Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu și duhovnicul mănăstirii, părintele Meletie Mercaș.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a explicat fundamentarea biblică a Sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului:

Memoria liturgică a zilei de astăzi ne pune spre reflecție duhovnicească unul din evenimentele legate de viața Maicii Domnului, intrarea ei în Templu, afierosirea ei lui Dumnezeu.

La o privire superficială, am spune că această sărbătoare nu are fundamentare biblică, cum are, de pildă, sărbătoarea Bunei Vestiri, cuprinsă în Evanghelia după Sfântul Luca.

Sărbătoarea de astăzi, chiar dacă nu este menționată în mod precis în Sfânta Scriptură, are conexiuni foarte profunde cu aceasta. Este suficient să fim atenți la lecturile biblice din cadrul Vecerniei și la fragmentele din Epistole, care se citesc în cadrul Sfintei Liturghii.

În Paremiile de la Vecernie ni se vorbește despre Chivotul Legământului - locul în care Dumnezeu Se arăta evreilor și le vorbea, locul prezenței Sale și a coborârii slavei dumnezeiești.

În pasajul din Epistola către Evrei care s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii ni se vorbește despre împărțirea Templului: despre tinda Templului, despre «Sfânta» – locul în care erau pâinile punerii înainte și unde slujeau preoții, și «Sfânta Sfintelor» – locul cel mai tainic, în care intra, o singură dată pe an, arhiereul, aducând jertfă de ispășire pentru păcatele poporului.

În Sfânta Sfintelor erau adăpostite vasul cu Mană, Toiagul lui Aaron și Tablele Legii. Maica Domnului, ca cea care este Chivotul, L-a născut pe Hristos, Care este „Pâinea care S-a coborât din cer” - Mana.

Toiagul lui Aaron este chipul fecioriei Maicii Domnului. Acest toiag, uscat fiind, a înflorit. La fel, Maica Domnului, fără împreunare bărbătească, prin adumbrirea Duhului Sfânt, L-a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, rămânând Pururea Fecioară.

Tablele Legii, pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise - Hristos este noul Moise, care ne-a scos din robia păcatului.

Toate aceste referințe nu sunt întâmplătoare. De fapt, nimic din slujbele Bisericii nu este la întâmplare. Totul are o coerență, o logică și o țesătură internă la care nu ne gândim.

Maica Domnului intră astăzi în Templu. Este dusă de către părinții ei, Ioachim și Ana - oameni sfinți, cuminți, care se rugau foarte mult și împlineau poruncile lui Dumnezeu, trăind o viață sfântă. Aceștia au dus-o pe Fecioara Maria, la vârsta de 3 ani, la Templu.

Acolo, ne spun omiliile Sfinților Părinți din veacul al XIV-lea, Sfântul Grigorie Palama și Sfântul Nicolae Cabasila, Maica Domnului a fost întâmpinată foarte frumos de către alte fecioare, care purtau în mâini făclii și dănțuiau de bucurie că va veni și va locui la Templu cea care se pregătește să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu în pântecele ei, să Îl nască, ca Om, în lumea aceasta. Însăși Maica Domnului, când a ajuns pe treptele Templului, dănțuia de bucurie că este în casa lui Dumnezeu.

Ducerea ei la Templu are un rost special. A stat acolo vreme de aproape zece ani, în rugăciune, în viață de isihie, de liniște, cum spune Sfântul Grigorie Palama.

A trăit o viață isihastă, adică o viață desprinsă de cele pământești, de cele ale lumii acesteia, și s-a aplecat spre cele cerești, dumnezeiești. Era hrănită de îngeri, pentru că ea însăși ducea o viață îngerească în Templu, în Sfânta Sfintelor, unde intra doar arhiereul, o singură dată pe an. În felul acesta s-a pregătit Maica Domnului, prin intrarea ei în Templu.

Preasfinția Sa a arătat care este tâlcul aducerii ei la Templu, de către părinții Ioachim și Ana?

Fecioara Maria a fost adusă la Templu pentru ca ea însăși să devină un Templu al Domnului, un loc în care Dumnezeu să Își găsească sălaș.

Ea însăși a devenit, prin șederea la Templu, un Chivot al Legământului, un Templu.

Când Arhanghelul Gavriil i-a dat veste că va zămisli pe Dumnezeu-Fiul, ca Om, în această lume, Fecioara Maria a devenit la modul concret, deplin, Templu al lui Dumnezeu.

Așa cum, pentru evrei, Chivotul Legământului era locul prezenței lui Dumnezeu, locul unde le vorbea, unde se întâlneau cu El și locul unde cobora slava Lui, la fel, Maica Domnului a devenit o „Sfântă a Sfintelor” în care a intrat Arhiereul Cel Veșnic, Iisus Hristos. El S-a făcut Om, a luat firea noastră, în afară de păcat, ca să ne dăruiască lumina îndumnezeirii.

