Din soborul slujitorilor au făcut parte părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși, alături de părinții parohi Cristian Roșu și Marian Bocănescu.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat că martirii au dat mărturie despre iubirea lui Hristos care ardea în inima lor:

«Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreţ ar fi respins acela» (Cântarea Cântărilor 8, 7)

Slujba Vecerniei Mari unită cu Litia ne-a introdus în atmosfera de sărbătoare dedicată unei muceniţe a lui Hristos, care și-a dat viaţa pentru El – Sfânta Mare Muceniţă Varvara.

În biografia acestei sfinte citim că a iubit foarte mult, pe lângă bucuria de a-I aparţine lui Hristos, și lumina harului dumnezeiesc - lumină care i s-a arătat în momente critice, momente în care era prigonită.

Primul dintre aceste momente a fost atunci când era închisă de tatăl ei, Dioscor, din cetatea Eliopolis, într-un turn. Muncitorii au primit poruncă să zidească la parterul acestui turn o baie cu două ferestre. Sfânta Mare Muceniţă Varvara le-a spus celor care lucrau să facă trei ferestre.

Tatăl muceniţei, când a văzut că lucrătorii nu au ţinut cont de îndemnul de a zidi două ferestre, a întrebat cine a dat porunca de a face a treia fereastră. Aceștia, înfricoșaţi, au spus: „Fiica ta, Varvara, este cea care ne-a dat poruncă să facem și a treia fereastră”.

Dioscor s-a tulburat, în orgoliul lui, că i-a fost încălcat cuvântul de a zidi acea baie doar cu două ferestre. Sfânta Varvara a fost luată la socoteală, și ea a mărturisit cu fermitate: „Am poruncit să se facă a treia fereastră în numele Preasfintei Treimi, pentru că aceasta este singura lumină, de la Dumnezeu, Cel închinat în Treime – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – Care luminează, cu adevărat, pe tot omul. Nu lumina fizică, nici lumina înţelepţilor, nici orice alt fel de lumină din lumea aceasta nu este ziditoare pentru suflet și nu dă mântuire și pace, ca lumina care vine de la Preasfânta Treime.”

De aceea, în textele slujbei Vecerniei, s-a făcut referire în multe rânduri la faptul că Sfânta Muceniţă Varvara a iubit lumina Preasfintei Treimi.

Al doilea moment a fost cel în care, prigonită, batjocorită, schingiuită, lovită pe trupul ei, a fost dezbrăcată, tocmai pentru a fi făcută de rușine în faţa celor care o vedeau. Dumnezeu a rânduit să fie încadrată ca într-un glob de lumină, încât nimeni nu putea să o vadă – lumina cea dumnezeiască, care a salvat-o de rușinea la care era expusă, fiind cu trupul gol.

Iar al treilea moment este cel în care, închisă fiind, înainte de a fi omorâtă, i S-a arătat Hristos în lumină, încurajând-o și spunându-i că va fi mântuită.

Sfânta Mare Muceniţă Varvara este cea care, asemenea lui Hristos, a văzut în moarte slava. Sfântul Ioan Evanghelistul ne încredinţează că Hristos, mergând la moarte, merge pentru a ne împărtăși nouă slava Tatălui Ceresc, pentru a umple umanitatea asumată, de lumina cea dumnezeiască.

La fel, și Sfânta Mare Muceniţă Varvara a simţit și a trăit moartea, ca fiind cea prin care ea se împărtășește de slavă, urcă spre slava cea dumnezeiască, pe care a și văzut-o. Mulţi martiri s-au învrednicit să vadă slava cea dumnezeiască și, mai apoi, au dat mărturie despre iubirea lui Hristos adâncită în inima lor.

Ori de câte ori noi suntem în dragoste, suntem, de fapt, în lumină și ne împărtășim de lumină.

Cuvântul „martir”, în rădăcinile lui – nu doar în cele grecești, ci și în cele indo-europene – înseamnă „a vedea” și, ceea ce vezi, să și mărturisești cu gura ta. Noi avem acest cuvânt, în limba română, preluat din limba greacă, cu sensul de martor.

Martirul era un martor, care mai întâi vedea și, din ceea ce vedea, dădea mărturie, adică își fundamenta mărturisirea pe vederea și simţirea lui Hristos în inima lui. Așa dădeau mărturie mucenicii, iar această mărturie era posibilă, pentru că inima lor ardea de iubirea lui Hristos.

Așa cum am citit din cartea „Cântarea Cântărilor”, nimic nu poate să oprească iubirea adevărată – nici marea, nici râurile – și, oricât ai ademeni pe cineva ca să-l cumperi sau să renunţe la iubirea faţă de cineva, cu atât mai mult la iubirea faţă de Hristos, nu vei avea niciun fel de izbândă.

Cuvântul din Cântarea Cântărilor poate fi ușor corelat cu un alt cuvânt, din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel: «Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere”. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru» (Romani 8, 35-39)

Niciun obstacol nu a putut să stea în calea dragostei pentru Hristos pe care au avut-o martirii, și pe care a avut-o și Sfânta Mare Muceniţă Varvara – plină de iubire, s-a împărtășit de lumina dumnezeiască a Sfintei Treimi.