o lumină care iradiază de pe faţa celui iubit, se umple și el de acea lumină. Lumina și strălucirea de pe faţa celui iubit se întinde și pe faţa celui ce iubește, învăluindu-i pe amândoi într-o lumină și o bucurie comună care, cu timpul, imprimându-se în priviri și în trăsături, îi face asemenea, adică oameni de lumină”.

Sfântul Grigorie Palama, pe care Biserica îl numește „teologul luminii celei dumnezeiești”, ne grăiește în chip minunat despre ce înseamnă să fim oameni de lumină, atunci când intrăm în comuniune cu Dumnezeu, Care este Lumină și Se arată în lumină.

Dacă noi împărtășim, fără niciun fel de efort, din trăsăturile celui pe care îl iubim și care ne este drag, cu atât mai mult, atunci când suntem într-o stare de comuniune cu Dumnezeu, noi devenim lumină, intrând în relație cu Cel care este Lumina fiinţială. Această lumină izvorăște din Fiinţa Sa, este distinctă de Aceasta, însă nedespărţită și manifestată de către Persoanele Preasfintei Treimi.

Lumina este una, energia cea dumnezeiască este una, cum una este Fiinţa cea dumnezeiască, cum Unul este Dumnezeu.

Păstrând proporţiile, așa cum noi ne bucurăm de lumina de pe chipul unui om – de lumina ochilor săi, de lumina faptelor sale bune –, cu atât mai mult ne bucurăm și ne împărtășim de lumina cea dumnezeiască.

Lumina dumnezeiască, despre care vorbește Sfântul Grigorie Palama, ni se împărtășește prin Persoanele Preasfintei Treimi. De aceea, cei care sunt obișnuiţi cu literatura duhovnicească, au putut observa că, atunci când sfinţilor li Se arată Dumnezeu în lumină, ei vorbesc cu Cel care este însăși Lumina cea dumnezeiască și veșnică.

Sfântul Simeon Noul Teolog sau Sfântul Grigorie Palama, când au văzut lumina, vorbeau cu această lumină, pentru că ea este una ipostatică, implicit legată de persoană.

Vom ajunge oameni de lumină, dacă ne vom strădui să fim curaţi, cu sufletul bun, plin de rugăciune, de dragoste și de credinţă în Dumnezeu. Când vom reuși să ajungem în felul acesta, vom deveni oameni de lumină, în integralitatea noastră – nu numai sufletul se va împărtăși de lumina cea dumnezeiască, ci strălucirea acesteia se va revărsa și peste trupul nostru.

De aceea ne sunt dragi oamenii de lumină și, când vedem un chip luminos, ne bucurăm. Acolo unde este lumină, este dragoste, bunătate, iertare, îngăduinţă și deschidere de inimă. Unde lipsesc toate acestea, chipul omului se întunecă.

Noi asociem iubirea cu lumina. Un om care zâmbește și care iubește, are întotdeauna bucurie pe chipul său, este luminos. Dacă noi ne bucurăm și participăm la această lumină, izvorâtă din zâmbetul unui om, din bunătatea și dragostea lui, cu atât mai mult ne bucurăm când Dumnezeu vine în viaţa noastră, și devenim cu toţii lumină.

Sfântul Grigorie Palama numește vederea luminii dumnezeiești (necreate), care izvorăște din Fiinţa Sa și este pusă în lucrare de Persoana Sa, unire, iar nu comuniune:

„Așadar, vederea luminii acesteia dumnezeiești este o unire, căci unirea cu lumina ce este altceva, decât o vedere? Apoi, odată ce aceasta se produce, după odihnirea tuturor lucrărilor minţii, cum s-ar săvârși altfel, dacă nu prin Duhul Sfânt? Căci Lumina se vede în lumină, și într-o lumină asemănătoare. Iar cel ce vede, devine și el întreg lumină, și se face și el asemenea cu ceea ce vede. Mai bine zis, se și unește în chip neamestecat, lumină fiind și lumină văzând, prin lumină. De se privește pe sine însuși, se vede lumină. De privește spre ceea ce vede, și aceea este lumină. Aceasta este unirea – a fi toate acestea una, ca să nu mai poată distinge cel ce privește, între aceea prin ce privește și între cel ce privește, ci numai atâta să știe, că e o lumină și privește o lumină deosebită de a tuturor făpturilor.”

