Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele protopop Adrian Chirvasă, precum şi părinţi stareţi şi duhovnici ai mănăstirilor din Eparhie, care au răspuns invitaţiei adresate de părintele stareţ Filip Mercaş.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a relatat contextul apariției minunate a Maicii Domnului în biserica din Vlaherne, cartier al Constantinopolului, minune descrisă de Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos:

„Constantinopolul se afla în situația iminentă de a fi invadat de rușii kieveni. În timpul slujbei de Priveghere, la un moment dat, Sfântul Andrei o vede pe Maica Domnului, înconjurată de îngeri, însoțită de Sfântul Ioan Botezătorul, că își deschide acoperământul, un omofor, și îl întinde peste poporul care era la slujbă.

Nu numai că i-a acoperit pe cei prezenți la slujbă, dar, conform mărturiei Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, Maica Domnului a coborât printre credincioși, și-a aplecat capul rugându-se și plângând pentru păcatele oamenilor.

Această atitudine, această stare a Maicii Domnului, care coboară printre oameni și își întinde omoforul ei, plângând pentru noi, este profețită de către Dreptul Simeon, atunci când Maica Domnului s-a dus să Îl închine, să Îl afierosească pe Pruncul Iisus, la Templu, conform tradiției iudaice.

Dreptul Simeon îi spune că „prin inima ta va trece sabie ca, în felul acesta să fie descoperite nenumărate gânduri, ascunse în inimile oamenilor”. Sabia este simbolul suferinței și al crucii. Așa a și fost.

Maica Domnului, la picioarele Crucii, a primit darul acesta de la Dumnezeu-Omul, ca să poarte suferința tuturor oamenilor în inima ei de mamă”.

Preasfinția Sa a explicat atitudinea Maicii Domnului față de lume, apelând la exemplul relației dintre o mamă și copiii ei:

„Maica Domnului vine întotdeauna printre noi, se roagă și plânge pentru păcatele întregii umanități. Cum este posibil lucrul acesta?

Cred că cel mai bine înțeleg mamele ce înseamnă să iei suferința, necazul și momentele de răscruce ale copiilor, în inima ta.

O mamă întotdeauna interiorizează mult mai profund decât putem noi să concepem, stările de suferință ale unei familii și, cu precădere, ale copiilor ei.

Noi de aceea avem această sensibilitate și dragoste extraordinară față de Maica Domnului. Pentru că ea își asumă, în inima ei, suferința și păcatele întregii umanități.

Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că pentru noi, creștinii, este cea mai mare binecuvântare că sus, în ceruri, avem o inimă de mamă.

Este inima Maicii Domnului, cea care, așa cum a văzut-o Sfântul Andrei, coboară printre oameni.

Suferă pentru păcatul fiecărui om, pentru necazul și încercarea fiecărei mame, când își vede copilul bolnav, rătăcit, sau când îl vede că reneagă căldura familială”.

Vorbind despre relația deosebită pe care Maica Domnului o are cu lumea, Ierarhul Hușilor a prezentat un fragment dintr-o descriere pe care teologul Serghei Bulgakov o face Sfintei Fecioare Maria:

„Unul dintre marii teologi, cu o biografie foarte interesantă, ajuns ulterior preot în Franța, în tinerețea lui a renunțat la credința în Dumnezeu. A renunțat să creadă într-o realitate dincolo de lumea aceasta și a îmbrățișat ideologia marxistă. La un moment dat, în viața lui are loc o transformare, o schimbare datorată intervenției Maicii Domnului.

Acest teolog – Serghei Bulgakov, tâlcuiește cum a înțeles el acea arătare a Maicii Domnului din biserica Vlaherne:

«Maica Domnului se roagă și suspină nu doar acum 1000 de ani, ci și acum, în toată vremea și în toate locurile, până la sfârșitul vremurilor. Acoperământul ei îi păzește nu doar pe cei care erau de față atunci când li s-a arătat, ci pe toți oamenii, din neam în neam, și pe noi toți, păcătoșii. Acoperământul Maicii Domnului, care binecuvintează și izbăvește, strălucește luminos și necontenit, chiar dacă ochii noștri nu sunt vrednici  să îl vadă.

Maica Domnului stă între cer și pământ. Se roagă pentru lume și pune cererile noastre înaintea scaunului lui Dumnezeu. Ea este iubirea, îndurarea, mila și grija, mijlocitoarea și apărătoarea noastră, a tuturor.

Ea nu judecă, dar se îndură de toți. Nu este al ei a fi judecătorul cel drept sau arbitrul dreptății, ci mijlocește totdeauna ca o mamă, iar înaintea înfriocoșătorul scaun de judecată al Fiului ei,  mijlocește în numele nostru, cerând iertarea de la Dreptul Judecător.

 Păcatele și necazurile lumii rănesc inima celei care iubește pe toți.

Maica Domnului răspunde la păcat prin iubire și lacrimi.

O sabie trece prin inima ei chiar și acum, în momentul acesta. Maica Domnului plânge și suspină pentru întreaga lume. Ce înseamnă aceasta? Lumea plânge pentru ea însăși; prin lacrimi, Maica Domnului, suferințele și tristețile lumii le ia asuprăși. Ale ei sunt toate lacrimile lumii.

Ea este Maica noastră, este inimă, este pământul cel roditor însetat de apă. Dacă ochii omenești ar putea să vadă prezența Maicii Domnului în lume, atunci ar ști ce schimbare minunată se petrece.

Numai dacă ar vedea lacrimile ei, inimile oamenilor înrăiți s-ar cutremura și s-ar încălzi deodată. Nicio inimă nu este într-atât de înghețată încât să nu se topească înaintea grijilor Maicii Domnului plină de iubire.

La răutate, Maica Domnului răspunde cu iubire, păcatului îi răspunde cu lacrimi, bădărăniei și grosolăniei, cu iertare, iar vorbirii de rău, prin binecuvântare.

Lumea nu este părăsită, în suferința sa, omul nu este singur în tristețea sa, inima Maicii Domnului este rănită și frântă, iar ea plânge alături de noi.

Va veni o zi în care vom ști a cui inimă am rănit-o prin păcatele noastre și prin ale cui lacrimi aceste păcate au fost șterse».

În încheiere, Părintele Episcop Ignatie a îndemnat pe cei prezenți să aprofundeze, în viața lor, relația personală cu Maica Domnului:

„Maica Domnului, la fiecare slujbă, la fiecare Liturghie, coboară printre oameni și ne acoperă cu acoperământul ei cel sfânt.

Coboară în orice casă, în orice inimă, în orice suflet unde este suferință, unde sunt lacrimi, durere, și se roagă pentru ele și le asumă, așa cum și-a asumat, la picioarele Crucii, suferințele Fiului ei. Numai un suflet care iubește poate să înțeleagă suferința.

Ea coboară în inima noastră. Vine, ne acoperă, ne ocrotește și când suntem răi, păcătoși, revoltați, când întoarcem spatele credinței, când devenim agenți ai dezbinării, când devenim oameni care vrem să stăpânim, să dominăm, Maica Domnului plânge pentru păcatele noastre”.