Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele Eduard Irimiea, consilier administrativ al Episcopiei Hușilor, și părintele paroh Răzvan Florin Gască.

Numeroși credincioși români au fost participat la acest moment de comuniune în rugăciune, primind binecuvântarea Ierarhului Hușilor și dialogând cu acesta, după slujbă.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a vorbit despre caracteristicile dragostei reale, inspirată de iubirea Domnului Hristos față de lume:

«Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât» (Ioan 15, 17-18)

Din punct de vedere liturgic, ne aflăm într-o perioadă extrem de frumoasă și și de profundă. Suntem chemați să adâncim în existența noastră adevărul fundamental al creștinismului, Învierea lui Hristos – Cel care a biruit moartea și ne-a dăruit viața veșnică. Prin învierea Sa, a schimbat condiția ontologică a omului, am devenit oameni ai învierii.

Domnul ne îndeamnă să ne iubim unul pe altul. Dragostea dintre creștini este semnul distinctiv că suntem ucenicii lui Hristos.

Sfântul Sofronie de la Essex are un cuvânt asupra căruia ar merita să reflectăm: „cea mai mare nevoință depusă de om este cea pentru dragoste”. Știm acest lucru din experiența noastră de zi cu zi.

Pentru a menține duhul de dragoste dintre noi, avem nevoie de trezvie, de vigilență. Acesta poate fi subminat cu foarte mare ușurință, dacă suntem captivi urii și mândriei. Cel mai mare inamic al dragostei este mândria – faptul de a ne încrede în propriile noastre analize, că noi avem mereu dreptate, iar ceilalți sunt în înșelare.

Hristos ne dă porunca să ne iubim unul pe altul. Dacă am fi puțin mai atenți și mai reflexivi, ar trebui să ne întrebăm cum de Domnul ne dă porunca de a ne iubi unul pe altul? Însăși ideea de „a porunci” implică o anumită restrângere a libertății noastre. Prin „poruncă” noi înțelegem că cineva ne obligă să facem un anumit lucru, si nu avem decât soluția de a executa. În limbaj popular, acest termen are o altă conotație decât cea cu care suntem obișnuiți. Când cineva vroia să îi transmită ceva foarte important unei anumite persoane, folosea expresia: „i-am poruncit să vină până la mine” – cu sensul că „l-am rugat într-o manieră foarte importantă, încât nu poate evita”. Nu are sensul de ordin sau obligație, ci acea persoană este poftită pentru că avem nevoie de ea. În mentalitatea populară se menține ceva din sensurile originare ale anumitor cuvinte. Sensul verbului „a porunci” este de a lua aminte, cu întreaga ființă, când cineva folosește aceste cuvinte. Altfel nu ne-am da seama ce înseamnă cuvântul dragoste.

Părintele Episcop Ignatie a arătat că una din caracteristicile fundamentale ale dragostei este libertatea:

Unul din conținuturile profunde ale dragostei este libertatea. Prin dragostea pe care o manifestăm, creăm spații de libertate.

Dragostea nu înseamnă să posedăm sau să controlăm pe cineva. Aceasta este o dragoste deformată. Dragostea respectă libertatea celui de lângă noi, chiar cu riscul de a fi răniți sau puși într-o situație în care ne este greu.

În numele dragostei, noi nu putem decât să ținem cont de libertatea celui de lângă noi. Hristos, pe Cruce, ne-a descoperit dragostea Sa desăvârșită. Ne-a iubit cel mai mult când noi l-am urât. Ne-a respectat libertatea de a ne revolta împotriva Lui, de a-L răni, de a crede, în iluzia noastră de oameni păcătoși, că Îl putem ucide pe Dumnezeu.

Hristos este modelul în tot ceea ce înseamnă dragostea. Ar fi minunat să ne descotorosim de mentalitatea omenească de a înțelege dragostea.

Dragostea nu impune, niciodată, nicio condiție pentru a fi vrednic de ea. În momentul în care, în virtutea unor mentalități, se impun condiții, de fapt, nu mai este dragoste – devine o caricatură, o minciună. Nu putem iubi pe cineva condiționat.

Dumnezeu nu impune condiții ca să ne iubească. Acest lucru reiese, cu maximă pregnanță, din jertfa de pe Cruce. Dacă ar fi intrat în această logică, ar fi trebuit să se dea jos de pe Cruce, căci nu a primit nimic din partea celor care erau la picioarele Crucii. Toți L-au disprețuit, L-au calomniat și L-au urât. El nu a pregetat să îi iubească, ci mai mult decât atât, s-a rugat pentru ei. Cuvintele „Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac” sunt cuvinte de rugăciune, iar nu o atitudine de aroganță – în felul în care folosim noi expresia. El este însăși Dragostea.

Dragostea, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, nu cade niciodată. Dragostea nu renunță niciodată la cel pe care îl iubește, chiar dacă acela nu se mai comportă adecvat. Sigur că este libertatea aceluia de a refuza dragostea, însă cel care iubește rămâne statornic în dragoste.

Suntem chemați să aprofundăm iubirea necondiționată a lui Dumnezeu. Noi impunem condiții. Dacă este un moment de fisură, impunem condiții – însă dragostea este înțeleasă ca sentimentalism. Dragostea adevărată nu impune limite.

Când iubim pe cineva, nu avem voie să îl rănim. Noi mai facem lucrul acesta - rănim, însă este ca un accident în viața noastră, constanta trebuie să fie dragostea.

Când nu iubim, avem tendința de a deforma gesturile, atitudinile sau trăirile celui care vrea să ne împărtășească dragostea. Deformăm orice gest al acelei persoane care vrea să vină spre noi și să își manifeste dragostea.

Hristos nu S-a arătat, după Înviere, celor care îl urau, pentru că aceia ar fi deformat și denigrat adevărul fundamental al Învierii. El S-a arătat celor care Îl iubeau, pentru că aceia puteau să primească și să asimileze adevărul Învierii.

El S-a arătat femeilor mironosițe – nu atât că erau femei (nu citim într-o cheie feministă) – ci pentru că ele au fost cele mai profunde și mai fidele în dragostea față de Hristos. L-au însoțit pe Hristos în suferință. Aceasta este una din formele cele mai profunde ale dragostei – să îl însoțim și să îi fim aproape celui în suferință. Pentru dragostea lor, au fost răsplătite să afle primele de Înviere.

Numai prin dragoste putem să ne asumăm roadele Învierii.

Ori de câte ori abdicăm de la dragoste, abdicăm de la calitatea de a fi creștini, de a fi ucenicii lui Hristos. Din nefericire, există foarte multă dezbinare între creștini – acesta este un indiciu că noi nu-L mai slujim pe Hristos, că nu mai suntem ucenicii Lui.

În seara precedentă, Părintele Episcop Ignatie a fost prezent în mijlocul credincioșilor care alcătuiesc Parohia ortodoxă românească „Sfântul Apostol Andrei” din Viena, săvârșind Taina Sfântului Maslu. Tot acolo a participat la concertul susținut de Corala Armonia.