Îmi veţi spune: „Cam greu de digerat, ca înţelegere, cuvântul acesta”. Nu este așa. Să ne închipuim – când cineva stă în faţa razelor soarelui, nu devine lumină în integralitate? Sau, când vine o fantă de lumină peste om (peste trupul lui, în integralitatea lui), omul acela devine lumină și hainele lui sunt pline de lumină.

Cât de mult ne bucură să vedem surprinsă o asemenea imagine – un om care stă în bătaia razelor soarelui și devine lumină, este numai lumină. Nu ne mai distrage nimic la acea persoană, ci numai faptul că el a devenit lumină.

Lumina dumnezeiască (energia necreată a lui Dumnezeu), care izvorăște din Fiinţa Sa și este pusă în lucrare de Persoana Sa, ne poate schimba în mod radical viaţa, ne poate lărgi conștiinţa și modul de înţelegere al vieţii Bisericii, exact în aceeași manieră în care lumina, pătrunzând într-un spaţiu întunecat, dintr-odată le face vizibile pe toate. Toate își capătă adevărata lor valoare și semnificaţie prin lumină.

La fel, când omul este luminat de această energie necreată, el își capătă adevărata valoare, adevărata strălucire și adevărata semnificaţie de om creat după chipul lui Dumnezeu. Un asemenea om nu se mai pierde în nimicuri, pentru că are acces la ceea ce este esenţial, la ceea ce este cel mai frumos.

De aceea, Sfântul Grigorie Palama numește lumina dumnezeiască „frumuseţea veacului viitor”, când toţi oamenii vor deveni oameni de slavă (de lumină).

Cât de frumos este să-i vedem pe oameni în lumină! Nu mai avem vreme să le „pescuim” cusururi, și să ne facem o adevărată îndeletnicire din a le colporta dintr-o parte în alta. Omul de lumină vede totul în bunătate. Nu e un om naiv, ci este un om care știe ce înseamnă esenţialul.

Părintele Dumitru Stăniloae descrie, atât de plastic, ce înseamnă să vedem pe cineva numai în lumină, dacă noi suntem lumină și trăim în lumină. Dacă noi trăim în mizerie morală, în întunericul urii și al răutăţii, vom propaga aceste lucruri în jurul nostru.

Sunt unii oameni care au devenit niște profesioniști ai calomniei, ai răutăţilor gratuite. De fapt, răutatea nici nu are cum să fie întemeiată pe altceva, decât tot pe răutate. Asemenea oameni au deja chipul moral desfigurat. Fizionomia lor este imprimată de întuneric, sunt oameni care inspiră multă dezamăgire și neîmplinire, pentru că ei sunt victimele propriilor lor firi păcătoase.

Despre omul care este în iubire și în lumină, Părintele Dumitru Stăniloae ne spune: „În iubire, te experiez pe tine, dincolo de orice însușire precizată în concepte. Când încetează iubirea, rămân cu însușirile tale. Când te iubesc, nu văd decât lumina din tine, nu și umbre. Însușirile le văd când încep să judec asupra însușirilor tale”.

Când dispare această lumină, îl vom trece, pe cel de lângă noi, prin filtrul judecăţilor noastre, și îi vom vedea tot timpul cusururile. Unde este iubire, este lumină.

Așa este Dumnezeu. De aceea, importanţa duminicii dedicate Sfântului Grigorie Palama – teologul luminii dumnezeiești –, este una covârșitoare, pentru că el ne amintește că suntem chemaţi să devenim oameni de lumină.

Unde este lumină, este iubire. Unde este lumină, este bucurie. Unde este lumină, este iertare. Unde este lumină, este bunătate. Unde este lumină, este credinţă. Unde este lumină, este Dumnezeu cu noi, și devenim cu toţii numai lumină și ne hrănim cu această lumină spirituală, care dă foarte multă liniște.

De aceea, toți creștinii care s-au împărtășit de această lumină, sunt numiţi isihaști. Cuvântul „isihasm” vine din limba greacă și înseamnă „liniște”, adică isihaștii sunt oamenii care trăiesc în liniște și se împărtășesc de lumină.

Lumina aduce liniște. Întunericul strecoară frica, starea de zbucium și de frământare interioară.

Sfântul Grigorie Palama – făcătorul de minuni, teologul luminii dumnezeiești – să ne dea puterea să ne adâncim în lumină, ca să devenim oameni de lumină.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Daniel Arsene, pe seama Parohiei Zizinca, Protopopiatul Vaslui.