Alături de Preasfinția Sa au slujit și părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Corneliu Popa.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre darul deosebit, făcut omenirii, de Maica Domnului:

Când primim un dar din partea cuiva, este un indiciu că acea persoană se gândește în mod special la noi și ne iubește.

În darul pe care ni-l face este ceva din inima și din sufletul acelei persoane. Nu putem spune că primim daruri din partea celor care nu ne simpatizează. Darurile sunt îndreptate întotdeauna înspre noi din sufletele și din inimile celor care țin la noi, în mod real, și manifestă sentimente de iubire față de noi.

Maica Domnului este cea care ne iubește cel mai mult, pentru că ea ne-a făcut un dar, zămislindu-L pe Fiul lui Dumnezeu - Cea de-a Doua Persoană a Sfintei Treimi -, ca Om, în această lume. Ni L-a adus pe Dumnezeu în lumea aceasta, primind astfel încredințarea că El este cu noi.

La dragostea Maicii Domnului, care ne-a făcut un dar atât de prețios, nu ne rămâne decât să răspundem tot cu dragoste.

La dragoste se răspunde cu dragoste, cu atât mai mult cu cât în mentalitatea Evangheliei, suntem datori să răspundem cu dragoste chiar și atunci când nu o primim.

Dacă Hristos ne cere să-i iubim pe vrăjmașii noștri, adică să le dăruim noi ceea ce ei nu pot sau nu sunt în stare să ne dăruiască – dragoste, noi avem această datorie – să împărtășim iubire.

Paraclisul Maicii Domnului se citește la vreme de întristare și de nevoie. Ori de câte ori săvârșim slujba Paraclisului, noi ne gândim și la suferința acestei lumi, la oamenii care sunt însetați de iubire, la cei singuri, la cei care nu au capacitatea de a primi iubire sau la sărmani, care nu au ce să mănânce.

Cu alte cuvinte, ne gândim la tot omul suferind, din lumea întreagă, și încercăm să-l cuprindem în inima noastră când ne rugăm Maicii lui Dumnezeu.

Preasfinția Sa a explicat de ce, în cadrul slujbelor, Maica Domnului este comparată cu Sfânta Sfintelor:

În slujbele Bisericii noastre, Maica Domnului are foarte multe numiri. Îi sunt acordate foarte multe apelative (metafore) de către imnografi, care ne ajută să înțelegem taina persoanei ei.

Oricât de sporiți duhovnicește am fi, niciodată nu vom putea epuiza, din punct de vedere rațional, ceea ce semnifică, pentru umanitate, Maica Domnului. Este o taină pe care suntem îndemnați să o trăim și să o pricepem în multă smerenie și în foarte multă dragoste.

Maica Domnului a fost numită „Sfântă, mai mare decât Sfânta Sfintelor”. Ca să putem înțelege ce a vrut să spună imnograful, se impune să facem o mică rememorare a ceea ce semnifica pentru evrei Sfânta Sfintelor.

Sfânta Sfintelor era locul cel mai special (sfânt) din templul lui Solomon. Era echivalentul Altarului pe care îl avem noi, creștinii ortodocși.

În Sfânta Sfintelor intra arhiereul (mai marele preoților), o singură dată pe an, în ziua unei sărbători specifice – „Sărbătoarea ispășirii”, când acesta se ruga pentru iertarea păcatelor tuturor evreilor.

În acest sanctuar special, care nu era văzut nici măcar de preoți, ci doar de arhiereu, o singură dată pe an, erau adăpostite: o năstrapă (cupă) de aur în care era mana pe care au primit-o evreii în călătoria lor spre Pământul Făgăduinței, toiagul lui Aaron, cel care a înflorit fiind uscat (simbolizând fecioria Maicii Domnului, cea care, fără împreunare bărbătească, doar prin Pogorârea Duhului Sfânt, L-a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu ca Om), și tablele legii, pe care le-a primit Prorocul Moise când s-a întâlnit cu Dumnezeu, pe Muntele Sinai și pe care erau inscripționate cele 10 porunci (Decalogul) (Evrei 9, 3-4). De aceea, Maica Domnului este numită și „chivot al mărturiei”, pentru că toate aceste trei lucruri erau așezate în chivot, iar chivotul era așezat în Sfânta Sfintelor.

Maica Domnului este mai mult decât Sfânta Sfintelor, pentru că ea L-a întrupat, L-a zămislit prin puterea Celui Preaînalt și prin umbrirea Duhului Sfânt, pe Arhiereul Cel veșnic, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.

Ca chivot dumnezeiesc, însuflețit, Maica Domnului Îl avea întru sine pe Veșnicul Arhiereu, de aceea trupul ei este ca o Sfântă a Sfintelor - mai sfântă decât Aceasta, pentru că nu intra un arhiereu-om (ca în Vechiul Testament), ci a intrat și S-a întrupat Dumnezeu-Omul. Ea însăși întruchipa toate cele trei obiecte care se găseau în chivotul mărturiei, deasupra căruia erau pictate (brodate) chipurile de heruvimi.

Noi o numim pe Maica Domnului, într-o cântare foarte cunoscută, „cea mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită decât serafimii”.

Heruvimii și serafimii sunt cetele de îngeri cele mai aproape de tronul dumnezeirii. Ele sunt foc și se hrănesc cu slava lui Dumnezeu și văd slava lui Dumnezeu-Treimea.

Maica Domnului este mai mult decât heruvimii și decât serafimii. Este Atotsfânta sau, cum o numim noi, în rugăciuni, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria.

Noi, ortodocșii, o cinstim în mod deosebit pe Maica Domnului pentru că, așa cum le cinstim pe mamele noastre care ne-au dat viață, ne-au crescut și ne-au educat, la fel, Maica Domnului este cea care I-a dat viață, L-a născut și L-a hrănit, ca Om, pe Dumnezeu-Fiul, Cea de-a Doua Persoană a Sfintei Treimi.

De aceea, în toate icoanele ortodoxe, Maica Domnului Îl ține pe Hristos în brațele sale.

Nu putem spune că cinstim pe cineva, dar îi disprețuim pe părinții acelei persoane. Tot așa, dacă cineva nu o cinstește pe Maica Domnului cum se cuvine, ne este greu să credem că Îl cinstește pe Hristos așa cum i se cere.