În omilia rostită cu acest prilej, Preasfinția Sa a explicat pilda lucrătorilor viei, subliniind inadecvarea noastră la bunătatea și generozitatea manifestată de cei din jur:

„Pilda lucrătorilor viei reflectă una din realitățile cu care ne confruntăm fiecare la nivel personal.

Ne angajăm într-o competiție care are în spatele ei invidia și răutatea, neputând suporta când cineva își ia dreptul de a fi mai generos decât ne putem noi astepta, potrivit propriilor noastre planuri.

Pilda aceasta ilustrează perfect pe omul invidios, pe omul răutăcios, care caută, cu orice preț, ca cel din jurul său să nu se poată bucura  de binele pe care îl împărtășește, cu generozitate, cineva cu o structură sufletească minunată.

Cel din parabolă a ripostat când a văzut că a fost plătit cu aceeași sumă de bani cu care au fost plătiți și cei care au venit în ultimul ceas. A reproșat acest lucru celui care îi chemase la muncă.

Stăpânul se justifică într-un mod foarte elegant și foarte logic.

Noi când ne justificăm, nu o facem foarte logic, avem în spate tot mândria și competiția.

Ne identificăm cu cel care s-a simțit nedreptățit și căutăm o justificare, căutăm să îl punem în dificultate pe cel care poate decide să fie mai generos decât am crede noi, după o gândire afectată de păcat.

Stăpânul îi spune că s-a învoit cu ei să le plătească un dinar.

Dacă facem un exercițiu de imaginație și presupunem că toți muncitorii ar fi venit de la prima oră a dimineții și stăpânul le-ar fi spus că  vor fi plătiți cu un singur dinar, nici unuia nu i-ar fi trecut prin cap ca, la sfârșitul zilei, să îi reproșeze că au fost plătiți mai puțin.

Cel care a venit de dimineață nu a putut suporta că stăpânul viei avea dreptul să fie bun și generos și cu cel care a venit în ultima clipă. Erau banii lui.

Cel care cere socoteală și justificare din partea stăpânului se dovedește a fi invidios.

De aceea, Domnul îl întreabă «de ce ochiul tău este rău atunci când Eu sunt bun?»”

Ierarhul Hușilor a atenționat pe cei prezenți asupra tendinței care se poate naște în sufletul fiecăruia de a crede că celălalt trebuie să își justifice față de noi atitudinea binevoitoare față de semeni:

„Oare nu ne comportăm și noi la fel ca acela? Am vrea să devenim stăpâni pe bunătatea sufletului celui de lângă noi.

Am vrea să împărțim bunătatea lui în funcție de egoismul, invidia și răutatea pe care o avem în suflet.

Nu reproșăm, celor care sunt mai mari decât noi, că acordă altora o atenție mai mare decât nouă, și ne simțim mereu nedreptățiți?

Cuvântul cheie este «de ce ochiul tău este rău atunci când Eu sunt bun?»

Părintele Savatie are o carte intitulată «Dragostea care ne smintește». Te smintește iubirea pe care o primește aproapele tău. Ți se pare că nu ar merita să fie iubit cu atâta intensitate cu cât poate tu nu te aștepți.

Ai vrea să devii tu cel care împarți dragostea. Ești permanent nemulțumit, ai impresia că tu primești foarte puțină atenție.

Suntem invidioși inclusiv pe Dumnezeu. Ni se pare că în viața altora lucrează mai minunat decât în viața noastră.

Să ne întrebăm întotdeauna și să avem în mintea noastră, ca memento, această formă de atenționare din partea lui Dumnezeu: «de ce ochiul tău este rău atunci când Eu sunt bun»?”

După Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, Părintele Episcop Ignatie  a oficiat slujba Parastasului pentru Episcopul Iacob Stamati al Hușilor, trecut la Domnul în data de 9 martie 1803.

Episcopul Iacob Stamati, originar din localitatea Gledin, Bistrița-Năsăud, a păstorit la Huși între anii 1782-1792, fiind ulterior ales mitropolit al Moldovei (1792-1803).

A rămas în memoria Bisericii ca un ierarh vizionar, neobosit filantrop, sprijinitor al învățământului și preocupat permanent de îmbunătățirea vieții spirituale și morale a credincioșilor săi. 

A ctitorit la Huși, printre altele, actualul Palat episcopal (1784), iar în anul 1787 a adus de la Sfântul Munte Athos, la Catedrala Episcopală din Huși, moaștele Sfintei Mare Mucenițe Chiriachi (mâna stângă).