În după-amiaza zilei de miercuri, 7 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Parohia Țibăneștii Buhlii, Protopopiatul Vaslui.

Alături de Preasfinția Sa au slujit și părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Andrei Bogdan.

În cuvântul de învățătură rostit, Ierarhul Hușilor a făcut referire, pornind de la un îndemn al Înțeleptului Solomon, la modul de manifestare al păcatului mândriei:

În această perioadă, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite se săvârșește în fapt de seară. În vechime, creștinii posteau aspru. În zilele Postului Mare nu mâncau nimic, de dimineața până seara. După o zi de postire și nevoință, simțeau nevoia să se împărtășească, să Îl primească pe Hristos. În felul acesta, la ceas de Vecernie, după o zi de postire, de rugăciune intensă și atenție la suflet, erau împărtășiți cu Trupul și Sângele lui Hristos. Așa am moștenit și noi, cei de astăzi, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite - care nu se săvârșește decât în perioada Postului Mare.

Regele Solomon a rămas în memoria colectivă a posterității, ca simbol al omului înțelept. De la el avem povățuiri și îndemnuri, pe care le regăsim în cartea Pildele lui Solomon, din cadrul căreia citim în într-una din paremiile de la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.

«Mândria nu dă prilej decât la ceartă, înţelepciunea se află numai la cei ce primesc sfaturi» (Pildele lui Solomon 13, 10)

În acest verset ni se vorbește despre mândrie și înțelepciune.

Mândria provoacă tulburare, foarte multă neliniște și caută prilej de ceartă.

Un om mândru este foarte greu de suportat. El crede că le știe pe toate. Este autosuficient și plin de sine. În nebunia și înșelarea lui, crede că nu mai are nevoie de nimeni din cei din jurul său. Nici de sfaturi, nici de a fi povățuit, nici îndreptat când este pe o cale greșită.

Omul mândru crede că el trebuie să îi învețe, tot timpul, pe ceilalți, chiar dacă nu are competența morală și autoritatea duhovnicească de a o face. Omul mândru și trufaș se comportă ca cel rău – diavolul –, care a avut cutezanța de a se pune chiar în locul lui Dumnezeu.

Așa sunt oamenii mândri: întotdeauna sabotează, sapă la pregătirea profesională a semenilor lor și caută, cu orice preț, să îi calomnieze, ca în felul acesta ei să fie în centrul atenției.

Înțeleptul Solomon spune că omul mândru caută, cu orice preț, prilej de ceartă. De aici putem să ne dăm seama care este patima dominantă din sufletul unui om care este întotdeauna pus pe ceartă. Consideră că el are un monopol exclusiv asupra dreptății.

Omul mândru nu poate suporta să fie contrazis. Se crede infailibil, fără de păcat. Dacă îndrăznim să avem altă părere decât a lui, intrăm într-un conflict groaznic.

Înțeleptul Solomon rezumă mândria cuiva la faptul că aceluia îi place să se certe.

Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre virtutea înțelepciunii, prin care se pot reașeza multe în viața personală și în cea a societății:

În contrast cu omul mândru, cel înțelept are disponibilitatea de a primi sfaturi, de a-și asuma faptul că nu este perfect și că sunt atâtea lucruri pe care trebuie să le îndrepte în ceea ce privește firea sa, modul său de a se comporta cu cei din jur.

Înțeleptul Solomon ne spune că omul înțelept este foarte receptiv la sfaturi. De aici ne putem da seama de înțelepciunea unui om: dacă refuză sfaturile, înseamnă că este un om mândru, plin de sine.

În perioada Postului Mare ne propunem să înfrângem mândria, să o anesteziem, și să căutăm să dobândim înțelepciunea.

Câtă nevoie avem de oameni înțelepți! Avem nevoie de oameni înțelepți în Biserică; avem nevoie de oameni înțelepți în instituțiile publice – care să chivernisească banii cât mai cinstit; avem nevoie de oameni înțelepți în învățământ – ca să îi formeze frumos pe tineri; avem nevoie de oameni înțelepți în societate, care să mențină un climat de pace. Avem nevoie de oameni înțelepți și în familie: părinți înțelepți care să își educe frumos copiii.

Din nefericire, procentajul celor mândri, a celor puși numai pe ceartă și caută numai pricină de tulburare, este mult mai mare decât a celor înțelepți. Aceștia din urmă își aduc aminte de vorba populară: «Dumnezeu ne-a dat două urechi, ca să ascultăm de două ori, și o singură gură, ca să vorbim o singură dată».