Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinți consilieri și inspectori de la Centrul Eparhial Huși, părinții protopopi de Huși și Vaslui, Iulian Ștefan și Adrian Chirvasă, alături de preoții parohi Cosmin Gubernat, Cătălin Mirciu și Dragoș Trofin.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Kinonia”, al Episcopiei Severinului și Strehaiei, împreună cu solista Maria Coman, prezenți  la Vaslui, la Festivalul Național de Muzică corală, laică și religioasă „Gheorghe Cucu”.

În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a vorbit despre relația existentă între minunea înmulțirii pâinilor și Pâinea cea cerească - Trupul și Sângele Său:

«Milă îmi este de mulțime, că sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce. Și de-i voi slobozi flămânzi la casa lor, se vor istovi pe drum, că unii dintre ei au venit de departe» (Marcu, 8, 2-3)

Fragmentul evanghelic constituie un bun prilej de a reflecta asupra a ceea ce înseamnă „foamea și setea” după Dumnezeu - după cele spirituale. În general, atunci când se citește acest fragment evanghelic în care este relatată minunea înmulțirii pâinilor, noi zăbovim asupra unui aspect exterior, care ține de lumea materială: faptul că mulțimea de oameni - cei cinci mii de oameni, în afară de copii și de femei -, au fost hrăniți de Domnul Hristos. 

Nu cred că este o simplă coincidență că sfinții evangheliști au reținut un amănunt, nu lipsit de importanță, în consemnarea acestei minuni. Ni se spune că Domnul i-a îndemnat pe ucenici să aducă cele cinci pâini și doi pești având în vedere mila, compasiunea pe care a manifestat-o față de aceste mulțimi venite de departe și cărora le era foame. Foamea, starea aceasta de privare de hrană, ar fi putut fi una care să-i istovească pe drum, la întoarcere.

Observăm cum grija lui Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, este ca omul să nu cumva să trăiască o stare de foamete și mai apoi, din pricina acesteia, să se istovească. De aceea, a înmulțit cele cinci pâini și cei doi pești. 

Plasată într-un context foarte precis, minunea înmulțirii pâinilor ne dezvăluie semnificații mult mai profunde decât cele pe care am putea noi să le întrezărim. 

Hristos le vorbea acestor oameni într-un loc pustiu, îndepărtat, așa cum Moise s-a rugat lui Dumnezeu ca israeliților, care peregrinau, prin pustiu, înspre Țara Făgăduinței, să le dea hrană. Israeliții s-au revoltat, pentru că erau flămânzi, iar Dumnezeu le-a dăruit mană din cer, acea pâine foarte bună la gust, și carne, prepelițe. 

În Evanghelia după Ioan, capitolul VI, Hristos rostește celebra cuvântare euharistică despre pâinea care s-a coborât din cer, imediat după minunea înmulțirii pâinilor. Dovadă că există o corelație perfectă între minunea înmulțirii pâinilor și cuvântul lui Hristos ca Cel ce este „Pâinea coborâtă din cer”, ca Cel care ne dăruiește nouă Sfânta Euharistie, Trupul și Sângele Său spre viață veșnică. 

În această minune a înmulțirii pâinilor, Hristos ne trimite la un alt fel de foamete. El ne grăiește despre foametea spirituală, duhovnicească, foamete de Hristos euharistic, de Hristos din potir. 

Într-un mic eseu, intitulat „Cealaltă înfometare”, un teolog profund - părintele Ioan Bria -, ne spune că dacă nu vom fi atenți la această pâine euharistică și o vom neglija, vom ajunge ca viața duhovnicească a unei parohii să ajungă într-o stare de epuizare, de inaniție spirituală. Și așa este, pentru că această minune a înmulțirii pâinilor conține în sine toate elementele care alcătuiesc lucrarea dumnezeiască a săvârșirii Sfintei Euharistii. Hristos este ca un nou Moise, care ne hrănește pe noi, cei aflați în pustiul păcatului, în pustiul distanțării de Dumnezeu, al revoltei față de El, cu Pâinea care s-a coborât din cer - cu Sfânta Euharistie. Din păcate, diavolul este cel care vrea să ne țină cât mai departe de Sfânta Împărtășanie. 

