Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele inspector bisericesc Dragoș Trofin și părinții protopopi Iulian Dumitru Ștefan și Andrei Mereuță.

În cuvântul adresat familiei îndoliate, Ierarhul Hușilor a amintit de puterea iubirii mai tari decât moartea:

 Am săvârșit slujba de pomenire pentru sufletul adormitului robului lui Dumnezeu Iulian, ca o expresie a dragostei fiecăruia din cei ce suntem aici de față. 

Hristos este cel care, prin Învierea Sa, a schimbat fundamental, ontologic, conținutul morții. El este însăși Viața, a zdrobit chingile morții și ne-a deschis calea spre perspectiva veșniciei. 

Moartea nu se mai dovedește a fi un zid pe care omul nu-l poate escalada, ci devine o poartă înspre veșnicie. Într-o exprimare mai plastică, Sfântul Nicolae Velimirovici ne spune că dacă până la Hristos după moarte se punea punct, începând cu Învierea Domnului, se pune virgulă. În sensul că se continuă fraza adevărată, autentică a vieții noastre.

Aceasta este nădejdea noastră și motivul pentru care ne rugăm pentru cei plecați în lumea veșniciei. 

Domnul Hristos folosește această comparație că trupul nostru este ca bobul de grâu care cade în pământ, germinează ca mai apoi să-și dea rodul, și noi, suntem așezați în țărâna din care am fost făcuți pentru a aștepta obșteasca Înviere, să dăm rodul adevărat; sufletul merge la Dumnezeu, Cel care l-a creat pentru comuniunea veșnică. La obșteasca Înviere, vom învia cu toții într-un trup de slavă așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Și fiecare dintre noi vom lua răsplata în funcție de ceea ce am făcut în această viață. 

Să avem această nădejde și credință pe care trebuie să o mărturisim permanent pentru că din nefericire, lumea crede în Dumnezeu, dar nu mai crede în viața de dincolo, într-un alt mod de existență decât cel pământesc, terestru. 

Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune că a nu crede în viața de dincolo coincide cu a nega Învierea, cu a nu crede în adevărul acesta care a schimbat fundamental istoria umanității, și anume că moartea a fost biruită de Cel ce este însăși Viața ființială.

Am ținut foarte mult ca să vin la acest moment de rugăciune în semn de comuniune, de solidaritate pentru familia părintelui Andrei, pentru mama părintelui, pentru rudele și pentru toți cei care-i sunteți apropiați. Dumnezeu să fie Cel care vă mângâie pe fiecare în parte. 

Noi, slujitorii Bisericii, oricât de bine și meșteșugit am vorbi, nu reușim niciodată să aducem stropul acela de mângâiere pentru că moartea nu este numai un mod de a ne exprima credința în Înviere. Este și un mod de a constata că ea strică o ecuație a iubirii prin dispariția fizică dintre noi a unui om, a cuiva care ne este foarte drag. De aceea, Însuși Domnul S-a întristat când l-a văzut pe prietenul Său, Lazăr, prins în chingile morții, de patru zile. Este singurul loc unde ni se spune că Dumnezeu-Omul a lăcrimat văzându-Și făptura prinsă în ghearele morții.