Alături de Preasfinția Sa, din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Marian Ursu.

În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul Hușilor a subliniat faptul că Mântuitorul Hristos numește faptele bune ale oamenilor, lumină în care Îl descoperim pe Dumnezeu:

„Hristos, în Predica de pe Munte, ne spune că, în fața Lui, omul care făptuiește, este mult mai important decât omul care grăiește.

Din păcate, lumea în care trăim pune accent mai mult pe vorbe, pe făgăduințe, fără concretizarea acestora în trupul faptei. Hristos ne spune că devenim vrednici de Împărăția lui Dumnezeu în momentul în care ajungem să făptuim ceea ce grăim. În fața lui Hristos prevalează fapta, experiența noastră, în fața teoriei, a cuvântului. Atunci când facem binele, devenim oameni care manifestăm dragoste de semeni. Aceasta este adevărata noastră lumină. Adevărul acesta îl știm și din viața de zi cu zi. Un om bun, care știe să se raporteze cum se cuvine la semenul său, este un om care are lumina pe fața sa, un om în sufletul căruia citești seninătatea, pacea și linștea. Omul care face fapte rele, sufletul lui, chipul lui poartă în sine neliniștea, agitația și frica. Hristos ne spune că este esențial ca prin faptele noastre bune, oamenii să Îl recunoască pe Dumnezeu, să simtă că noi suntem ai lui Dumnezeu”.

 De asemenea, Preasfinția Sa a arătat că Biserica urmărește concretizarea în faptă a învățăturii de credință:

„În tradiția ortodoxă, există un cuvânt: cea mai minunată predică a unui slujitor este fapta, nu atât ceea ce spune la modul verbal.

Societatea în care trăim suferă de inflația cuvântului. Ne axăm foarte mult pe vorbe, pe dezbateri, fără să concretizăm, la modul cât se poate de real și deplin, prin fapte, ceea ce noi vorbim. Biserica reușește, prin tot ceea ce face, prin bunurile date în administrarea ei, să ajungă, la modul concret, în viața oamenilor. Pot fi și derapaje, deficiențe, păcate ale noastre, ale slujitorilor, însă la modul general, concret, Biserica pune accent pe faptă, pe ceea ce trebuie să facă  pentru credincioși, și din punct de vedere social, și din punct de vedere catehetic, al vieții noastre spirituale. Biserica urmărește concretizarea în faptă a tot ceea ce învață la nivel teoretic. Dacă nu experimentăm ceea ce învățăm, nu reușim să fim ucenici adevărați ai lui Hristos. Prin faptele noastre să devenim lumină”!

Părintele Episcop Ignatie a arătat că faptele bune sunt cele care, în mod real, atrag în sufletul nostru lumina lui Dumnezeu:

„Un om, când săvârșește o faptă bună, deja a aprins o lumină în sufletul său. Când săvârșește o mie de fapte bune, a aprins, în sufletul său, o mie de lumini. El însuși devine lumină. Din lumina aceasta, îl pot cunoaște semenii noștri pe Dumnezeu.

Este o corelație între lumină și faptele bune. Ele atrag în sufletul nostru lumina lui Dumnzeu. Bunătatea pe care o manifestăm față de semenii noștri este „ruptă” din bunătatea absolută a lui Dumnezeu. Nu poți să spui că ești un om bun dacă rămâi doar la nivel teoretic, informațional”.

Ierarhul Hușilor a amintit, în cuvântul său, de Sfântul Ierarh Alexandru, cel care a devenit lumină pentru contemporanii săi:

„Un om care trăiește, cu adevărat, în adevărul Bisericii, vorbește mai puțin, pentru că însăși experiența lui este o vorbire despre ceea ce el crede. Acest lucru l-au făcut sfinții! Sfântul Ierarh Alexandru s-a opus și i-a stat în cale ereziarhului Arie, cel care discredita dumnezeirea lui Iisus Hristos, pe care Îl considera un simplu om.

Sfântul Ierarh Alexandru se opune acestei erezii, propovăduind cu fermitate că Cel Care S-a întrupat din Fecioara Maria este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Sfântul Alexandru este cel care, prin viața sa, a devenit o lumină pentru cei din jurul său. Cât de greu este să fii o lumină pentru cei din jur! Nu poți să devii lumină dacă nu faci fapte bune!”