Preasfinția Sa a exemplificat cum atacurile celui rău sunt centrate pe Sfânta Euharistie:

Într-o scenă iconografică celebră, din bolnița Mănăstirii Hurezi, este pictată o imagine incredibil de profundă prin mesajul ei. Biserica este reprezentată ca o corabie pe care stau ierarhii, episcopii, preoții, călugării și credincioșii în jurul unei mese, și pe aceasta este așezat un chivot. Sfinții Apostoli Petru și Pavel stau în fața corabiei la proră, iar Hristos, cârmaciul, stă în spatele acestei corăbii. Jos, pe apă, îndreptați înspre această corabie, pe care vor să o oprească, ca niște pirați, sunt ereticii, toți cei care au desfigurat conținutul credinței; și undeva, nu la o foarte mare depărtare, stă diavolul, având un arc în mâinile lui și o săgeată îndreptată, nu înspre cei care erau în corabie, nici înspre episcopi, preoți, credincioși sau monahi, nici înspre Apostoli, nici înspre Hristos de la cârmă, ci înspre chivotul acela mic - unde noi, creștinii, păstrăm Sfânta Împărtășanie. Înspre acel obiect din corabie era îndreptată săgeata diavolului. Pentru că, dacă va reuși să-i îndepărteze pe creștini de Pâinea cea din cer, viața Bisericii va fi una anemică, sărăcăcioasă. Euharistia este cea care constituie Biserica, formează Biserica. Sigur că există tendința aceasta, mai ales dinspre cei care au o abordare relativistă și relativizantă față de Sfânta Împărtășanie, în care ni se spune că sunt mai multe feluri de împărtășire, la fel de importante: împărtășirea prin cuvântul lui Hristos, împărtășirea prin rugăciune, împărtășirea de harul lui Dumnezeu coborât în Liturghie. Sigur, sunt esențiale toate acestea, însă niciuna nu e comparabilă cu Cel Care este Însuși izvorul harului, izvorul cuvântului Scripturii, adică cu Hristos. 

Și tentativa aceasta, de a pune pe picior de egalitate cu Sfânta Euharistie, celelalte feluri de împărtășire de cele spirituale este una care, aș îndrăzni să spun, este ca o săgeată îndreptată înspre Împărtășanie, pentru a fi așezată la periferia vieții spirituale. Or, centrul vieții noastre spirituale  - fără a absolutiza Taina Sfintei Euharistii -, este Însuși Iisus Hristos euharistic. Nu este nicio formă de absolutizare: El este centrul vieții noastre duhovnicești. În Sfânta Scriptură ni se spune că „cine va mânca Pâinea și va bea din Vinul acesta, adică din Trupul și Sângele lui Hristos, va avea viață veșnică”. În Cartea Facerii ni se spune, cu referire la pomul vieții: dacă va mânca și se va înfrupta omul din pomul vieții, va trăi veșnic; dacă mănâncă din pomul cunoștinței binelui și răului, va muri. Referința și corespondența este perfectă: „Pomul vieții”, în tâlcuirile Sfinților Părinți, nu este Altcineva decât Hristos Însuși, Cel care ni Se dăruiește în Împărtășanie.

Și ca să vedeți câtă perfidie există din partea diavolului, care nu vrea ca noi să conștientizăm și să trăim această foamete spirituală după Hristos euharistic, am să fac referire la un pasaj dintr-un roman celebru, scris de Dostoievsky, „Frații Karamazov”. În acest roman, este consemnată celebra legendă a Marelui Inchizitor, pusă în gura lui Ivan Karamazov, un ateu, necredincios. În această legendă ni se spune că, la un moment dat, într-un oraș din Spania, în Sevilla, coboară, pe neașteptate, Hristos, Care este identificat de către credincioși mai ales prin blândețea, prin tăcerea Lui și minunile pe care le făcea. Toți se apropiau de El, El nu spunea nimic, nu S-a prezentat pe Sine Cine este, însă L-au recunoscut cei care L-au întâlnit. 

Marele Inchizitor, adică cel care coordona arderea pe rug a tuturor ereticilor și a celor care contrastau cu învățătura oficială a Bisericii – Inchiziția, una dintre marile erori ale Bisericii Catolice –  se întâlnește și el cu Hristos, venit pe neașteptate, în mod surprinzător, în acest oraș, într-o zi toridă, așa cum sunt toate zilele de vară în Spania. Și-I spune lui Hristos: „Ai venit ca să ne tulburi. Eu nu Te cunosc, nu Te știu, probabil că semeni cu Cel despre care îmi vorbesc mulțimile sau Te-au identificat mulțimile ca fiind cel din Evanghelie, dar eu nu cred în Tine și Tu ai venit să ne tulburi, să ne strici socotelile. Mâine, Te voi băga în închisoare și Te voi pregăti ca să Te ard pe rug”. Și în următoarea zi Îl va închide pe Hristos - continuă narațiunea, evident, fictivă, dar cu un tâlc extraordinar, cum numai un geniu ca Dostoievsky, putea să surprindă.

