Cu acest prilej, sfântul locaș, ocrotit de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a primit al doilea hram: Duminica Sfinților Români.

După slujba de sfințire a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea bisericii restaurate.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Marius Cătălin Antohi și părintele paroh Nicușor Roșca.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce Domnul Hristos, atunci când i-a trimis pe ucenici la propovăduire, a pus mai întâi accentul pe transmiterea învățăturii de credințe, iar abia apoi pe săvârșirea unor fapte minunate:

«Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi» (Luca 9, 2)

Pasajul evanghelic ne vorbește despre criteriile de care trebuie să țină cont ucenicii în slujirea lor de apostolat. Mântuitorul le recomandă viitorilor Săi ucenici să acorde un primat propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu și apoi să stăruie pe puterea de a vindeca bolile și neputințele din popor. Noi, cei de astăzi, am pierdut această ierarhie pe care a stabilit-o Domnul Hristos, de a acorda o importanță deosebită învățăturii evanghelice și abia în al doilea rând să căutăm ca Dumnezeu să lucreze minuni în viața noastă. Din nefericire, noi căutăm întâi să ne consolidăm credința prin minuni, iar nu prin asimilarea și conștientizarea a tot ceea ce Hristos ne-a lăsat în Evanghelie.

Dacă un preot va anunța în parohie că va începe un ciclu de cateheze biblice, pe care îl va face cu regularitate într-o anume zi a săptămânii, iar un altul va anunța că va aduce moaștele unui mare sfânt făcător de minuni, intuiesc că cei mai mulți credincioși vor merge înspre locul unde poate se face o minune (pentru a fi martorii unei minuni săvârșite de Dumnezeu prin acel sfânt). Sigur că nu este greșit, deoarece face parte din conținutul credinței noastre să ne rugăm sfinților și să le cerem ajutorul, însă ceea ce este greșit este faptul că dintre cei care merg, puțini sunt interesați de viața acelui sfânt și de învățăturile lăsate, astfel încât să manifeste o atenție sporită față de modul cum și-a asumat acela, la nivelul vieții sale personale, învățătura lui Hristos din Evanghelie. În schimb, la biserica unde se anunță un ciclu de cateheză, oamenii vor fi foarte puțini.

Sfântul respectiv nu ar putut să ajungă o persoană în care să se sălășluiască harul lui Dumnezeu dacă nu ar fi ținut cont, în primul rând, să metabolizeze învățătura lui Hristos și să o traducă la nivelul faptelor sale.

Hristos ne învață că ar trebui să acordăm întâietate efortului de a înțelege credința noastră, de a o asuma la nivelul vieții noastre personale, iar mai apoi să căutăm minunile din viața noastră. Domnul le spune, de două ori, ucenicilor, că i-a trimis „să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și apoi să vindece pe cei bolnavi”. Iar ucenicii au plecat „binevestind prin sate și vindecând”. Întâi învățătura și asumarea cuvântului lui Hristos, și apoi miracolul.

Preasfinția Sa a afirmat că în lipsa asumării conținutului învățăturii de credință, rămânem doar la aspectul exterior, formal, și putem fi duși în eroare de falși propovăduitori:

Inversarea ierarhiei încredințată de Hristos, căutând întâi minunea și apoi aprofundarea credinței, transformă manifestarea relației noastre concrete cu Dumnezeu într-un spectacol. Punem accent numai pe ce ține de exteriorul credinței, pe inedit. Astfel, putem fi foarte ușor de dus în eroare de falși propovăduitori, de falși trăitori în Hristos, care exploatează sensibilitatea noastră. Îi vom urma dacă nu avem consolidată în noi dimensiunea și conținutul credinței noastre - care ne pot ajuta să verificăm autenticitatea unui miracol care ni se pune în față cu pretenția de a fi lucrat de Dumnezeu.

Ne rezervăm prea puțin timp pentru a ne înțelege credința. Ne rezervăm prea puțin timp pentru a citi, în anumite momente ale zilei, Sfânta Scriptură sau o carte cu conținut duhovnicesc. Ne rezumăm doar la dimensiunea exterioară a credinței – și aceasta este importantă, dar să nu rămânem doar la aceasta.

Să ne punem întrebări despre ce se întâmplă în biserică, despre conținutul credinței, să știm de ce venim la Liturghie. Să înțelegem că Liturghia este masa pe care ne-o oferă Dumnezeu, dându-ne spre hrană Trupul și Sângele Său. Dacă venim la Liturghie doar să ascultăm predica și o cântare frumoasă, atunci nu ar fi o diferență foarte mare față de neoprotestanți.

Noi neglijăm esențialul – Hristos, Care ni se dăruiește în chip euharistic. Dacă venim la Liturghie ca la masă, răspunzând la invitația atât de onorantă pe care Hristos ne-o face, chiar dacă nu reușim să ne împărtășim, dar simțim durerea că L-am refuzat pe Dumnezeu, Care ne poftește, deja începem să conștientizăm de ce venim la slujbă.

În lumea de astăzi nu se mai pune accentul pe memorare (pe efortul de asimilare, în școală), ci totul este foarte superficial și rapid, lăsat în câmpul creativității. Nu putem fi creativi dacă nu avem „materie primă”. Este nevoie de lectură, de exersarea minții, de a pune în mișcare capacitățile cognitive. Dacă totul este superficial, nu reușim.

După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie a sfințit și casa de prăznuire și casa parohială a Parohiei Târzii.

În semn de apreciere pentru efortul pastoral și edilitar depus până în prezent, Ierarhul Hușilor l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Nicușor Roșca și a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat în edificarea lăcașului de cult.