Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu, părinții protopopi Adrian Chirvasă și Iulian Dumitru Ștefan, și părintele paroh Emanuel Gherghe.

După slujba de sfințire a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea lăcașului de cult. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Grupului Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi”, coordonat de părintele arhidiacon Cosmin-Vlăduț Mironescu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre virtutea nobleții sufletești, care l-a caracterizat pe ofițerul roman ce a apelat la Domnul Hristos pentru a-i vindeca slujitorul:

«Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea» (Matei 8, 8)

Ne putem da seama de sănătatea morală și spirituală a societății în funcție de cât folosim în limbajul nostru anumite cuvinte. Pe de o parte, există o inflație de folosire a anumitor cuvinte, dovadă că și-au pierdut conținutul și nu le mai resimțim cu adevărat semnificația; iar pe de altă parte, pur și simplu, anumite cuvinte au dispărut, cu desăvârșire, din vocabularul nostru. 

Unul din cuvintele pe care nu îl mai auzim rostit de către cei din jurul nostru, și nu-l mai vedem pe buzele lor, este cuvântul „noblețe” - starea de aristocrație spirituală, interioară. 

Sutașul din pasajul evanghelic, sau centurionul, a dat dovadă de foarte multă noblețe în raport cu Domnul Hristos sau, mai exact, în momentul în care și-a manifestat credința față de Iisus. Era numit sutaș sau centurion pentru că era comandantul unei unități militare formate din o sută de ostași. 

Acesta se apropie de Domnul Hristos și-L roagă, Îl imploră să facă o minune cu unul dintre sclavii săi, care era grav bolnav. În generozitatea Sa, Hristos îi răspunde cu promptitudine solicitării acestuia: „îl voi vindeca, vin la tine și-l voi vindeca”. 

Cu alte cuvinte, Domnul Hristos a ținut cont de sensibilitatea aparte și de gingășia sufletului acestui om care îl prețuia pe cel care îi era slugă în casa sa. Am spune că era ceva mai mult decât atât: sluga nu era tratată ca un om care nu merită atenție, dimpotrivă, se bucura de o cinste deosebită. Dovada acestui fapt este că s-a gândit să meargă la Iisus Hristos, despre Care a auzit că vindecă și că face minuni, cerându-I să facă ceva ca să-i tămăduiască sluga. 

În fața răspunsului, plin de promptitudine, al lui Hristos, atitudinea acestui centurion este una admirabilă. El se smerește, are această noblețe sufletească, și-I spune Domnului: „Doamne, nu veni sub acoperișul casei mele, nu sunt vrednic să-mi calci pragul, spune numai cu cuvântul Tău, că eu am credință și sluga mea se va vindeca”. 

Manifestarea credinței centurionului se vede, cu precădere, prin noblețe, prin foarte multă discreție. Dacă am fi fost noi în locul lui, probabil că am fi insistat ca Domnul Hristos să vină în casa noastră, să primim binecuvântarea Lui, să ne bucurăm de prezența Lui. 

Centurionul nu transformă credința sa într-un spectacol, pentru că el vrea și simte că poate să intre în comuniune cu Dumnezeu fiind foarte discret și plin de noblețe. 

Preasfinția Sa a afirmat că există o inadecvare totală între credința creștină și atitudinile zgomotoase, arogante sau batjocoritoare la adresa celorlalți, afișarea unor simboluri creștine nefiind totuna cu a crede în acestea:

A fi plin de noblețe este una dintre trăsăturile omului credincios, ale aceluia care vine la biserică. Credința, așa cum spunea un intelectual al țării noastre (Anca Manolescu), nu este o "achiziție" sau ceva de care crezi că doar tu singur dispui și în felul acesta să te comporți inadecvat, cu o atitudine nedemnă de valorile Evangheliei, chiar dacă vorbești în numele lui Hristos.

Recent – și îndrăznesc să spun lucrul acesta –, ați putut observa că a făcut ocolul mapamondului, atitudinea unui parlamentar european român, care s-a ridicat în acest for și, pur și simplu, nu a făcut altceva decât să se comporte într-un mod atât de nedemn față de Evanghelie, față de Cruce și față de valorile spirituale. Dumnezeu nu ne cere o asemenea atitudine; sunt convins că nu-I este plăcută o atitudine de felul acesta. 

Nicidecum nu poți și nu vei reuși să convingi pe cineva de frumusețea Evangheliei, de dragostea lui Iisus Hristos, comportându-te urât și urlând, chipurile că faci ceva sau îți mărturisești identitatea ta de creștin. 

Dumnezeu nu ne cere un asemenea tip de comportament. Domnul vrea de la noi discreție, noblețe, eleganță – așa se comportă un creștin. Cei care se comportă altfel, deși pe buzele lor este Evanghelia sau numele lui Iisus Hristos, și își fac cruce, au simboluri religioase, ei de fapt au decăzut din statutul de creștin, pentru că nu cred și nu se comportă în conformitate cu spiritul Evangheliei. 

Hristos ne spune, atât de minunat, în Evanghelie, că noi trebuie să iubim pe cei din jurul nostru, inclusiv pe cei ce au o atitudine ostilă față de noi; nu rezolvăm nimic impunându-ne cu forța. 

Iisus, răstignit pe Cruce, a fost pălmuit, batjocorit și disprețuit, adresându-I-se vorbe calomnioase. Cât de minunat și dumnezeiește S-a comportat! El S-a rugat pentru cei care Îi băteau piroane în mâinile și picioarele Sale. De ce Se ruga? Pentru că El, Hristos, este iubire, și iubirea nu se poate comporta cu obrăznicie și aroganță. 