Și Marele Inchizitor, cardinalul, care se simte deranjat de Însuși Hristos, de prezența Lui, are o întâlnire privată cu El, în închisoare, înainte de a-L trimite să ardă pe rug. Și-I spune așa: „Fă o minune, Tu, Cel care ai fost ispitit în pustiul Carantaniei, și fă ca pietrele acestea dogorite de arșiță să fie transformate în pâine, și dă-le de mâncare oamenilor, pentru că în felul acesta îi vei cumpăra și ei vor renunța la libertatea lor. Dacă dai omului de mâncare și-l vei hrăni, pe el nu-l va interesa nimic, nici măcar libertatea lui, se va vinde foarte ușor”. 

Hristos tace, spre dezamăgirea și disperarea cardinalului, a Marelui Inchizitor. Și încearcă să-L convingă pe Hristos ca să reia, într-o variantă întoarsă, răstălmăcită, ispitirile de pe muntele Carantaniei. Ține o întreagă pledoarie, și esența acesteia rezidă în faptul că el susține că dacă oamenii primesc mâncare, vor renunța la libertatea lor, că pentru ei esențial este să primească de mâncare și, - spune acest inchizitor -, nu este nimic mai important, nici măcar crima și nici măcar păcatul, în fața unor oameni flămânzi. 

Cu alte cuvinte, inchizitorul reducea omul la condiția lui biologică, îl reducea la un morman de carne, care numai se hrănește. Acest inchizitor pune pledoaria lui într-o cheie malefică, vicleană, adică el nu voia să-i lase pe oameni să se hrănească și cu Pâinea cea cerească, cu pâinea spirituală; el voia să le fure oamenilor libertatea, așa cum a făcut marxismul sau comunismul. Această ideologie a pus accent pe dimensiunea aceasta materială, într-o formă schimonosită, că pe oameni i-a și privat de mâncare și de hrană, dar i-a redus și la dimensiunea aceasta biologică. Hristos ne vrea mai mult decât atât, ne vrea ființe spirituale, raționale, pentru care hrana ține doar de subzistența noastră biologică, nu este totul. Totul pentru noi este condiția de ființe spirituale. Putem face un salt înspre a ne spiritualiza și a nu rămâne în zona aceasta a materialului. 

Vedeți că în perioada comunistă, ca de altfel și în marxismul cultural de astăzi, nu mai contează crima, așa cum spunea Marele Inchizitor. Și-mi veți spune că nu e adevărat. E foarte adevărat! Nu sunt uciși atâția copii avortați, în numele a ce? Că cineva deține dreptul asupra corpului, fără să se gândească că acel prunc din pântece are și el dreptul la viață. Sau războaiele sunt duse de multe ori în numele unei „spiritualități”, a unei „credințe”. Și mor oamenii, crezând că nu e o problemă morală să săvârșești o crimă, sau că păcatul nu e o problemă în sine. 

Unul dintre gânditorii profunzi, Nikolai Berdiaev, spune că „pentru sine însuți pâinea este ceva material; dar când este vorba de foamea semenului meu, pâinea este ceva spiritual”, pâinea dobândește o conotație spirituală. Și să știți că Hristos, în acel pustiu, S-a referit la pâinea aceasta spirituală. El se gândește la om, să nu trăiască în foamete, inaniție spirituală, vrea să-l hrănească cu Trupul și Sângele Lui. 

Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre importanța conștientizării că centrul vieții Bisericii este Sfânta Euharistie:

În vreme de pandemie, unde a fost atacul cel mai virulent? Înspre Vecernie, Utrenie, Spovedanie, ș.a.? Înspre Împărtășanie, înspre Trupul și Sângele Domnului. Și acest lucru din cel puțin două motive: primul, că noi ca popor ignorăm Împărtășania, și asta este foarte adevărat: ignorăm și nu știm de ce venim la Liturghie și avem impresia că dacă am dat un pomelnic și părintele se roagă pentru noi, cu asta am rezolvat problema; când de fapt noi venim la un ospăț, la o masă, suntem invitați să mâncăm Trupul și Sângele Lui însă nouă ne scapă din vedere și nu ne interesează. Vrem și noi, ca și acel cardinal, să ni se fure libertatea prin chestii mărunte, nu vrem să fim oameni liberi.

