În data de 9 februarie 2020, în Duminica Vameșului și a Fariseului, Părintele Episcop Ignatie, Episcopul Hușilor a săvârșit, alături de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Sfânta Liturghie, în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bilbor, județul Harghita.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul Hușilor, care a vorbit despre modul în care fariseul se raporta la Dumnezeu și la cei din jur:

«Mândria umilește pe om iar de cinste are parte cel smerit (Pilde 29, 23)»

„În general, atunci când vorbim despre parabola Vameșului și a Fariseului, noi ne oprim asupra mândriei, asupra aroganței pe care a avut-o fariseul față de vameș. O aroganță nejustificată.

De fapt, aroganța niciodată nu poate fi justificată în vreun fel, ea nu are niciun temei, decât mândria, iluzia, o părere de sine exagerată.

Noi îl incriminăm pe fariseu și spunem că nu s-a comportat cum trebuie, că a avut o atitudine de mândrie.

Hristos, însă, ne spune că fariseul nu a fost chiar atât de rău, de netrebnic precum ni se pare nouă.

În finalul pildei, ne spune că vameșul s-a întors mai îndreptat decât fariseul. Deducem că fariseul nu s-a întors total neîndreptat.

Probabil mai puțin îndreptat decât vameșul care s-a smerit, care a avut această capacitate de a intra în sine însuși și de a-și vedea hăul păcatelor și de a mărturisi lui Dumnezeu că nu merită să vadă cerul.

Fariseul, până într-un anume punct, a fost un om destul de corect. Spunea că postește, că nu este hoț, că nu este desfrânat. Până în acest punct al mărturisirii, era corect, cinstit, nu făcea nimic din ceea ce, probabil, intuia că făcea vameșul, care stătea smerit, în spate.

Care este momentul în care fariseul păcătuiește?

Păcătuiește în momentul în care se laudă cu virtuțile proprii.

Nu a știut să își calibreze diferențele față de vameș.

S-a plasat, din oficiu, într-o zonă de superioritate.

A făcut un adevărat vernisaj de virtuți, ceea ce lui Dumnezeu nu îi place”.

Preasfinția Sa a arătat că faptele enumerate de fariseu, deși reale, nu aveau rădăcină și corespondent în inima sa:

„Dumnezeu nu are nevoie ca noi să facem caz de virtuțile, de faptele bune pe care le săvârșim. Nu este nevoie să le scoatem la lumină. Trebuie să fie văzute de alții, nu noi înșine să le scoatem la lumină.

Din punct de vedere psihologic, un om care vorbește foarte mult despre sine însuși, despre calitățile pe care le are, despre inteligența pe care o are, despre credință, despre smerenie, paradoxal – niciun om cu adevărat smerit nu face paradă de acest lucru -, înseamnă că nu le posedă, cu adevărat, în interiorul său.

Păcatul acestui fariseu a constat în faptul că s-a lăudat cu virtuțile sale. Erau adevărate, corecte, le săvârșea, nu L-a mințit pe Dumnezeu.

Când ești un om virtuos, când Dumnezeu îți dă harul de a te bucura de anumite calități, mai ales din punct de vedere spiritual, niciodată nu îl disprețuiești sau calomniezi pe cel de lângă tine.

Însăși virtutea pe care o săvârșești îl pune, mai întâi, în valoare pe cel de lângă tine, nu te pui tu în centrul atenției.

Dacă esti un om cu adevărat virtuos, întotdeauna îl pui în valoare pe cel de lângă tine, nu îl desconsideri.

Virtuțile pe care le-a inșirat acest fariseu, ca într-un  vernisaj, erau virtuți făcute la suprafață”.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie a arătat că omul smerit transmite, prin faptele și atitudinea sa, prezența lui Dumnezeu:

„Sfântul Maxim Mărturisitorul are un cuvânt foarte profund: «ființa virtuții este însuși Hristos».

Când noi săvârșim binele, când suntem buni și încercăm să fim milostivi, când încercăm să ne rugăm mai mult, când avem capacitatea de a ierta, de a nu bârfi, de a nu fi invidioși, și toate celelalte lucruri frumoase pe care încercăm să ne asumăm să le facem, de fapt, Hristos este în noi.

