Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele stareț Filip Mercaș.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre calitatea Maicii Domnului de a mijloci pentru creștini:

«Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi» (Luca 2, 34-35)

Sfântul Evanghelist Luca consemnează o profeție pe care a rostit-o Dreptul Simeon, după ce L-a primit pe Pruncul Iisus la templu, Cel care era în brațele Maicii Sale, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. 

Maica Domnului a trăit acest cuvânt în toată plenitudinea și importanța lui, la picioarele Crucii, când a fost răstignit, calomniat, batjocorit, disprețuit pe nedrept Cel care a venit în lume ca să aducă iubire, mântuire, și să ne facă părtași unei vieți dumnezeiești. Prin smerenie, prin Sfintele Taine și prin participarea la viața Bisericii, toți putem asimila acest conținut, adică să devenim oameni de lumină, oameni de bunătate și de multă îngăduință și iertare și desigur să căutăm unirea cu Dumnezeu.

Dreptul Simeon i-a spus Maicii Domnului că „prin sufletul tău va trece sabie” adică durere foarte multă, crucea suferinței. Dacă ne uităm la o sabie vom constata că ea are formă de cruce și la acest lucru s-a referit Dreptul Simeon. Maica Domnului știe cel mai bine câtă suferință a suportat văzându-și Fiul răstignit, câtă dragoste și îngăduință și milostivire a manifestat față de toți cei ce L-au batjocorit și disprețuit.

Sărbătoarea de astăzi, Acoperământul Maicii Domnului, este cea care întrupează liturgic trăirea pe care Maica Domnului a avut-o la picioarele Crucii, și anume, ea este cea care primește în inima ei suferințele oamenilor, mângâie tristețea generată de răutatea oamenilor, de imaturitatea lor spirituală. 

Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae ne spune, referindu-se la Maica Domnului, că „în cer avem o inimă de mamă”. O inimă de mamă înțelege cel mai bine suferințele și căderile, neputințele, deficiențele tuturor oamenilor. De aceea, Fecioara Maria este numită în foarte multe dintre textele liturgice ale Bisericii, „Mângâietoarea”, ca cea care este sârguitoare, adică grabnic ajutătoare în a sprijini pe cei ce trec prin suferințe, ca una care a experiat ce înseamnă crucea aceasta a suferinței, văzându-și răstignit Fiul pe care L-a iubit atât de mult și cu care își identifica viața. 

Sărbătoarea de astăzi are o origine foarte frumoasă. La un moment dat, într-un text hagiografic în care ni se vorbește despre viața Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, care a trăit în secolul al IX-lea, se afirmă că aflându-se în timpul slujbei de priveghere, de utrenie, acesta a văzut-o pe Maica Domnului venind în biserica din Constantinopol și și-a întins acoperământul ei asupra tuturor credincioșilor care erau acolo și se rugau necăjiți, pentru că cetatea era asediată de către vrăjmași. 

Maica Domnului, cu brațele ei întinse așa cum o vedem în icoanele dedicate sărbătorii de astăzi, plânge pentru oamenii necăjiți, se îndurerează pentru cei ce au fost atinși de tristețe și deznădejde. Și așa este Maica Domnului, plânge până la sfârșitul veacurilor pentru orice suflet care este întristat, disprețuit, batjocorit pe nedrept sau pentru cel care își trăiește conștient propriile căderi ca pe cele care depărtează harul lui Dumnezeu din inima omului.

Unul dintre părinții teologi ai Bisericii Ortodoxe Universale, părintele Serghei Bulgakov, surprinde foarte bine această dimensiune a Maicii Domnului ca cea care mângâie pe toți cei care sunt întristați, necăjiți și înțelege inclusiv răutatea oamenilor și se roagă pentru ei:

Maica Domnului stă între cer și pământ. Ea mijlocește pentru lume și duce cererile noastre la altarul tronului lui Dumnezeu. Ea este dragoste și compasiune, milostivire și purtare de grijă, mijlocitoare și apărătoare. Ea nu judecă, ci arată milă tuturor. Nu este al ei să fie dreptul judecător sau judecătorul dreptății, ci să mijlocească asemenea unei mame. Ea mijlocește la înfricoșătorul scaun de judecată al Fiului său, Dreptul Judecător, cerând iertare de la El pentru noi. Păcatele și durerile lumii rănesc inima celui ce iubește toată făptura și ea răspunde la răutate, cu dragoste și lacrimi. O sabie străpunge inima ei chiar și acum. Maica Domnului plânge pentru lume. Ce înseamnă această taină? Lumea plânge pentru sine prin lacrimile ei. Suferința și tristețea lumii sunt și ale Maicii Domnului. Ea este maică, ea este inimă, este țarina fertilă care absoarbe apa suferinței. Dacă ochii omenești ar putea să vadă că Maica Domnului este prezentă în lume ar cunoaște ce transfigurare are loc în chip tainic. Dacă ar putea numai să vadă lacrimile ei, inimile lor pline de cruzime ar fi zguduite și s-ar încălzi. Căci nicio inimă nu este înghețată încât să nu se topească în fața grijilor pline de iubire ale Maicii Domnului. La rău, Maica Domnului răspunde cu dragoste, la ponegrire cu iertare, la insulte, cu binecuvântare. Lumea nu este abandonată în suferință, omul nu este singur în această mâhnire adâncă. Inima Maicii Domnului este și ea rănită și frântă. Maica lui Dumnezeu plânge împreună cu noi. Într-o bună zi vom cunoaște a cui inimă rănim cu păcatele noastre și prin ale cui lacrimi sunt ele spălate.

Așa o înțelegem noi pe Maica Domnului ca cea care este Mângâietoarea, ca cea care are multă compasiune, o inimă bună în care primește și pe cei răutăcioși, și pe cei care nu știu să fie îngăduitori și cu bunătate, dar și pe cei care sunt triști, deznădăjduiți, apăsați de multe poveri, pe care le poartă în inimile lor. Ea este mijlocitoarea și mângâietoarea noastră și de a ei ocrotire și milostivire ne bucurăm mai ales atunci când vin în viața noastră încercări.