„Adevărul vă va face liberi” - așa se spune în Evanghelia de la Ioan, și adevărul acesta este, că niciodată omul nu poate fi liber cu adevărat dacă el se afundă în cele materiale și le idolatrizează. Devine liber dacă se spiritualizează.

Al doilea motiv pentru care a fost  țintită cu arcul acela, din mâinile celui rău, Împărtășania, în vreme de pandemie, este pentru că aceasta este esența vieții creștine în Biserică. Fără Euharistie nu există Biserică. Devenim ca niște neoprotestanți ortodocși: cântăm și predicăm; că așa se întâmplă la neoprotestanți. Dacă mergeți la penticostali, la martorii lui Iehova, la baptiști, la toate denominațiunile creștine, accentul este pe cântare și predică. Cântare - euforie din aceasta sentimentală, și predică din cuvântul Scripturii, atât; nu există împărtășanie. În Biserica Ortodoxă există Împărtășanie, și viața primilor creștini era centrată pe Împărtășanie, pe frângerea pâinii, și apoi pe interpretarea cuvântului lui Hristos - era o condiție sine qua non. 

În această minune a înmulțirii pâinilor, Hristos vorbește de un alt fel de înfometare, cea spirituală. Când când suntem foarte însetați sau flămânzi, spunem că „foamea e cel mai bun bucătar”; mâncăm orice, vrem să ne săturăm, și dacă e și variat ne bucurăm și mai mult; și dacă e și de durată, e extraordinar. În plan duhovnicesc, la fel ar trebui gândită și înfometarea spirituală. Însă de data aceasta să simțim intensitatea că vrem să ne hrănim cu Hristos. 

Noi toți suntem unici, și Hristos lucrează atât de variat în fiecare dintre noi, ori de câte ori ne împărtășim cu Sângele Lui. Să nu ne lăsăm vrăjiți de cântecul de sirenă al cardinalului din „Marele Inchizitor”, care pe Însuși Hristos voia să-L convingă să nu le dea oamenilor pâinea cea cerească, ci să le dea pâinea materială, pentru a-i ține ca într-o lesă și pentru a le fura libertatea și a-i transforma în niște animale pe care să le posede și să le manipuleze. 

Hristos, Biserica, nu ne vrea așa. Nu-i credeți pe cei care vă spun că noi, [preoții] suntem cei ce vrem să vă manipulăm sau am vrea să vă ținem într-o lesă și să vă furăm libertatea. Fals! Biserica vrea să dea omului libertatea, iar toate celelalte ideologii progresiste și marxiste sunt cele care vor să-l închidă pe om în material, să-i fure libertatea, să-i fure capacitatea de a zbura spre înălțimile unei viețuiri spirituale.

În cadrul slujbei, la momentul împărtășirii clericilor, părintele protopop de Huși, Iulian Ștefan, a dat citire mesajului Părintelui Patriarh Daniel cu prilejul Duminicii migranților.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a sfințit troița de piatră, ridicată în curtea lăcașului de cult, și icoana mozaic „Acoperământul Maicii Domnului” de deasupra absidei altarului, donații ale părintelui arhimandrit Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, din județul Iași.

În semn de recunoștință pentru aceasta, Ierarhul Hușilor a oferit părintelui stareț Nicodim Gheorghiță Distincția de vrednicie „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Episcopiei Hușilor, însoțită de cruce pectorală.

De asemenea, Preasfinția Sa a oferit Distincția de vrednicie „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, însoțită de cruce pectorală, și părintelui Cătălin Mirciu, paroh al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” II; Diploma „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” doamnei Rodica Feraru, și Diploma „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” domnului Constantin Lungu, persoane care și-au legat parcursul vieții de biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui, sprijinind, de mai bine de treizeci de ani, activitatea desfășurată aici.

Ierarhul Hușilor a mulțumit în mod deosebit, pentru prezența la Sfânta Liturghie, solistei Maria Coman și Grupului psaltic „Kinonia”, al Episcopiei Severinului și Strehaiei.