Și noi, când credem în cineva, preluăm din atitudinea și comportamentul acelei persoane. Acest lucru vedem că ni se întâmplă atât de ușor și cu atâta coerență când avem un om care ne este drag și-l iubim, avem o prețuire deosebită, ușor-ușor, cu cât stăm mai mult în preajma acelui om, în proximitatea lui, parcă ne transformăm și preluăm din trăsăturile lui, din modul lui de a se comporta, din timbrul vocii lui. Nici nu realizăm acest lucru, o facem așa de natural! De ce? Pentru că iubirea este cea care face posibil acest lucru. 

Un creștin nu se comportă precum v-am dat exemplul acelui parlamentar european român care ne-a făcut de rușine în fața întregii lumi. Să nu vă lăsați păcăliți că aceștia vorbesc despre credință, Cruce și Evanghelie. Sunt lași! Ei de fapt manipulează și folosesc aceste simboluri și credința creștină pentru capital de imagine și capital politic, pentru voturi. 

Să nu aveți încredere în asemenea oameni, pentru că ei batjocoresc credința. Omul credincios, care-L iubește pe Hristos, se comportă ca și Hristos. Preia din trăsăturile lui Hristos.

Ierarhul Hușilor a afirmat că oamenii au capacitatea de a schimba ceva în viața lor atunci când sunt înțeleși și iubiți, iar nu când sunt forțați:

Centurionul a dat dovadă de atâta noblețe reflectată atât în atitudinea pe care a avut-o față de sluga sa, o atitudine plină de atenție, de sensibilitate, de grijă, cât și în atitudinea față de Domnul Hristos, Căruia I-a spus: „eu am încredere în cuvântul Tău, nu e nevoie să vii în casa mea, eu cred în autoritatea dumnezeiască a ceea ce vei spune Tu”. Acest centurion a preluat din noblețea și frumusețea dumnezeiasca a lui Hristos. Și așa ar trebui, fiecare dintre cei care mergem la biserică sau suntem creștini.

 Este greu să te comporți astfel într-o lume arogantă, în care, cu atâta ușurință, ne jignim, căutăm să calomniem, să murdărim identitatea cuiva - facem chiar o preocupare obsesivă din acest lucru. E greu să te păstrezi normal - iertați-mi expresia - într-o lume care a luat-o razna.

De multe ori ne lăsăm și noi duși de vifornița aceasta a unei atitudini prin care noi ne-am pierdut respectul unul față de altul. Nu mai avem capacitatea să acceptăm că celălalt poate să aibă o opinie separată de a noastră și că, dacă vrem să-i împărtășim ceea ce credem și, într-un fel, să-l sensibilizăm, nicidecum să-l convingem, trebuie să o facem delicat, cu foarte multă dragoste.

Să știți că noi oamenii ne schimbăm când suntem iubiți. Devenim altfel atunci când suntem înțeleși și acceptați. Dacă o facem brutal, violent, prin cuvinte care rănesc, noi nu vom putea schimba nimic, pentru că reacționăm și ne apărăm și încercăm să ne autoimunizăm în fața valului de ură și calomnie ce se îndreaptă înspre noi. 

Cei care citiți rugăciunile de dinainte de Împărtășanie, ați văzut și constatați că în rugăciunile a doua și a noua, am preluat cuvântul acesta al sutașului: „Doamne, deși nu sunt vrednic să intri sub acoperișul casei sufletului meu, Te rog, învrednicește-mă Tu pe mine și vino în casa mea, în casa inimii mele, a sufletului meu, în casa existenței mele, prin Împărtășanie”.

Să ne învrednicească Domnul, să fim oameni delicați, plini de noblețe, mai ales atunci când avem pe buzele noastre, în inima noastră, numele lui Iisus Hristos, când vorbim despre El, când ne închinăm icoanelor. 

Să nu aveți încredere în cei pe care îi vedeți că folosesc credința, pe Dumnezeu, Biserica, în alte scopuri decât cele pentru a întări comuniunea, relația cu Domnul, adică pentru a-și acumula capital de imagine și electoral.

Să nu-i credeți deloc pe cei care își aduc aminte de Dumnezeu numai în campanii electorale, nu sunt cinstiți; ei de fapt, scuzați-mi expresia, ne iau de proști, cred că ne sensibilizează.

Mama mea - o femeie în vârsta, zic eu, cu multă înțelepciune -, mi-a spus o vorbă, văzându-i pe unii care fac scandal tot timpul în Parlament, pe străzi, în societate, și se cred justițiari: „să n-ai încredere în cei care urlă, pentru că aceștia nu fac nimic”. Și așa este. Domnul să ne dea noblețea și frumusețea acestui centurion, care s-a raportat foarte frumos și cu sinceritate față de Iisus Hristos. 

Tot cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a sfințit casa de prăznuire, capela mortuară și un monument ridicat în cinstea eroilor, toate făcând parte din ansamblul parohial.

La final, Preasfinția Sa l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Emanuel Gherghe. Totodată, părintele diacon Ștefan Gherghe, slujitor al parohiei, a primit diplomă de ctitor, iar doamna preoteasă Bianca Gherghe a primit Distincția de vrednicie „Sf. M. Mc. Chiriachi” a Episcopiei Hușilor.