Din soborul slujitorilor au făcut parte părinții consilieri de la Centrul Eparhial alături de soborul slujitorilor Catedralei.

În cadrul acestei slujbe, potrivit tradiţiei, pericopa evanghelică rânduită a fost citită în 13 limbi (română, greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, engleză, bulgară, franceză, germană, italiană, olandeză și spaniolă).

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a afirmat că minunea din ziua Paștilor este înlăturarea temerilor, pentru ca să își facă loc bucuria:

«Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat» (Matei 28, 9)

Femeile mironosiţe sunt cele care au beneficiat, în mod deplin, de vederea lui Hristos Cel înviat. Sfântul Evanghelist Matei surprinde, în detaliu, modul cum au trăit, în adâncul inimii lor, adevărul Învierii lui Hristos, femeile mironosiţe. 

Preocupate de a împlini un ritual corespunzător tradiţiei iudaice – de a merge dis de dimineaţă la mormânt, ca să desăvârșească îmbălsămarea trupului lui Iisus –, s-au trezit în faţa copleșitoarei vești pe care le-a făcut-o îngerul: „Nu-L mai căutaţi pe Cel care este viu, printre cei morţi”; cu alte cuvinte: „Nu-L mai căutaţi pe Cel care este Însăși Viaţa, printre cei muritori”.

Hristos a biruit moartea. Nu a biruit-o ca un simplu om, ci ca Dumnezeu desăvârșit. De aceea, este impropriu să vorbim despre miracolul (minunea) Învierii.

În mentalul nostru, acest concept – minune – are o conotaţie care ar însemna ceva în mod extraordinar, inedit, care răstoarnă sau sfidează legile fizicii. Pentru Hristos, Învierea nu înseamnă sfidare sau răsturnare a legilor fizicii, ci înseamnă o coerenţă, un firesc, pentru Cel care este Însăși Viaţa.

Pentru noi, oamenii, și pentru toţi cei care au fost înviaţi de Hristos – cum este relatat în Sfintele Evanghelii –, într-adevăr, învierea este o mare minune. A fost minune pentru fiul văduvei din Nain, a fost minune și pentru dreptul Lazăr, prietenul apropiat al lui Iisus. 

Pentru Hristos, Care este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, Învierea nu este o minune, în sensul aplicat nouă, oamenilor, pentru că firea umană (umanitatea din Hristos) a fost asumată în ipostasul dumnezeiesc al Cuvântului (Logosului) Întrupat.

Acesta este și motivul pentru care, în noaptea de Paști, se citește ceea ce, în termeni generici, se numește prologul Evangheliei lui Ioan. În aparenţă, ne gândim că nu are niciun fel de legătură acest prolog cu evenimentul Învierii. Meditând mai profund, acest fragment evanghelic își dezvăluie adevărata valoare teologică, în ziua de Paști.

Hristos rânduiește, în iconomia Sa, ca femeile mironosiţe să primească îndemnul de la înger, care le spune: „Nu vă temeţi! Nu vă înspăimântați!”. Într-adevăr, după scoica minţii noastre, este greu să pricepem că moartea, cel mai mare inamic al omului, poate fi desfiinţată, prin Învierea lui Hristos, prin Cel care este Însăși Viaţa și Care Şi-a asumat să moară din interiorul firii umane.

Pentru Hristos, moartea a fost o momeală, după cum ne spun Părinţii Bisericii. Femeile mironosiţe primesc mai întâi acest îndemn: „Nu vă temeţi!”, pentru ca, mai apoi, să-L întâlnească pe Însuși Domnul Cel înviat, Care le-a spus un cuvânt minunat: „Bucuraţi-vă!”, înlăturând temerea din sufletul lor – pentru că nu se așteptau să vadă mormântul gol. Preocuparea lor esenţială, gândul pe care îl rostogoleau în capul lor, era cum să dea la o parte piatra de la ușa mormântului. Niciuna dintre ele, nici măcar Apostolii, nu aveau proaspătă în minte făgăduinţa (promisiunea) că Hristos va învia și Se va arăta a treia zi, femeilor mironosiţe mai întâi, apoi ucenicilor Săi.

Așa face Domnul și în viaţa noastră, când vrea să ne învieze sufletul – întâi înlătură temerile (fricile) pe care le avem și îndărătul cărora se află o frică fundamentală – frica de moarte. Indiferent de ce ne este frică, indiferent de ce fel de anxietate suntem copleșiţi, de fapt, în spatele acestora stă frica de moarte.

De aceea, Hristos, când vine în viaţa noastră, înlătură frica, spunându-ne: „Nu vă temeţi!”, pentru ca, mai apoi, să ne dăruiască bucuria veșnică, care este numai a Lui, și pe care nimeni nu ne-o poate lua niciodată – așa cum le-a dăruit bucurie femeilor mironosiţe.

Pentru oameni, minunea din ziua Paștilor este înlăturarea fricii, ca să se facă loc, în noi, pentru bucurie. Iar acest lucru îl constatăm cu foarte mare ușurinţă. În zilele acestea, de multă lumină, parcă suntem luaţi prin învăluire de bucurie, iar răutatea și prejudecăţile nu mai au aceeași putere, sunt parcă spulberate, în faţa bucuriei Învierii lui Hristos - de care să ne facă pe toţi vrednici!

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Iurie Leva, de la Parohia „Sfântul Andrei” din Huși, administrator în cadrul Centrului Eparhial Huși, iar părintelui Petru Oprea, directorul Seminarului Teologic din Huși, i-a oferit o cruce pectorală specifică Episcopiei Hușilor. De asemenea, în semn de recunoștință, a hirotesit-o întru stavroforă, pe monahia Melania Sava, viețuitoare, de peste 20 de ani, în obștea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală din Huși.