În după-amiaza zilei de sâmbătă, 09 mai 2020, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat slujba Vecerniei la Catedrala Episcopală din Huşi.
La final, Preasfinţia Sa, pornind de la conţinutul textelor ce alcătuiesc această slujbă, în relaţie cu pasajul evanghelic ce urma a fi lecturat duminică în cadrul Sfintei Liturghii, a vorbit despre Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Cel în Persoana Căruia se regăseşte adevăratul umanim:
„Duminica ce urmează este dedicată unei minuni săvârşite de Domnul Hristos asupra unui om bolnav de 38 de ani, care aştepta, la scăldătoarea Vitezda, vindecarea, eliberarea de suferinţă.
Evanghelia ne spune că Mântuitorul îl interpelează pe acest om bolnav, întrebându-l dacă vrea să se facă sănătos.
Aproape în toate cazurile în care Hristos îi vindecă pe cei care sunt în suferinţă, aceşti bolnavi îşi cer vindecarea. Ei sunt cei care cer milă, ei Îi adresează lui Dumnezeu-Omul rugămintea de fi vindecaţi.
În cazul de faţă, Hristos este Cel care vine în întâmpinarea suferinţei celui care aştepta de 38 de ani la marginea scăldătoarei Vitezda.
Intenţia cu care Hristos îl interpelează scoate în evidenţă un adevăr fundamental. Când este întrebat dacă vrea să se vindece, bolnavul răspunde că vrea lucrul acesta, dar stă de atâta timp şi «nu are om» care să îl arunce în scăldătoare.
Una din stihirile de la Vecernie este cea care ne tâlcuieşte, într-o cheie teologică, duhovnicească, desfăşurarea acestui «nu am om». Ea ne spune, continuând, într-un fel, un dialog pe care Hristos Îl are cu acest om: «Tu zici că nu ai om. Eu sunt Omul care am venit în lume. Eu sunt Omul care te va vindeca pe tine».
Cu alte cuvinte, Hristos este Omul desăvârşit, Cel care vindecă, de orice fel de nedesăvârşire, firea umană rănită de păcat. El este Dumnezeu-Omul, care ne vindecă, Cel la care ar trebui să ne uităm fiecare dintre noi”.
Părintele Episcop Ignatie a subliniat realitatea că doar în Hristos omenirea îşi regăseşte demnitatea pierdută:
„Noi căutăm modele în oamenii păcătoşi. Inventăm un umanism care nu are nimic de-a face cu adevărata frumuseţe şi demnitate a omului.
Hristos, Dumnezeu-Omul, este adevăratul umanism. El este Cel la care ar trebui să ne uităm.
În Hristos nu este niciun fel de conflict interior. În El nu este niciun fel de discordanţă între faptă şi cuvânt, nu este nicio sciziune interioară, nicio dramă interioară.
Când există o prăpastie, un hău foarte mare între minte şi inimă deja este instalată în noi starea de ruptură. În Hristos nu era nimic care să ducă la ruptură interioară. În El totul este desăvârşit, într-o armonie perfectă.
Noi, toţi oamenii, suntem repetenţi, capitulăm dacă am fi puşi în faţa unui examen în ceea ce priveşte consonanţa dintre ceea ce vorbim şi faptele noastre. De cele mai multe ori există un procentaj foarte mare de cuvinte în raport cu faptele. Vorbim foarte mult, dar făptuim foarte puţin.
Hristos este Omul adevărat, cel mai autentic, cel mai frumos, pe care ar trebui să Îl chemăm să ne vindece de orice fel de slăbănogire, de orice rană pe care ne-o provoacă păcatul.
Răspunsul la această dezamăgire «nu am om», este însuşi Hristos.
Vindecarea de păcat, de moarte – care a intrat în lume prin neascultarea lui Adam – în gândirea ortodoxă, se numeşte îndumnezeire.
Îndumnezeirea omului este ridicarea lui la demnitatea şi frumuseţea de a fi părtaş firii dumnezeieşti, de a se lăsa firea umană pătrunsă de energiile dumnezeieşti, de lumina necreată, ca în felul acesta să capete o strălucire mult mai minunată decât o avea Adam însuşi”.
