În dimineața zilei de joi, 21 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, alcătuit din părinții consilieri eparhiali și de părinții protopopi, a săvârșit Sfânta Liturghie, la Biserica „Sfântul Ilie” din municipiul Bârlad.

Preoți din tot cuprinsul Episcopiei Hușilor au participat la slujbă și s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

Sfânta Liturghie a prefațat conferința semestrială de toamnă, cu preoții din cele trei protopopiate (Vaslui, Bârlad și Huși) ale Eparhiei.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre inteligența credinței, ilustrată de comportamentul femeii cananeence, care s-a rugat pentru fiica ei:

«Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii. Căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns și I-a zis: Da, Doamne, dar și câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor» (Marcu 7, 27-28)

Pasajul evanghelic ne relatează minunea pe care a săvârșit-o Domnul Hristos cu fiica femeii cananeence. Întotdeauna, când citim acest pasaj, suntem uimiți de credința minunată pe care a avut-o această femeie. Însuși Domnul Hristos a exclamat, în urma dialogului pe care l-a avut aceasta: „O, femeie, mare este credința ta!”.

Această femeie a avut o inteligență și un curaj extraordinar. Părintele Nicolae Steinhardt ne spune că Hristos iubește întotdeauna vorbirea „mintoasă”.

Această femeie păgână nu a capitulat în fața examenului la care a fost supusă de către Domnul Hristos. Resursele ei, în a menține neclintită atitudinea de credință, constau în faptul că era o femeie inteligentă.

Omul credincios, în sensul cel mai autentic al cuvântului, nu poate fi decât inteligent.

Nimeni nu s-ar fi gândit că această femeie va găsi un răspuns extraordinar de frumos la o provocare a lui Hristos, în sensul că i s-a adus aminte că ea este păgână (ca un câine), și nu i se cuvine să primească din „pâinea” destinată doar celor ai casei (poporului Israel).

În fața unui asemenea cuvânt, femeia a zis: „Da, Doamne, ai foarte mare dreptate. Însă și câinii mai mănâncă din fărâmiturile care cad de la mesele stăpânilor lor”. Iar în urma unui asemenea răspuns, Hristos exclamă: „O, femeie, mare este credința ta!”.

Există încetățenită ideea – mai ales în rândul celor care sunt ostili față de Biserică sau într-o anumită discordanță față de învățăturile ei – că a fi un om credincios înseamnă a fi un om prost, sau că la biserică se duc cei naivi (creduli), care nu sunt foarte inteligenți.

Pasajul evanghelic ne încredințează de faptul că omul care are o credință autentică, de neclintit este, în același timp, și un om foarte inteligent – așa cum a fost femeia cananeeancă.

Cu siguranță Hristos, pe lângă credința frumoasă care a ieșit la iveală în urma acestui dialog, a admirat și frumusețea gândirii acestei femei. Inteligența ei izvora mai ales din smerenia pe care o avea.

Omul smerit nu capitulează niciodată și nu consideră că există vreun obstacol pe care să nu-l poată depăși – așa cum a avut această convingere interioară extraordinară femeia cananeeancă.

Inițial, femeia a fost ignorată de Hristos. Apoi, intervin ucenicii și-L roagă insistent: „Fă ceva cu această femeie care are nevoie să-i fie vindecată fiica!”. Iar Hristos le spune: „Nu sunt trimis decât numai pentru oile casei lui Israel”. Cu alte cuvinte, îi spune femeii: „Tu nu meriți atenția Mea” – atât de neobișnuit pentru Hristos, Care se adresa tuturor (mesajul Său este universal).

Finalul acestui dialog ne evidențiază intenția pe care Hristos a avut-o, în momentul în care a supus-o unui examen foarte serios pe femeia cananeeancă – să se vadă, să strălucească credința minunată pe care ea o avea, ca un diamant ascuns în inima ei.

De aceea, noi nu trebuie să ne complexăm în niciun fel – atât ca slujitori ai Bisericii, cât și ca și credincioși.

Dacă vom aprofunda, cu adevărat credința noastră, ea constituie pentru noi o sursă de înțelepciune și de inteligență. Vom găsi răspunsurile adecvate, pe măsura provocărilor la care suntem supuși.

Preasfinția Sa a afirmat că asumarea responsabilă a credinței, în viața de zi cu zi, este sursa unei mărturii inteligente și credibile:

Astăzi suntem asaltați de multe ideologii, care subminează conținutul de învățătură al Bisericii noastre. Dacă vom fi ancorați în credință și vom avea smerenie, Domnul ne va da cum să grăim și să răspundem celor care ne cer, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „mărturie despre credința noastră”.

Putem da această mărturie în mod inteligent, fără spume la gură, fără să facem caz de faptul că noi deținem adevărul.

Din modul nostru de a trăi, de a gândi și de a ne raporta la cei din jur, ar trebui să transpară faptul că suntem ucenicii lui Hristos.