Dacă Hristos este în noi, nu putem decât să Îl urmăm în smerenia Sa. În Evanghelie nu vom găsi niciodată vreun verset în care Hristos să facă caz de Cine este și cât de desăvârșit și bun este.

Oamenii mândri sunt autoreferențiali.

Ei consideră că toate referințele merg spre ei înșiși. Ei sunt în centru și toți ceilalți sunt niște sateliți care se tot rotesc în jurul lor.

Acesta este păcatul fariseului, chiar dacă era corect și săvârșea, într-un fel, ceea ce spunea.

Un om smerit, virtuos, care are harul lui Dumnezeu, caută să ascundă tot ceea ce este mai minunat în sufletul său. Ceilalți constată, însă el niciodată nu va face caz de acest lucru.

Când omul se mândrește și își arogă merite și poziții necuvenite, va fi smerit, starea aceasta nu merge la nesfârșit:

„Oamenii sfinți, dăruiți de Dumnezeu cu harisme deosebite, fugeau de oameni. Este cazul unui călugăr din Pateric, care se ruga și îi spunea lui Dumnezeu «să nu mă slăvești în fața oamenilor». Cu cât se ruga astfel, cu atât Domnul îl slăvea și mai mult.

Așa ne încredințează Domnul, în Evanghelie, că oricine se înalță pe sine, va fi smerit - cineva, altul, îl va smeri. Cel mai greu este când ne smerește Dumnezeu!

Cel care se smerește pe sine însuși, va fi înălțat. Când ne înalță Dumnezeu, atunci trăim cu adevărat ce înseamnă plinătatea, frumusețea minunată a ființei noastre”.

De asemenea, Părintele Episcop Ignatie a evidențiat pericolul expunerii permanente, a afișării unei imagini personale pe care o vrem idealizată:

„Mesajul central al acestei parabole este să nu ne înălțăm pe noi înșine, să nu ne punem mereu în valoare, cât de grozavi suntem.

Aceasta este ispita secolului în care trăim.

Dacă vă uitați pe rețelele de socializare, toate sunt gândite în așa manieră încât să umfle egoul nostru, părerea noastră de sine, să ne preocupe tot timpul cum să ne livrăm celorlalți.

Ne transformăm, pe aceste rețele, într-o marfă pe care trebuie să o ambalăm cât mai bine”.

În încheiere, Preasfinția Sa a recomandat virtutea smereniei ca sursă de echilibru personal:

„Perioada Triodului este perioada în care toate textele liturgice sunt ca un «RMN duhovnicesc». Ne putem radiografia. Ne vedem pe noi înșine, așa cum suntem.

Mesajul acestei parabole este: «nu te înălța tu pe tine însuți, nu te ridica pe un soclu care nu ți se cuvine, nu trăi într-o iluzie, ca într-o bulă de aer. Va veni momentul în care, cu cât te urci, iluzoriu, mai sus, cu atât căderea va avea o consecință, pentru tine, zdrobitoare».

Părinții Bisericii ne spun că omul smerit nu are de unde să cadă.

De aceea, este mai minunat să ne smerim pe noi înșine și altcineva să ne ridice.

Când ne ridică Dumnezeu, atunci simțim adevărata împlinire, adevăratul sens al vieții.

Să urmăm exemplul vameșului!

Sfântul Isaac Sirul spune, legat de smerenie: «nu este un lucru grozav să înviezi morții, este minunat să îți vezi propriile tale păcate; nu este un lucru grozav să vezi îngerii, este extraordinar să te vezi pe tine însuți; nu este un lucru grozav să ai harisma învierii din morți, cel mai minunat este să suspini pentru păcatele tale»”.

După Sfânta Liturghie, cei doi Ierarhi au săvârșit slujba Parastasului la trei ani de la trecerea la cele veșnice a doamnei preotese Ileana Apostol, soția părintelui paroh Dumitru Apostol, protopop al Protopopiatului Călimani.

Ultimele articole