Ierarhul Hușilor a explicat, punând în paralel evenimente descrise în Vechiul Testament cu cele descrise în Noul Testament, semnificația aducerii la Templu a Fecioarei Maria:

În Evanghelia după Sfântul Luca, în capitolul întâi, ni se spune că Maica Domnului, care Îl purta în pântece pe Dumnezeu-Omul, s-a grăbit să se ducă într-un loc muntos, din seminția lui Iuda, unde o întâlnește pe verișoara sa, Elisabeta.

Acest capitol are o corespondență perfectă cu capitolul 6 din Cartea a doua a Regilor, în care ni se spune cum David se duce să întâmpine Chivotul Legământului, care era în casa lui Obed Edom.

David se duce, și el, în seminția lui Iuda. Acolo, când vede Chivotul, el însuși se minunează spunând: «Cum va intra chivotul Domnului la mine?» (II Regi 6, 9). În Evanghelia după Luca, Elisabeta se minunează zicând: «cum să vină la mine Maica Domnului meu?» (Luca 1, 43).

Este un paralelism perfect între capitolul 6 din Cartea a doua a Regilor și capitolul 1 din Evanghelia după Sfântul Luca.

David, când a văzut Chivotul Legământului, «a săltat de bucurie», a dănțuit. La fel, Elisabeta mărturisește că Ioan Botezătorul, pe care îl purta în pântece, «a săltat» când a auzit-o pe Maica Domnului – Chivotul, cea care Îl avea zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, ca Om, în pântece.

Cartea a doua a Regilor ne spune că Chivotul Legământului a stat trei luni în casa lui Obed Edom. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Maica Domnului a stat tot trei luni în casa verișoarei sale, Elisabeta.

Sfântul Luca nu relatează întâmplător această vizită. Avea un tâlc special. Maica Domnului este Chivotul Legământului, este Biserica în care Dumnezeu Și-a găsit sălaș.

Inclusiv verbul folosit în Vechiul Testament „a adumbri” - a se așeza slava lui Dumnezeu peste Chivot, este același cu cel folosit în relatarea Bunei Vestiri, când Duhul Sfânt s-a adumbrit asupra Maicii Domnului.

În Epistola către Evrei ni se vorbește despre împărțirea Templului deoarece Maica Domnului este «Sfânta Sfintelor» – Biserica, locul în care Dumnezeu Și-a găsit sălaș.

Preasfinția Sa a arătat care este mesajul Sărbătorii Intrării Maicii Domnului în biserică:

«Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri?» (I Corinteni 6, 19)

Fiecare dintre noi trebuie să devenim temple ale lui Dumnezeu, biserici ale Sale. Prin Taina Sfântului Botez, cu toții am devenit biserici ale lui Dumnezeu.

Trupul nostru, ne spune Sfântul Apostol Pavel, este «templu al Duhului Sfânt», iar noi nu ne mai aparținem, ci suntem ai lui Dumnezeu. Inima este ca un altar pe care mintea – ca preot – aduce jertfa rugăciunii și a gândurilor bune îndreptate spre Dumnezeu.

Maica Domnului ne învață ca noi înșine să devenim biserici.

În timpul slujbelor, episcopii, preoții sau diaconii cădesc (tămâiază) și înspre credincioși, nu numai înspre icoane, deoarece oamenii sunt ca niște biserici în care este așezat chipul lui Dumnezeu. În limba greacă, cuvântul „chip” are corespondent cuvântul „icoană”. Noi suntem icoanele lui Dumnezeu. Suntem creați după „icoana” lui Dumnezeu. El este modelul, originalul.

Există o legătură foarte profundă între textele biblice, omiliile pe care le-au rostit Sfinții Părinți și textele de slujbă ale acestei sărbători. În condacul slujbei ni se spune: «Preacurat Templu al Mântuitorului, Cămara cea de mult preţ şi Fecioară, Sfinţită Vistieria Slavei lui Dumnezeu, astăzi este adusă în Casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu. Aceasta este Cortul (chivotul) cel Ceresc».

Să ne învrednicească Maica Domnului să avem conștiința ca suntem biserici în care este Dumnezeu - pe care L-am primit în Taina Sfântului Botez.

De noi depinde ce fel de viețuire ducem, cât de mult încercăm să trăim o viață de rugăciune, de isihie, de desprindere de ceea ce ne poate deturna de la calea Împărăției Cerurilor, de desprindere de cele lumești, mărunte, care ne murdăresc sufletul.

Ori de câte ori acceptăm păcatele în viața noastră nu facem altceva decât să spurcăm templul trupului nostru.

Să îi cerem Maicii Domnului: „Ajută-ne ca trupul nostru să devină o biserică în care este Dumnezeu, peste care se adumbrește slava Lui”.