Dacă eșuăm, dacă nu reușim să dăm răspunsurile adecvate, atunci ar trebui să ne punem un semn de întrebare, să ne interogăm pe noi înșine: „Cât de credincioși suntem? Cât de multă credință avem și cât de mult suntem conștienți de aceasta?”.

Dacă o realitate intră în carnea noastră, suntem atât de conștienți de ea, încât putem fi, pentru toți cei din jurul nostru, o bună mărturie, care să disloce multe inerții din sufletele celor care, poate, stau în expectativă sau au întrebări (nelămuriri, nedumeriri) față de credința în Hristos.

Dacă noi suntem, în primul rând, „stare” (de credință), atunci putem schimba viețile oamenilor, încât să se minuneze și ei de credința pe care o avem și care ar trebui să transpară în tot ceea ce facem noi – din modul cum ne comportăm, cum gândim, cum relaționăm, cum reacționăm în momentele delicate, în care suntem provocați să ne mărturisim credința.

O avem ca bun exemplu pe această femeie cananeeancă, care, pe lângă credința ei extraordinară, era și foarte inteligentă – a dat răspunsurile cu mult echilibru, fără să cedeze.

Dacă noi am fi fost în fața acestui test primit din partea lui Hristos, am fi judecat și am fi spus: „Cum? Tu zici că ești Dumnezeu, Iubirea desăvârșită. Cum poți să mă ignori și să nu ții cont de nevoile și problemele mele?”.

Această femeie nu-și pierde cumpătul, nu recurge la un atac personal față de Hristos. Rămâne în logica dialogului, exact în aceeași tonalitate cu conținutul dialogului, pe care l-a instaurat Hristos, nu depășește limitele. Dacă Hristos îi spune: „Pâinea aceasta nu trebuie dată câinilor.”, ea nu refuză să fie catalogată în felul acesta, dimpotrivă: „Așa este, dar totuși, și sclavii (câinii) mai mănâncă câte ceva din cele ce cad de la mesele stăpânilor.”.

Cu alte cuvinte, femeia Îi spune lui Hristos: „Tu, Doamne, dă-mi fărâmitura aceasta, de care am nevoie”. Nu-i trebuia o „pâine” întreagă, în smerenia ei, ci numai o fărâmitură din cele pe care le are Dumnezeu – exact ca și sutașul, care ar fi putut să profite, să insiste, să-L cheme pe Hristos să intre în casa lui – câtă onoare și binecuvântare ar fi fost pentru el. Sutașul Îi spune atât de smerit, simplu și cu o credință la fel de frumoasă: „Doamne, spune un cuvânt, de departe, și am credința că se va vindeca sluga mea”.

Credința în Hristos este o sursă reală de înțelepciune și de inteligență.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie i-a hirotesit pe noii părinți protopopi, preoții Iulian-Dumitru Ștefan (Protopopiatul Huși) și Andrei Mereuță (Protopopiatul Bârlad).

Preasfinția Sa a vorbit despre această slujire în cadrul Bisericii, accentuând echilibrul dintre fermitate și smerenie:

Slujirea de protopop implică foarte multă responsabilitate, smerenie și fermitate. Este greu să fim și smeriți și fermi. Când suntem smeriți și nu suntem fermi, părem oameni slabi. Când suntem fermi și nu suntem smeriți, părem oameni care vrem să-i umilim pe cei din jurul nostru. De aceea, întotdeauna trebuie îngemănate cele două calități (virtuți) – smerenia și fermitatea.

„Softul” nostru mental nu este încă pregătit pentru această combinație, între smerenie și fermitate. De multe ori, când suntem fermi, iar apoi smeriți, suntem judecați că suntem ipocriți. Sau, când suntem smeriți, iar apoi încercăm să fim fermi, suntem judecați ca fiind oameni inconsecvenți.

Nu avem încă mintea formatată pentru a găsi cele două virtuți – smerenie (bunătate, îngăduință) și fermitate.

Autoritatea, în Biserică, este prin slujire, prin smerenie și prin maximă responsabilitate.

De asemenea, Ierarhul Hușilor a mulțumit foștilor protopopi, preoții Marius Cătălin Antohi și Vasile Lăiu, pentru întreaga activitate depusă în cadrul administrației bisericești.

Tot în acest cadru, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Marian Tănase, de la Parohia Munteni de Jos I, Protopopiatul Vaslui, în semn de apreciere pentru implicarea constantă în activitățile cu tinerii, la nivel de Eparhie.

Preasfinția Sa a oferit Crucea Episcopiei Hușilor pr. prof. dr. Ioan Sauca, invitat pentru a susține conferința „Mărturia Ortodoxă în contextul provocărilor din vremea noastră”, în cadrul ședinței semestriale cu preoții din Eparhie.

Ultimele articole