La finalul slujbei, Ierarhul Hușilor a vorbit despre virtutea smereniei, așa cum a întruchipat-o, într-un mod pilduitor, Sfânta Fecioară Maria:

„În cântarea pe care Fecioara Maria a rostit-o când s-a întâlnit cu verișoara sa, Elisabeta, se spune că Dumnezeu a căutat la smerenia Maicii Domnului. În termeni mai ușor de înțeles, Dumnezeu S-a uitat la smerenia care era în sufletul Maicii Domnului. S-a uitat și a luat aminte că sufletul, inima, trupul Maicii Domnului, sunt vrednice de a-L primi pe Dumnezeu, vrednice de a veni în această lume Cuvântul întrupat.

Ceea ce iubeste cel mai mult Dumnezeu, la sufletul unui om, este starea de smerenie.”

Părintele Episcop Ignatie a prezentat două criterii definitorii în ceea ce privește smerenia:

„Smerenia poate fi definită mai ales prin faptul că nu dorești să fii în prim-planul vieții sociale, nu cauți cu orice preț mărirea, să fii pus tot timpul în evidență. Smerenia este arta aceasta frumoasă de a știi care îți este locul tău, arta de a fi la locul tău. Nici să te supraestimezi, nici să te subestimezi.

Este foarte greu să ținem această cumpănă! Smerenia menține echilibrul interior al omului, starea de ordine, de așezare interioară. Mândria instaurează debandada. Omul devine agitat, nemulțumit, îngrijorat că celălalt nu-i recunoaște meritele.”

Totodată, Preasfinția Sa a arătat că o dovadă intrinsecă a smereniei este lipsa dorinței de afirmare de sine: 

„Smerenia mai înseamnă ceva. Este un aspect pe care îl desprindem din viața Maicii Domnului. Ea a trăit într-un anonimat inexplicabil pentru noi. Nu a făcut caz că este Maica Celui care face minuni, Celui care vorbește cum nu a mai vorbit nimeni niciodată, Celui care Se răstignește și Își dă viața pentru oameni, Celui care a avut atenție față de săraci. Nimic din toate acestea.

Noi, dacă am fi avut o astfel de personalitate, care să facă parte din ecuația vieții noastre, ne-am fi mândrit, am fi făcut caz că suntem rude. În logica aceasta am fi gândit!

De ce a trăit Maica Domnului în acest anonimat? Pentru că viața ei s-a identificat cu Hristos. Ea nu trăia pentru sine însăși, ci pentru Dumnezeu. Era mai prioritar să trăiască viața lui Hristos decât viața ei. Nu ne-a lăsat o biografie sau memorii pentru a intra în posteritate.”

Ierarhul Hușilor a afirmat că, paradoxal, starea  asumată de anonimat poate genera recunoaștere:

„Astăzi, toți vor să devină celebri prin ceva, să intre cumva în conștiința posterității.

Maica Domnului ne învață ceva esențial: dacă vrei să fii celebru cu adevărat, caută anonimatul! Dacă vei căuta anonimatul, vei rămâne în conștiința posterității. Dacă vei căuta celebritatea cu orice preț, vei da de anonimitate, vei fi un „no name”.”